Mi-am promis că nu voi mai scrie despre oameni şi caracterele lor, agreabile sau mizerabile. Mi-am propus să mă detaşez de lucrurile fără fond şi să accept oamenii şi lucrurile aşa cum sunt: cu bune şi cu rele.
Cât timp am fost elevă, apoi studentă, nu am avut un scop anume. De fapt, dacă mă gândesc mai bine scopul era să învăţ, să iau note bune, bursă de studiu şi să-mi găsesc un loc de muncă pentru a-mi putea plăti chiria. Nu am avut timp să gândesc pe mai departe. De fapt, nu prea am avut când. Profesorii ne îndrumau să învăţăm şi să învăţăm, că vom avea nevoie în viaţă de studii. Dar nu ne-au spus pentru ce. Nu ne-au îndrumat spre ceva anume ci ne-au mânat precum mână ciobanul oile la păscut.
Dar şcoala s-a dus. Eu ce fac?! Nu ştiu de tine dar eu îmi tot pun întrebarea asta de câteva săptămâni.
Am terminat cu facultatea, am luat licenţa, ce e de făcut mai departe?! Şi după ce m-am gândit mult (semn că devin ardeleancă :P) am ajuns la concluzia că am nevoie de o schimbare pentru a redeveni fata aceea veselă şi încrezătoare în viitor.
Da, am nevoie de ceva care să mă motiveze. De fapt, cred că orice om are nevoie de un scop în viaţă. Pentru unii e un copil, pentru alţii e o carieră. Fără un scop, ceva care să te motiveze, parcă trăieşti din inerţie. În alte cazuri, frica de a face un pas mai departe, frica de necunoscut nu te lasă liber să decizi ce vrei de fapt. Sau apare teama că nu eşti destul de bun pentru a fi pe cont propriu.
Eu nu vreau să fiu o persoană care trăieşte din inerţie. Nu vreau să devin românca aceea amară şi acră (un mix groaznic ce naşte monştri!), nu vreau să devin acel pesimist care dă din umeri şi îşi acceptă soarta cu seninătate.
NU! N-am să ajung aşa. Aşa că mi-am stabilit câteva obiective pe termen scurt şi mediu. E un început…
Cred că asta e o dilemă ce dă târcoale multor tineri. În cazul meu, rutina birou-acasă mă omoară. Nu fizic ci psihic. Să nu înţelegi că am înnebunit. Rutina asta, la care se adaugă puţinele beneficii materiale, doboară orice optimist. Eu mai am puţin şi mă prăbuşesc.
Aşa că am început să mă detaşez de situaţii stresante, nervi sau oameni care urlă din te miri ce motiv pueril. Când nu scriu, citesc. Când nu citesc, am seriale şi comedii. Sau gătesc ori dorm. Orice doar să nu cad pradă vieţii monotone şi seci.
E foarte important să-ţi găseşti sursa de inspiraţie în viaţă sau scopul. Fără el devii un om confuz şi dezorientat.
