Tag Archives: ellen pompeo

greys-anatomy

Grey’s Anatomy – Scena din camera de examinare

În cazul în care am uitat să-ţi povestesc, în ultima vreme urmăresc Grey’s Anatomy. Cam târziu, ştiu, dar  mai bine mai târziu decât niciodată.

Până acum nu înţelegeam de ce Patrick Dempsey (Derek) şi Ellen Pompeo (Meredith) formează unul dintre cele mai reuşite cupluri de pe micile ecrane. Primul episod e cel care convinge audienţa (feminină, în mare parte) că cei doi merită încă un episod, şi-apoi încă unul şi tot aşa până ajungi să fii cucerit de McDreamy, slutty Grey, stripper Yang, George, Alex, Bailey şi ceilalţi.greys-anatomy

Ea se trezeşte dimineaţa, ia pătura de pe tipul care e tolănit pe jos lângă canapea şi îl invită politicos să plece. Deşi au petrecut o noapte împreună (cu multă tequilla), abia dimineaţa îşi află numele.

E o relaţie spontană care se încropește între doi adulţi care se comportă ca doi adolescenți timizi. În Grey’s Anatomy a apărut una dintre cele mai populare scene de dragoste dintr-un serial: Exam Room Sex.

Scenă senzuală n-are vreo legătură cu pornografia! După scena de sex din Top Gun, cea din Grey’s Anatomy e pe locul secund într-un top al celor mai reuşite scene de dragoste dintr-un film. Cel puțin asta am citit prin ceva revistă de 2 lei.

Clipul Exam Room Sex nu poate fi pus pe vreun site, dar îl poţi vedea direct pe youtube! Are peste 9 milioane de vizualizări şi ceva-mi spune că multe doamne şi domnişoare au stat cu degetul pe replay sau F5 …

foto: facebook.com/greysanatomy