Tag Archives: superficialitate

pisoi-fericit-vladeasa

Tinerii frumoși

De fiecare dată când se apropie un soi de alegeri electorale, lumea se împarte în bisericuțe: în bătrâni comuniști și tineri frumoși, în corupți și cinstiți, în „ăia vechi care-au furat 25 de ani” și-n „hai să dăm o șansă și altora”.

Și parcă fiecare tabără se închide în propria bulă, fiecare tabără știe că o nimicește pe cealaltă în sondaje. Dacă de la bătrânii care trăiesc de pe-o zi pe alta n-am așteptări, tinerii frumoși sunt cei care cresc și întrețin bula asta a schimbării, a unui viitor luminos și prosper. Tinerii frumoși care cred doar în pozitivism, în gânduri curate și bune, în proactivitate și-n influență pozitivă, în schimbarea care pornește din fiecare. Sună atât de bine în teorie!

Atenția tinerilor pentru societate și politică durează cât viața unei musculițe care se odihnește pe marginea butoiului cu vin. Și apoi se risipește exact la fel de repede cât îi ia acelei musculițe să se dezintegreze în milioane de bucățele invizibile. Pentru că tinerii frumoși au probleme reale, mai importante decât un vot. „Cu cine merg la munte/mare/Paris? Unde găsesc UGG-uri de firmă? Să ies în oraș cu X, Y sau cu Z?! De ce-mi ignoră mesajul pe FB?! Omaigad, mă plictiseeești!

Și apoi tinerii frumoși nu merg la vot. Dar îi judecă pe ceilalți, pe cei implicați și dezamăgiți de oamenii pasivi din jur, îi judecă pentru că n-au aplicat cartea aia cu schimbarea care vine din fiecare. Dar adevărul e că multora dintre acești „tineri frumoși”, pe care-i tot menționează unii politicieni, nu le pasă de politică, de voturi și de guvern. Nu e „cool” să discuți despre parlamentari, guvern, premier ori probleme sociale. Așa cum nu e „cool” să spui că ai o problemă și ai nevoie de ajutor, pentru că o problemă distruge feng șuiul și oricum, „sigur ai făcut tu ceva greșit de ai probleme”. Nu e „cool” să aprofundezi un subiect ori să conștientizezi că există și o parte gri sau neagră a unei situații, dar e „cool” să trăiești într-o stare continuă de ignoranță, ca un unicorn într-un lan de brândușe. Pentru că, nu-i așa?!, ignorance is bliss.

Oare există un antidot pentru superficialitate? 🙂

pisoi-fericit-vladeasa

brandusa

Efectele superficialității

Nu știu cum aș reacționa dacă fiica mea m-ar întreba dacă e frumoasă sau urâtă. Dacă ar avea astfel de complexe. N-am pus vreodată frumusețea pe un loc fruntaș în viață. Folosesc rar farduri, în cantități mici și aproape mereu aleg ceva cât mai aproape de ideea de natural. Mereu am pus mai mult accent pe lejeritate, curățenie și cunoștințe. N-am vreo problemă în a ieși din casă nemachiată și nepieptănată, dar mi-e jenă să ies dacă n-am folosit pastă de dinți și săpun / deodorant. Pentru mine e o pierdere de timp să-mi aranjez fața cu zeci de produse, dar să am dinții cariați. Ori să investesc în haine scumpe, dar să fac duș o dată la 4 zile. Deși până în adolescență nu aveam apă caldă la duș (când venea apa caldă pe țeavă, era maronie), am fost învățați cu dușul zilnic, la lighean. Nu am vreun motiv să-mi fie rușine cu asta, au fost alte vremuri cu alte provocări.

Cred că aveam vreo 14 ani când i-am spus tatălui meu că-s urâtă, că nici nu mă gândesc să plec de acasă, că nu mă voi mărita vreodată. Răspunsul lui a fost de forma: „Tu ești urâtă? Uită-te-n oglindă și apoi uită-te la Marinela Nițu toată plasticată și botoxată. Aia-i frumoasă?”. Comparația exagerată a funcționat. De atunci nu țin minte să-i mai fi spus vreodată că-s urâtă. Sau să mai fi avut dilema asta. Vorba aia, ce-o fi, o fi, cui nu-i place să nu se uite.

Amintiri din adolescență

Da, am avut perioada mea de adolescentă supărată. Complexele majore din perioada adolecenței erau legate de faptul că eram slăbuță sau nu știam suficiente lucruri despre muzică, mă strofocam să acumulez cât mai multe cunoștințe din domenii diverse pentru a avea un punct comun cu adulții. Am depășit complexele adolescenței concentrându-mă pe pasiuni. Pe atunci dobândisem microbul radioului, al omului din spatele microfonului.

Seară de seară făceam lecții de dicție și cursivitate, cu un creion în gură și un ziar din care citeam articole întregi până ce rămâneam fără salivă. Mă complexau S-urile și R-urile, pe care reușisem să le pronunț bine după zeci de ore de exercițiu. După școală fugeam la radio unde stăteam până noaptea, exersând atât dicția, cât și compunerea textelor.

Complexele copilăriei

Nu știu cum aș reacționa dacă pruncul meu ar ajunge acasă plângând că ceilalți copii i-au spus că e urât(ă). Probabil că aș încerca să-i îndrept atenția spre lucruri mai importante, spre pasiuni pe care le poate cultiva, care-i pot aduce mai multe satisfacții decât părerile răutăcioase ale unor copii complexați la rândul lor. Sau poate că m-aș bloca și n-aș ști ce să-i spun altceva decât că îl/o consider frumo(a)s(ă), un răspuns care, probabil, (l-)ar mâhni(-o)?!

Fiind afectat de răutățile mediului social în care încearcă să se integreze – colegii de la școală / prietenii -, nu știu dacă au un impact prea mare replici precum „Desigur, draga mea, tu ești cea mai frumoasă fată din lume!” sau „Fata mea, pentru mine ești cel mai frumos copil!”. Chit că sunt răspunsuri cât se poate de adevărate pentru orice părinte care-și adoră pruncul.

E ușor înspăimântător gândul de a fi părinte în vremuri atât de superficiale. Cu toate că știu că nimeni nu s-a născut învățat și că până și părinții noștri au făcut greșeli la vremea lor. Greșeli pe care noi nu le-am conștientizat, dar pe care poate le vedem acum.

Ce poți să-i spui fiicei tale când te întreabă dacă e frumoasă pentru că fetele răutăcioase îi spun că-i urâtă? 🙂