Tag Archives: tura de biciclit

rasaritul-paleu

Frigul de iulie

Betoanele încinse  încep să se răcească pe măsură ce dimineața se apropie. Temperatura din oraș scade cu câteva grade, dar e bine. E suficient de răcoare cât să poți ieși la plimbare în tricou și-n pantaloni scurți.

La 5 dimineața, în stațiile de tramvai, poți vedea muncitori adormiți, doamnele care așteaptă microbuzul de serviciu moflăie covrigi uscați, iar tinerii deja sătui de rutina turelor în fabrică se mișcă alene pe trotuare. Pensionarii-și plimbă cățeii și caută să-i țină departe de puținii bicicliști care se încumetă pe străzi la astfel de ore matinale. E liniște!

Pe bd. Transilvaniei, un bulevard intens circulat în timpul zilei, un bărbat își legăna brațele pe lângă corp, ținea privirea-n pământ și, fără a-și îndoi genunchii, căuta să traverseze strada. De la depărtare arăta ca un zombie colorat.

Șoseaua goală și pe bd. Ștefan Cel Mare, am urcat ușor până pe str. Bihorului unde-am lăsat autobuzul vechi și semi ruginit să ne depășească. Am urcat serpentinele către Paleu în 15-20 de minute, încercând să ajungem cât mai repede pe deal, pentru a prinde răsăritul. Muncitori somnoroși și tăcuți urcau dealul unde ne-am așezat ca să prindem primele raze de soare.

Parcă anul trecut nu erau atât de multe case. În oraș din ce în ce mai multe apartamente rămân goale, pradă muștelor, în timp ce la o aruncătură de băț de oraș apar, precum urmele după turma de oi, case și căsuțe. Măcar cele din poza de mai jos sunt la același nivel, cu mici excepții.

Dacă în oraș temperatura e potrivită, în Paleu e răcoare. Și când cobori dealul cu viteză, e chiar frig. Neinspirată am fost să plec de acasă doar într-un tricou subțire. Pe măsură ce soarele a ieșit, a crescut și temperatura exterioară, dar tot a rămas răcoare și bine.

Am coborât din Săldăbagiu de Munte pe la 7 și jumătate, la timp să aud bormașinile și flexurile cum se încălzeau mai bine în zidurile vilelor. Mda, nici cei care locuiesc în casele de pe dealuri nu-s feriți de zgomotul bormașinii …

La 8 și ceva orașul era pustiu pentru o zi de miercuri. Au început vacanțele și teambuiding-urile (vă povestesc mâine despre o ofertă bună pentru firme și nu numai).

Dacă vrei să vii cu noi într-un traseu matinal de biciclit, dă-mi de știre printr-un e-mail, pe twitter sau pe Facebook.

rasarit-soare-paleu-2013

rasaritul-paleu

musetel

roua-in-zori

grau

camp cu grau

maracini

ratuste

stufaris pe lacul paleu

Toate la timpul lor :)

De obicei mi-e greu să scap de o frică dacă prima experiență când încerc s-o înving nu e una pozitivă. Spre exemplu, mi-era frică să pedalez pe șosea pe lângă autobuze sau tiruri. Și mi-era la fel de frică să cobor dealuri în viteză. Și nu știu cum s-a nimerit, dar exact pe dealul Paleu (imediat după intrarea în comună) am avut de pedalat pe lângă un autobuz vechi. Că șoferul n-a respectat regula aia cu distanța față de biciclist, e partea a doua. Am pedalat la nici 30 cm de autobuz.

M-au trecut toate apele, strângeam de ghidon cu forța cu care un credincios pupă moaștele unui sfânt. În cele câteva secunde, cât i-a luat autobuzului să mă depășească, pe deal în jos, mi-am imaginat diverse scenarii în care sărmana mea mâță va trebui să învețe să trăiască doar cu Laurențiu. M-a speriat atât de tare autobuzul, încât ultima parte de deal am coborât-o cu frânele puse. Cred că am atins „uimitoarea” viteză de 5 km la oră.

A doua întâlnire cu aceeași coborâre a fost mai fericită, dar tot am avut grijă să folosesc ușor frânele. Ce-i drept, aveam o viteză ceva mai mare, de 10 km/h. Între timp, am mai pedalat pe dealul ăla de … nici nu mai știu de câte ori, iar între timp am învățat să scap de frica de viteză la coborâre, ba chiar am atins 52,3 km/h, conform sportstracker.

Azi am scos-o pe Puicuță la o plimbare prin Paleu și Săldăbagiu de munte. A fost o vreme prea frumoasă pentru a sta în casă, în fața aceluiași laptop cu ajutorul căruia contribui din plin la deteriorarea condiției mele fizice.

Pozele sunt făcute de pe marginea șoselei, înainte de a urca dealul spre Săldăbagiu. Urăsc dealul ăla, deși e plin de roade (astă vară i-am mâncat murele, iar azi i-am cules măceșele). Îl urăsc pentru că de fiecare dată când îl urc pare mai lung și mai abrupt decât ultima dată.