Tag Archives: lectura

Schimb de Carti Oradea Decembrie

Începând cu luna decembrie mă voi ocupa de viitoarele ediţii Schimb de Cărţi.

Luna asta ne vom întâlni duminică, 14 decembrie, tot la ora 15, în Club Kings (Str. Aurel Lazar nr 9). Sper ca de data aceasta mesajul să ajungă la mai multe persoane şi să veniţi să povestim la un pahar de … suc despre cărţile pe care le-aţi citit.

Dat fiind faptul că ne vom întâlni după Moş Nicolae, nu ai nici o scuză pentru care să lipseşti!

Secretele Chinei – John Farndon

În ultimele 2 luni am citit despre cei mai terifianţi criminali ai timpurilor (poate voi scrie ceva despre cartea respectivă), despre Tunguska (încă nu m-am lămurit ce voiau să demonstreze cu toate subiectele abordate în carte, a fost bombă nucleară sau E.T) şi tocmai ce am terminat de citit despre China, “ascensiunea unei noi superputeri mondiale”.

Am rămas impresionată de ţara asta. Chiar dacă e un stat comunist, a reuşit să renască din propria-i cenuşă, cum s-ar zice.

Cele mai înfiorătoare aspecte au fost cele legate de condiţiile grele de muncă ale clasei muncitoare, cei care de fapt au adus China acolo unde este azi, printre cele mai importante state mondiale. Că e una dintre cele mai mari ţări consumatoare de resurse naturale şi e al doilea poluator mondial, asta e partea a doua.

Pentru a face loc zgârie norilor, mulţi chinezi au fost daţi afară din casele lor vechi, unde adesea trăiau în 2 camere 3 generaţii, adică aşa cum se mai întâmplă şi pe la noi, mai ales în oraşele mai puţin dezvoltate.

Ştiai că în China, în anii 80 şi 90 femeile care erau însărcinate cu fete erau injectate cu substante pentru a pierde copilul sau pentru a omorî fătul? Din cauza asta, în China există cu 40 de milioane mai mulţi bărbaţi decât femei.

Pentru a reduce frustrarea sexuală a muncitorilor, angajatorii au amenajat săli de ping pong şi au demarat alte programe de relaxare a muncitorilor.

O mare parte din populaţia Shanghai-ului, Beijing-ului şi a altor oraşe importante, provine de la ţară, fiind muncitori care au dorit să scape de sărăcia rurală căutând locuri de muncă la oraş. Având în vedere expansiunea economiei chineze, mulţi s-au adaptat vieţii urbane. Tocmai pentru că muncitorii au venit la oraş, au putut trimite bani acasă, în zonele rurale care au ieşit din sărăcie. Asta nu înseamnă că nu mai există cazuri de chinezi care mor de foame.

Din păcate, un aspect negativ al dezvoltării rapide, o constituie lipsa apei sau toxicitatea apei potabile. Chinezii au foarte puţine râuri şi bazine hidrografice cu apă curată. Din cauza fabricilor care au apărut ca ciupercile după ploaie, au avut loc multe deversări de substanţe toxice în răuri. Anual, câteva milioane de chinezi se îmbolnăvesc grav sau mor din cauza apei poluate. Nasol moment pentru a fii chinez!

În Beijing, în 2007 s-a început o masivă campanie de a curăţa aerul, pentru a face impresie bună la Olimpiada de anul ăsta. Seara, nu se puteau vedea blocurile din pricina ceţii dese cauzată de poluare. Măcar au făcut impresie bună cu jocurile, nu-i aşa?

Guvernul comunist chinez are relaţii de “colaborare” cu statele africane pentru a face rost de petrol şi gaze naturale. În timp ce SUA, Anglia şi restul statelor europene mai puternice, au refuzat să sprijine anumite regimuri din Angola, Zimbawe şi altele, chinezii le-au dat arme şi bani pentru a-şi duce la bun sfârşit planurile. Apropo, China doreşte o dezvoltare paşnică. Interesant e că are o armată imensă, armată până-n dinţi.

Din păcate, SUA nu prea poate face ceva, pentru că încetarea unor relaţii economice cu China ar duce la un crash, chiar mai puternic decât cel din anii 30. Cel puţin aşa speculează analiştii.

Tot în SUA, boom-ul economic al Chinei a speriat atât de tare producătorii americani, încât anumite sectoare ale industriei au fost introduse într-un proiect menit a proteja producţia locală.

Totul din cauză că americanii şi celelalte state nu pot concura cu mâna de lucrul ieftină a poporului chinez şi materia primă la fel de ieftină. De altfel, în 2007 a fost şi un scandal pe tema calităţii produselor chinezeşti.

La capitolul IT, China a fost întrecută de Taiwai. În ultimii ani au devenit cei mai mari exportatori de produse IT, electronice şi electrocasnice din lume. Încă există anumite probleme de ordin teritorial şi politic între cele 2 state. Deşi Taiwanul nu mai este recunoscut ca fiind un stat de sine stătător, oamenii de acolo se consideră întâi taiwanezi şi apoi chinezi. În cazul în care China ar declara război Taiwan-ului, America ar fi pusă între ciocan şi nicovală. Ar pierde miliardele de dolari investite de chinezi sau ar pierde o piaţă ieftină şi în plină expansiune, cea a Taiwan-ului. Eh, să sperăm că vor sta fiecare pe fundul lor!

Capitolul destinat internetului şi tinerilor, e destul de interesant dar nu aduce nimic nou. Da, la chinezi au apărut copiii Emo, “micii împăraţi”, aşa cum sunt numiţi. La chinezi Tibet-ul, moda japoneză şi problemele de mediu sunt cele mai importante lucruri. Politică? Neah, nu servesc. Societate? Hmm.. dacă vine cu noul album Jay Chou atunci servim.

Să mai pomenesc de Marele Firewall?  De masacrul din piaţa Tiananmen? De iniţiatorul reformelor, care au schimbat ţara încă din anii 70, Deng Xiaoping? De prostiile lui Mao?

Neah, caută cartea, e foarte interesantă şi uşor de citit.

Harta Oaselor de James Rollins

Azi dimineaţă, în tramvai, am terminat de citit ultimele pagini din cele 600 ale cărţii Harta Oaselor, de James Rollins.

Cartea nu e rea, ficţiunea se îmbină foarte bine cu realitatea, deşi unele scene sunt foarte previzibile. Dacă s-ar face un film după subiectul cărţii s-ar încadra foarte bine la categoria filmelor de serie B. Totuşi ar putea avea succes daca rolul lui Rachel ar fi interpretat de Evangeline Lily, comandantul Grey ar fi Edward Norton, Monk ar fi Matt Damon, Kat – Charlize Theron, monseniorul Vigor – Sean Connery şi Raoul ar fi interpretat de Dominic Purcell.

Despre ce e vorba:

Continue reading

Too tired…

În ultimul timp sunt prea obosită pentru a mai scrie pe blog, pentru a mai spune ceva. Mă simt fără vlagă seara, când ajung acasă. Parcă nu mai am forţă să mai ripostez, nu mai am chef de pasiunile mele. Am prea multe de făcut într-un timp prea scurt şi parcă prea preţios pentru a-l risipi pe activităţi care nu-mi fac plăcere …

Aş vrea să am mai mult timp să termin de citit Străinul de Camus, să apuc să citesc ceva de Jane Austen (am găsit la Diverta ceva cărţi, în engleză, opere consacrate ale literaturii internaţionale la numai 9,99 lei bucata).

camus.jpg

Aştept doar să vină Crăciunul, să ajung la mami şi la tati, să mă cert cu surioara şi să stăm până târziu povestind la un pahar de vin fiert cu scorţişoară.

De felul meu sunt o persoană puternică, nu mă las cu una cu două, dar acum chiar am nevoie de o pauză. O fi din cauză că n-am mai avut un concediu de vreo 2-3 ani?!