Tag Archives: fito 2014

life-sequence-profiles

Primele 3 zile la Festivalul Internațional de Teatru Oradea 2014

Pentru mine și vecina, Festivalul Internațional de Teatru Oradea a început duminică, în 21, când am fost la premiera „Life Sequence Profiles”. De vreo 4 ani mi-am făcut un obicei din a-mi cumpăra bilet la prima piesă a stagiunii și asta pentru că mi-e teamă că dacă nu va fi pe gustul orădenilor pudici și cu prejudecăți, nu voi avea ocazia de a mai vedea piesa. Așa s-a întâmplat cu Equus, un spectacol foarte bun, pe care n-am apucat să-l văd a doua oară. Și am înțeles că n-a prea fost pe gustul orădenilor scandalizați de ideea unui tânăr care duce o obsesie la extrem.

Mă rog, detalii, detalii …

1. Life Sequence Profiles – Există SMURD pentru suflete?!

În timp ce veneam acasă de la un spectacol am realizat că de la fiecare piesă rămân cu câte-o replică ce nu-mi dă pace. Chiar și de  la Life Sequence Profiles (de Florin Fieroiu), care-i un „pestacol” fără cuvinte. „Există SMURD pentru suflete?” mi-a rămas în cap, se repetă într-o buclă pe Hurt, varianta Nine Inch Nails. E genul de spectacol fără cuvinte, fără o poveste centrală, fără un povestitor ori un erou, care-ți rămâne în minte și te face să te tot întrebi de ce unii oameni sunt așa sau altfel. Totul se petrece în 5 cupluri (planuri) diferite, din profil, în fugă – așa cum par să fie tot mai multe activități moderne -, relațiile evoluează rapid și ies în evidență dorințele pasionale neînfrânate, orgoliile care distrug oamenii, ipocrizia, imaturitatea, nevoia de dominanță ori sadismul. „Life Sequence Profiles” îți oferă șansa, ca spectator desigur, să observi comportamentul uman. Deși-i o piesă non verbală, cere mai multă atenție decât o poveste cu tâlc și simboluri ascunse. Mi-au atras atenția în mod deosebit Andreea Gabor și Mihaela Gherdan, e ceva fascinant la femeile înalte, suple și privirile lor seducătoare.

Știi care-i singura bubă a piesei? Că nu știu dacă va fi gustată de orădenii plătitori de bilet, de oamenii care vin la teatru pentru povești cu și despre moravuri, pentru râsete despre miniștri și dansuri din buric. Dar poate mă înșel, în definitiv, orădeanul iese din tipare și statistici când vine vorba de cultură.

foto: defoto, desigur!

2. HAI IU IU, NU HEY YOU YOU

Observ că apar tot mai multe proiecte care îmbină tradiționalul cu modernul, acordurile de vioară cu bass-ul dubstep-ului. Din păcate, întoarcerea la rădăcini, îndemnurile la naționalism și la unire au fost preluate și de păcălici din sfera politică, murdărind nițel tradiția românească.

„HAI IU IU, NU HEY YOU YOU”, conceptul lui Radu Afrim (tot al lui e și conceptul piesei „În curând vine timpul …”) e un spectacol pe care chiar trebuie să-l vezi, să-l simți și să te abții să nu țopăi în sală. Maia Morgenstern (apare doar la început și la final) predă ștafeta actrițelor și actorilor tineri, care se dezlănțuie pe scenă într-o scenetă din care n-au lipsit ghidușiile. Cel mai mult mi-a plăcut interpretarea Ruxandrei Maniu,  zglobie și veselă, cred că e momentul care transformă tot spectacolul.  Aș vrea s-o văd și-n alte roluri la Oradea, ceva-mi spune că s-ar potrivi cu zvăpăiații de la Regina Maria.

Mi-a plăcut repertoriul Mariei Tănase pus pe ritmuri de rock, pop, electro și dubstep. Dar la fel de mult mi-a plăcut coregrafia spectacolului, de Andrea Gavriliu.

Și replica ce mi-a rămas de la spectacolul acesta: „Iepuroaica-i de friptură/ Mândra-i de țucat pe gură”

hai-iu-iu-nu-hey-you-you-04

3. Tartuffe sau impostorul – „plăcere fără teamă, amor fără scandal”

Spectacolul pus în scenă de trupa teatrului Metropolis din București, în regia lui Victor Ioan Frunză, m-a surprins în mod plăcut. Puține piese din București mi-au plăcut în ultimii ani (să mai aduc aminte de bancurile misogine din Câte-n lună și-n stele?!). Tartuffe sau Impostorul de Moliere atinge o coardă sensibilă oricărui om pragmatic, ce trăiește în lumea unde habotnicul e ridicat pe-un piedestal. Și servește o lecție, cui vrea s-o vadă desigur, despre cât de nociv e să pui un străin înaintea familiei.

O piesă bine pusă-n scenă și la fel de bine descrisă-n versuri de către Lulu Cremeneanu.

Și replica din Tartuffe: „plăcere fără teamă, amor fără scandal”.

Voi ce piese din FITO 2014 ați urmărit?

Festivalul Internațional de Teatru Oradea 2014

„Vine toamna, bine-mi pare.

La teatru-i zarvă mare. ”

Pfu, Allah sfințește-le tastatura ălora de-au făcut programul Festivalului Internațional de Teatru Oradea și mărește zilele la 30 de ore, să pot împăca atât activitatea din atelier, cât și vizitele zilnice la teatru. Că de apăsat butonul pentru cafea la birou, tot mi-oi găsi timp. 😀

Mno buuuun! Mâine începe festivalul. Poate-ați observat și voi că de anul trecut s-a transformat din Festivalul de Teatru Scurt în Festivalul Internațional de Teatru, care cuprinde atât secțiunea de „teatru scurt”, cât și „fringe”. FITO de anul ăsta-i cam național, cu un singur „pestacol” (secțiunea pt adulți, firește) de peste granițe, taman din Belgia. Piesă pe care abia aștept s-o văd, de altfel.

Multe piese pentru copii, ceea ce înseamnă că toamna asta putem să dăm în mintea copiilor!

Și programul definitiv (tocmai primit pe mail, mulțumită echipei de PR din Teatrul Regina Maria 😀 )

Sâmbătă, 20 septembrie

11.00 – MUZICANȚII DIN BREMEN, adaptare dupa Frații Grimm de Ema Stere, regia artistică Attila Vizauer – Teatrul Țăndărică, București – Sala Mare (TEATRU PENTRU COPII)
13.00 – ULTIMUL DON QUIJOTE, scenariu liber inspirat de romanul lui Miguel de Cervantes, regia artistică Aurelian Bălăiță – Universitatea de Arte „George Enescu”, Iași – Sala Arcadia (ȘCOLI DE TEATRU)
17.00 – VISUL LUI BURATINO, regia artistică Megyes Labadi Eva – Teatrul Merlin, Timișoara – Corso (TEATRU PENTRU COPII)

Duminică, 21 septembrie
11.00 – PRINȚESA TURANDOT, basm teatral de Traian Savinescu după Carlo Gozzi şi Friedrich Schiller, regia artistică Traian Savinescu – Teatrul Ariel Târgu Mureș – Sala Mare (TEATRU PENTRU COPII)
16.00 – SEMINȚE SEMI, de Valeria Frabetti, regia artistică Valeria Frabetti – Teatrul „Ion Creangă”, București – Sala Arcadia (TEATRU PENTRU COPII)
17.00 – PUNCT TRIPLU, un spectacol de Bogdan Georgescu – Teatrul Național Târgu Mureș și Colectiv A Cluj – Sala Arlus (CONCURS TEATRU SCURT)
18.00 – SEMINȚE SEMI – Teatrul „Ion Creangă”, București – Sala Arcadia (TEATRU PENTRU COPII)
18.00 – Stand: carte de teatru – Foaier Parter Teatru
19.00 – LIFE SEQUENCES PROFILES, un spectacol de Florin Fieroiu – Teatrul Regina Maria – Sala Mare (CONCURS TEATRU SCURT) – PREMIERĂ
19.30 – VISUL ISOLDEI, de Lect. Univ. Dr. Bogdana Darie, regia artistică Alexandru Nastase, spectacol independent realizat cu sprijinul UNATC I. L Caragiale – Sala Studio (ȘCOLI DE TEATRU)
20.30 – ÎNARIPAȚII, spectacol stradal de Nuți și Sorin Dorobanțu, Trupa Nuți și Sorin – Corso (TEATRU PENTRU COPII)
21.00 – YOM KIPPUR, de Hanna Azoulay Hasfari, regia artistică Eugen Gyemant – Teatrul de Nord Satu Mare – Casa de Cultură a Sindicatlor (CONCURS TEATRU SCURT)
21.00 – CENUȘA TIMPULUI, o producție Asociația Cultural Act, cu Teatrul de Balet Sibiu și Trupa Riff – Scena mobilă (INVITAT)

Luni, 22 septembrie
17.00 – POEZIA VISULUI, de Miriam Răducanu, după textele lui Emil Botta, regia artistică Miriam Răducanu – Teatrul Unteatru București – Sala Studio (CONCURS TEATRU SCURT)
19.00 – HAI IU IU, NU HEY YOU YOU (Maria Tănase remix), un concept de Radu Afrim, spectacol produs de UNITER, București – Sala Mare (INVITAT)
21.00 – OMUL CU CHITARA, de Jon Fosse, regia artistică Mihai Măniuțiu – Teatrul „Aureliu Manea”, Turda – Casa de Cultură a Sindicatelor (CONCURS TEATRU SCURT)
21.00 – BLACKBIRD, Teatrul UNTEATRU, Bucureşti – Moszkva Caffe (FRINGE)
21.00 – IMPRO PATZAN SHOW, spectacol de teatru de improvizație – Shadows Club (FRINGE)
22.00 – LSD Theatre Show, de Christopher Durang, regia artistică Horia Suru – Asociaţia Culturală Doctor’s Studio, Bucureşti – Sala Arcadia (FRINGE)
Marți, 23 septembrie
17.00 – CINCI ORE CU MARIO, de Miguel Delibes, regia artistică Mariana Cămărășan, Teatrul „Unteatru”, București – Sala Arcadia (CONCURS TEATRU SCURT)
18.00 – SUB SEMNUL ÎNGERULUI, spectacol stradal de statui vivante, regia artistică Mihai Mălaimare – Universitatea Hyperion, București – Corso (ȘCOLI DE TEATRU)
19.00 – TARTUFFE SAU IMPOSTORUL, de Molière, direcția de scenă Victor Ioan Frunză – Teatrul Metropolis, București – Sala Mare (INVITAT)
20.00 – ELEVATOR, de Gabriel Pintiliei, regia artistică Dorin Boca – Teatrul Mignon, Bucureşti – Sala Studio (FRINGE)
21.00 – PROFU’ DE RELIGIE, de Mihaela Michailov, regia artistică Bobi Pricop – Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova – Casa de Cultură a Sindicatelor (CONCURS TEATRU SCURT)
21.00 – DRAGOSTE, ÎN PATRU TABLOURI, de Lukas Bärfuss, regia artistică Daniel Vulcu – Teatrul Regina Maria, Oradea – Moara Răsărit (INVITAT)
21.00 – JOC ȘI CÂNTEC FĂRĂ FRONTIERE, Ansamblul Artistic Profesionist „Crișana”, Teatrul Regina Maria – Scena Mobilă (INVITAT)
21.00 – BARTENDER BLUES, după Mihai Ignat, regia artistică Eugen Gyemant – Godot Cafe Teatru, Bucureşti – Hanul cu Noroc (FRINGE)

Miercuri, 24 septembrie

12.00 – Lansare de carte – Zeno Fodor (Zeno Fodor – 80, Scrieri teatrale, Capriciu bizantin) – Foaier Loji
13.00 – CULORILE MUZICII, adaptare după Laurant van Weter, regia artistică Veronica și Cătălin Pătru – Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu – Sala Mare (ȘCOLI DE TEATRU)
17.00 – ÎN AFARA JOCULUI, de Sergi Belbel, regia artistică Ion-Ardeal Ieremia – Teatrul Național Timișoara – Sala Studio (CONCURS TEATRU SCURT)
19.00 – AMALIA RESPIRĂ ADÂNC, de Alina Nelega, regia artistică Tudor Lucanu – Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj-Napoca – Moara Răsărit (CONCURS TEATRU SCURT)
19.00 – SYSTEM FAILURE, un concept de Louse Baduel și Leslie Mannès, o producție Asbl Hirschkuh și Les Brigittines, Belgia – Sala Mare (INVITAT)
19.00 – BECKMANN, adaptare după Wolfgang Borhcert, regia artistică Monica Bordeianu – Universitatea de Arte „George Enescu”, Iași – Sala Studio Arcadia (ȘCOLI DE TEATRU)
21.00 – TREI NOPȚI CU MADOX, de Matei Vișniec, regia artistică Radu Dinulescu – Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați – Sala Arcadia (CONCURS TEATRU SCURT)
21.00 – FAMILIA TÓT, de Örkény István, regia artistică Bocsárdi László – Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova – Casa de Cultură a Sindicatelor (INVITAT)
21.00 – O NOAPTE CU EDITH PIAF!, de Jean Cocteau, regia artistică Iulian Gliţă – Asociaţia Culturală Macaia, Bucureşti – Hanul cu Noroc (FRINGE)

Joi, 25 septembrie

18.00 – Lansare de carte – FUNDAȚIA CAMIL PETRESCU, revista Teatrul AZI nr. 7/8/9 – Foaier Parter Teatru
19.00 – CANCUN, de Jordi Galcerán, regia artistică Theodor Cristian Popescu – Teatrul Regina Maria – Sala Mare (CONCURS TEATRU SCURT) – PREMIERĂ NAȚIONALĂ
20.00 – ACEEAŞI ZI DIN VIAŢA MEA, de Ana Nicolae, regia artistică Attila Bordás – Teatrul „Anton Pann” Râmnicu Vâlcea – Sala Studio (FRINGE)
21.00 – PERPLEX, de Marius von Mayenburg, regia artistică Theodor Cristian Popescu – Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad – Casa de Cultură a Sindicatelor (CONCURS TEATRU SCURT)
21.00 – ÎN INIMA NOPȚII – EPISODUL HAMLET, un scenariu de Gavriil Pinte, cu inserții de George Banu și Monique Borie, regia artistică Gavriil Pinte – Teatrul Regina Maria, Oradea – Scena mobilă (CONCURS TEATRU SCURT) – AVANPREMIERĂ
21.00 – DACĂ ĂLA E CU AIA, AIA A LUI CU CINE-O FI?, de Mimi Brănescu, regia artistică Radu Nichifor – Spectacol independent, Brăila – Moszkva Caffe (FRINGE)

Vineri, 26 septembrie

12.00 – Conferință prof. univ. dr. George Banu – SUB SUPRAVEGHEREA NOPȚII – Foaier Loji
10.00 – ZÂNA ZORILOR, de Ioan Slavici, dramatizare de Ilinca Stihi, regia artistică Ilinca Stih – Teatrul Excelsior, București – Sala Arcadia (TEATRU PENTRU COPII)
11.30 – PIATRA, de Marius von Mayenburg, regia artistică Theodor Cristian Popescu – UNIVERSITATEA DE ARTE din Târgu Mureș – Casa de Cultură a Sindicatelor (ȘCOLI DE TEATRU)
17.00 – ROLLING STRINGS, Asociația Puranima București – Corso
17.00 – METANIE ȚIE, PĂRINTE! – recital de poezie cu Constantin Chiriac – Teatrul Național „Radu Stanca”, Sibiu – Catedrala Greco-Catolică Sf. Nicolae (INVITAT)
17.00 – CĂLIN (POVESTEA MODERNĂ), dramaturgie de Hannah Wolf și Horia Suru, inspirat din „Wunschkonzert” de Franz Xaver Kroetz și din „Călin (file din poveste)”, de Mihai Eminescu, regia artistică Horia Suru – Teatrul Municipal „Bacovia”, Bacău – Sala Arcadia (CONCURS TEATRU SCURT)
18.00 – Lansare revista de teatru Scena.ro, nr. 26 – Foaier Parter Teatru
19.00 – AIDA, de Giuseppe Verdi, regia artistică Horia Ballint – Spectacol produs de Asociația Culturală Opera VOX și Teatrul Regina Maria – Sala Mare (INVITAT)
20.00 – ROLLING STRINGS, Asociația Puranima București – Corso
21.00 – ÎN INIMA NOPȚII – EPISODUL HAMLET, un scenariu de Gavriil Pinte, cu inserții de George Banu și Monique Borie, regia artistică Gavriil Pinte – Teatrul Regina Maria, Oradea – Scena mobilă (CONCURS TEATRU SCURT) – PREMIERĂ
22.00 – CIRCUS MUNDI, regia artistică Ovidiu Mihăiţă, Auăleu Teatru, Timişoara – Corso (FRINGE)
Sâmbătă, 27 septembrie

11.00 – VIZITĂ și DOMNUL GOE, adaptare după I.L.Caragiale, regia artistică Lacrimioara Szlanko – Teatrul de Marionete Arad – Sala Arcadia (TEATRU PENTRU COPII)
17.00 – ROLLING STRINGS, Asociația Puranima București – Corso
17.00 – TIPOGRAFIC MAJUSCUL, un spectacol de Gianina Cărbunariu – o coproducție dramAcum și Teatrul Odeon București – Casa de Cultură a Sindicatelor (CONCURS TEATRU SCURT)
17.00 – BUZUNARUL CU PÂINE, de Matei Vișniec, regia artistică Cristian Pepino – Compania Qui Peut, București – Sala Arcadia (INVITAT)
19.00 – PĂI… DESPRE CE VORBIM NOI AICI, DOMNULE?, de Cătălin Ștefănescu, adaptare după romanul „Moromeții” de Marin Preda, regia artistică Alexandru Dabija – Teatrul Act București – Sala Mare (CONCURS TEATRU SCURT)
20.00 – ROLLING STRINGS, Asociația Puranima București – Corso
21.00 – ZIC ZAC, un spectacol de Andrea Gavriliu rezemată de Ștefan Lupu, spectacol independent București – Scena mobilă (CONCURS TEATRU SCURT)
21.00 – O NOAPTE FURTUNOASĂ, de Ion Luca Caragiale, regia artistică Ovidiu Mihăiţă, Auăleu Teatru, Timişoara – Bodega (FRINGE)
21.00 – GUNOIERUL, de Mimi Brănescu, regia artistică Sebastian Lupu, Teatrul Artemotion, Oradea – Hanul cu Noroc (FRINGE)

Duminică, 28 septembrie

12.00 – Portret THEODOR CRISTIAN POPESCU – Foaier Loji
11.00 – ALBĂ CA ZĂPADA, după Frații Grimm, regia artistică Decebal Marin – Teatrul Puck, Cluj-Napoca – Sala Arcadia (TEATRU PENTRU COPII)
17.00 – ROLLING STRINGS, Asociația Puranima București – Corso
17.00 – PANICĂ (TREI BĂRBAȚI PE PUNCTUL DE-A CEDA PSIHIC), de Mika Myllyaho, regia artistică Theodor Cristian Popescu – Teatrul Nottara București – Casa de Cultură a Sindicatelor (CONCURS TEATRU SCURT)
18.00 – TITANIC VALS, de Tudor Mușatescu, regia artistică Alexandru Dabija – Teatrul Odeon, București – Sala Mare (INVITAT)
19.00 – EDITH PIAF & AGNES, un concept de Gajai Ágnes – Teatrul Szigligeti Szinház, Oradea – Sala Studio Arcadia (FRINGE)
19.00 – TANȚA ȘI COSTEL, de Ion Băieșu, regia artistică Sebastian Lupu – Teatrul Artemotion – Crown Pub (FRINGE)
20.00 – ROLLING STRINGS, Asociația Puranima București – Corso
20.00 – VENUS ȘI ADONIS de William Shakespeare, regia artistică Ioana Petre – Teatrul Mignon , Bucureşti – Sala Studio (FRINGE)
21.00 – LEONCE ȘI LENA, un scenariu de Mihai Măniuțiu și Ada Milea după Georg Büchner, regia artistică Mihai Măniuțiu – Teatrul Regina Maria, Oradea – Scena mobilă (INVITAT)

Luni, 29 septembrie

17.00 – CEI CE NU UITĂ, un scenariu de Gavriil Pinte, regia artistică Gavriil Pinte – Teatrul Regina Maria, Oradea – Sala Mare
Vineri, 3 octombrie
10.00 – GENESIS, Spectacol nonverbal după „Tragedia omului” de Madách Imre, regia artistică Gérard Schiphorst și Marije van de Sande – Teatrul „Szigligeti Ede”, Oradea – Sala Arcadia (TEATRU PENTRU COPII)
Sâmbătă, 4 octombrie
11.00 – DRAGONUL, de Liliana Gavrilescu, regia artistică Liliana Gavrilescu – Teatrul „Toma Caragiu”, Ploiești – Sala Arcadia (TEATRU PENTRU COPII)
Duminică, 5 octombrie

11.00 – CIRCUL DE LEMN, regia artistică Luis Montoto – Compania Karromato, Cehia – Sala Arcadia (TEATRU PENTRU COPII)
17.00 – CIRCUL DE LEMN, regia artistică Luis Montoto – Compania Karromato, Cehia – Sala Arcadia (TEATRU PENTRU COPII)

Luni, 6 octombrie

10.00 – MONSTRUL GUNOAIELOR, regia artistică Cengiz Özek– Compania Kukla Istanbul, Turcia – Sala Arcadia (TEATRU PENTRU COPII)
17.00 – CONFERINȚĂ – TEATRUL TRADIȚIONAL DE UMBRE DIN TURCIA – Personajul Karagoz – Sala Arcadia

Sâmbătă, 11 octombrie

11.00 – PUNGUȚA CU DOI BANI, după Ion Creangă, regia artistică Gabriel Apostol – Teatrul Prichindel, Alba Iulia – Sala Arcadia (TEATRU PENTRU COPII)
17.00 – TREI DARURI FERMECATE, de Edward Gordon Craig, regia artistică Cristian Pepino – Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I. L. Caragiale”, București – Sala Arcadia (ȘCOLI DE TEATRU)

Duminică, 12 octombrie

11.00 – O MIE ȘI UNA DE FRONTIERE (POVESTEA LUI ALADIN), de Radu Dinulescu, regia artistică Luis Montoto –Teatrul Regina Maria, Trupa Arcadia – Sala Arcadia (TEATRU PENTRU COPII) – PREMIERĂ
17.00 – O MIE ȘI UNA DE FRONTIERE (POVESTEA LUI ALADIN), de Radu Dinulescu, regia artistică Luis Montoto – Teatrul Regina Maria, Trupa Arcadia – Sala Arcadia (TEATRU PENTRU COPII)