Târgul de toamnă de la Negreni

Am așteptat cu nerăbdare ziua de duminică pentru a ajunge la Negreni, la tradiționalul târg anual de vechituri. Auzisem numai de bine despre bâlciul ăsta. Drumul până la Negreni e foarte bun. Mda, sunt serpentine (ceea ce pentru mine înseamnă rău de mașină, senzație de vomă și o față palidă), dar fără gropi.. Odată ajunși

Read More

tokyo-restaurant-cluj

Tokyo Restaurant – Cluj

Vineri seară, pe nepusă masă am plecat la Cluj, la Restaurantul Tokyo, de pe str. Gh. Marinescu nr 5. Pe drum am avut ceva emoţii, dat fiind faptul că a fost prima dată când am mers la Cluj cu maşina. Cu atât mai mult cu cât era noapte. Aveam în minte tot felul de accidente

Read More

Back from Cluj

Azi dimineaţă pe la vreo 5 am ajuns acasă. Dragoş s-a dovedit a fi un şofer iscusit astfel că am trecut peste frica serpentinelor şi a curbelor periculoase. Am fost să mâncăm preparate japoneze de la Tokyo Restaurant din Cluj. Foarte fain local! Oraşul arata bine, cel puţin noaptea. Mâine, când voi fi în stare

Read More

La o bere în Cluj

Am plecat în Cluj, la o bere. Dacă până mâine nu primeşti o veste de la bruta mică, Dragoş sau subsemnata, înseamnă că ne-am rătăcit prin oraşul lui Boc. Brb!