Tag Archives: ziua tineretului

ziua nationala a tineretului oradea

Cum a fost de 2 mai în Oradea?

ziua nationala a tineretului oradeaA fost bine. Până recent, nu cred că aş fi ţinut vreodată cont de Ziua Naţională a Tineretului. În definitiv, e o zi ca oricare alta, aniversată aşa cum ştim noi mai bine să o facem, fiecare-n stilul său.

Ieri, prin bunăvoinţa conducerii Casei de Cultură a Municipiului Oradea, ne-am întâlnit în fosta sală Arlus la un mic atelier de blogging şi jurnalism online. Discuţiile au fost civilizate şi fructuoase, pesemne ori publicul orădean s-a mai maturizat puţin, ori a fost atât de paşnică atmosfera pentru că au lipsit jurnaliştii orădeni. Sigur că discuţiile au şi divagat, aşa cum se întâmplă la orice fel de eveniment unde nu există un moderator (şi nici nu s-a dorit unul, în condiţiile în care, repet, discuţiile au fost civilizate), însă per total, sunt mulţumită de ceea ce a ieşit. Poate ar trebui să reluăm obiceiul de a face blog meet-uri, cel puţin până încă sunt optimistă în privinţa blogosferei orădene.

Indiferent de motivul pentru care aţi venit la eveniment, vă mulţumim pentru prezenţă şi participare.

Au participat: Ioana, Cristi, Andrei Popa, Florin Moga, Ana Maria Udrea, Netics, Flavius, Dan Maşcaş, Alexei Ciprian, George Staicu, Mirela, Designerul, Călin, Liviu, Maria, Răzvan, Graţian, Patricia, Istvan. Şi un domn mai în vârstă care nu şi-a trecut numele pe listă.

Toate imaginile pe care le-am făcut pot fi văzute pe Facebook, e album public.

 

to blog or not to blog

2 mai – Ziua NaÅ£ională a Tineretului în Oradea

to blog or not to blogDupă ce mâncaţi bine şi vă îmbătaţi bine de 1 mai, nu uitaţi că în 2 mai vă invităm la câteva evenimente ce se desfăşoară cu ocazia Zilei Naţionale a Tineretului.

Evenimentele sunt desfăşurate sub egida Casei de Cultură a Municipiului Oradea, împreună cu Cenaclul Nocturn şi au loc în felul următor:

  • 16.00-18.00 – Training de planificare personală ÅŸi profesională cu Ana-Maria Udrea.
  • 18.00-20.00 – Workshop: Blogging ÅŸi Jurnalism Online. Vor prezenta: Ciprian Alexei, LaurenÅ£iu ÅŸi subsemnata.

Cipri va susţine o mică prezentare despre blogging-ul de provincie, prezentare susţinută de blogger-ul Ciprian Alexei, unul dintre iniţiatorii proiectului Muzicadevest.ro. În ultimul an, proiectul muzicadevest.ro s-a remarcat în online-ul bihorean printr-o serie de evenimente culturale adresate iubitorilor de muzică şi care atrag numeroşi participanţi şi din alte oraşe, introducând Oradea în turneele europene ale unor muzicieni renumiţi.

Eu şi Laurenţiu vom miza pe câteva idei despre calitatea jurnalismului online bihorean în comparaţie cu blogging-ul orădean şi despre cum poţi face succes cu blogul, chiar şi într-un oraş „de provincie”.

Ambele prezentări se vor desfăşura în sala Casei de Cultură a Municipiului Oradea, str. Ferdinand nr. 4.

Şi Clujul se poate lăuda cu evenimente culturale cu ocazia acestei zile.

Ne vedem în 2 mai? 😀