Un eveniment organizat de asociaţia Cultură în mişcare, al 3-lea de până acum. Primul eveniment i-a fost dedicat lui Emanuil Gojdu (ştiai că 4, dintre zecile de tineri care-au primit burse de studiu oferite de fundaţia avocatului, au ajuns premieri ai ţării?), al doilea despre renovarea şi reabilitarea pieţei Unirii din Oradea. Iar cel de-al treilea este
Category: Oradea
O brioșă excelentă trebuie (a se observa imperativul, da?! :D) să fie pufoasă și cu bucățele de ciocolată. Suficient de hidratată încât să se desprindă de pe ambalajul de hârtie și suficient de uscată pt a nu se prinde pe degete când o mănânc. Până recent credeam că cele mai bune brioșe din Oradea sunt
Un film pe care îl aștept de anul trecut, de când am văzut primul clip de promovare. Filmul lui Tudor Giugiu e inspirat dintr-un caz real, cel al procurorului Alexandru Lele. Avanpremiera va avea loc în 24 februarie la Filarmonica din Oradea, iar din 27 februarie îl puteți vedea în cinema Palace de la ora
Recent mi s-a atras atenția că vorbesc prea mult cu/despre TheMitsi. Și că socializez prea puțin și prea rar cu tabăra adversă. Da, bre, mă refer la omi. Bărbați. Men. Machos. Cică încă-i prea devreme să mă transform în baba aia acră, care strigă după prunci și crește prea multe mâțe într-o garsonieră împuțită de
Azi dimineață, când am văzut că toată strada e albă, m-am panicat. Da, am auzit la radio știrile cu ninsorile care vor acoperi Transilvania și Crișana, dar n-am crezut că va ninge taman în Oradea. Planul pentru azi era simplu: trezirea la 8 jumate, la 9 jumate trebuia să ies din casă ca să-i vizităm




