Ca să fiu în ton cu rubrica emisiunii Apropo Tv, am decis să scriu despre o întâmplare de acum 2 ani.

Nefericita întâmplare

La începutul anului 2006 veneam cu trenul, de la Lugoj la Timişoara. Pe la ora 22 am ajuns în Gara de Nord din Timişoara. Era duminică seara, staţiile de taxi erau goale, peronul tramvaiului era plin de lume. Am aşteptat totuşi tramvaiul 8 sau 1 (pe atunci aveau acelaşi traseu datorită lucrărilor la pod). Când tramvaiul a ajuns în staţie, lumea ce aştepta a început să se îmbulzească la uşi. Eram singură, îngheţată de frig (în tren nu am avut căldură, era un amărât de personal) şi cu multe bagaje. Înainte să urc, un tip imens se pune în faţa uşilor şi strigă ceva. În jurul meu erau mulţi oameni, toţi dornici să urce în tramvai. După vreo 30 de secunde omul ăla mare eliberează intrarea şi reuşesc să urc în tramvai. După ce am găsit un loc liber am observat că buzunarele genţii pe care o aveam pe umăr erau deschise. Îmi furaseră portofelul! M-am gândit că nu e mare bai pentru că oricum nu aveam decât 2 lei, cât să-mi cumpăr o pâine pentru seara respectivă şi un bec (pentru baie). Apoi mi-am amintit că aveam cardul de salariu cu vreo 450 de lei pe el, buletinul şi o pereche de cercei primiţi în clasa a 2-a de la fosta mea învăţătoare.

Soluţii de urgenţă

Când am ajuns acasă am sunat la serviciul de relaţii cu clienţii ai Băncii Ţiriac. Trecuseră numai 20 de minute de când îmi dispăruse portofelul din geantă. Tipul de la celălalt capăt al telefonului, după ce mă întrebă de CNP şi alte date personale, îmi spune că toţi banii de pe card mi-au fost scoşi la vreo 4 minute după ce am fost furată. N-am mai ştiut ce să-i spun omului! Mi-a blocat contul, dar prea târziu. Hoţii dispăruseră cu banii mei puşi deoparte pentru facultate! Culmea e că nu aveam codul PIN în portofel, îl aruncasem cu multe luni înainte.

Poliţia!

A doua zi am fost la poliţie, cu taică-meu. Am ajuns la un comisar, Popescu parcă se numea. În birou mai erau câţiva agenţi care mi-au luat o declaraţie. Unul dintre ei insista că de fapt eu am avut codul PIN, că nu am fost atentă, că am fost o ţintă sigură. Cu alte cuvinte, eu sunt vinovată că am fost furată.

Poliţiştii îmi cer extrasul de cont, să vadă la ce ore s-au efectuat tranzacţiile şi de la ce bancomate. Tanti de la ghişeul Băncii Ţiriac a fost foarte amaiblă şi mi-a pus la dispoziţie toate informaţiile pe care le putea obţine.

Din fericire toate bancomatele din apropierea Gării de Nord (utilizate de hoţi pentru a scoate bani de pe cardul meu) aveau camere de supreveghere. Din păcate, pentru mine, nu aveam nici o autoritate pentru a cere casetele respective. Nici măcar poliţiştii nu au vrut să le ceară. Ba că nu e sigur că de aici s-au scos banii, ba că nu are rost că nu se vede nimic, ba că nu o să-mi recuperez oricum banii. Deşi pe extrasul de cont se vedea clar adresa şi nr. bancomatului, poliţiştii nu s-au sinchisit să investigheze mai departe. Mi-au mai luat o declaraţie, au pus-o la dosar şi cam atât!

Urmări

După câteva săptămâni, tot în Gara de Nord aşteptam tramvaiul. Un tip fără bagaje încerca să vină pe furiş mai aproape de mine, pe măsură ce tramvaiul se apropia de staţie. Panicată, am luat telefonul si am început să-mi sun prietenii, să vină cineva după mine. Am renunţat la tramvai şi am plecat pe jos. M-am tot uitat după tipul respectiv. Nu s-a urcat în nici un tramvai, se plimba de pe o parte pe alta, uitându-se după călători.

Săptămâna trecută, dupa mai bine de 2 ani de la nefericitul eveniment mă sună un tip de la Poliţia Timişoara. Mi-a spus că recent a primit dosarul meu şi că doreşte să vin în oraş să ne întâlnim pentru a-i detalia cazul. După 2 ani se aşteaptă să rezolve ceva! Nici măcar nu mai am contul de la Banca Ţiriac!

În vara asta poate mai ajung prin Timişoara, sunt curioasă ce progrese au făcut!

Aveţi dreptate dragi poliţişti să vă simţiti ofensaţi de reclama “Nişte ţărani!”. Ţăranul e mai eficient decât întreaga Poliţie Română!