Tag Archives: 2011

roman zdob & zdub oradea 2011

Bunica a bătut toba-n Oradea Mare la Toamna Orădeană 2011

Sunt răguşită, încă simt că auzul mi-e oleacă deranjat, mă cam dor muşchii picioarelor, dar nu regret nimic din spectacolul pe care l-am trăit aseară, în parcarea din str. Independenţei. Am dansat şi-am cântat cu Zdob şi Zdub. Moldovenii au arătat că ştiu să se distreze şi să întreţină atmosfera, în ciuda puţinelor grade care puteau fi simţite şi care erau afişate de termometre.

Doamna Toamnă s-a îndurat de noi cu ploaia, dar cu frigul n-a mai vrut să negocieze (cum de altfel e şi normal să fie, că doar nu degeaba octombrie-i brumărel). După ce zdubii au început să ţopăie şi să bată din tobe, orădenii n-au mai avut stare. Şi să vezi numa’ cum tremura scena când nebunii hardcore au început să sară sau să bată simultan la tobe.

Interesant e că toate melodiile pe care le-au cântat, inclusiv cele care n-au fost mediatizate, au fost foarte bine primite de orădeni. La un moment dat câţiva tineri au încins o horă, iar frigul specific perioadei chiar n-a mai contat.

Să mai spun că au fost aplaudaţi şi aclamaţi minute-n şir? Să mai spun că acest concert susţinut de Zdob şi Zdub a fost cel mai reuşit spectacol public (şi fără bilet de intrare) al toamnei?

Înainte ca zdubii să-şi facă apariţia pe scenă, Connect-R şi Hotel FM au încercat să întreţină atmosfera, să adune publicul risipit pe la corturile cu mici şi frigărui. Connect-R s-a bucurat de un feedback neaşteptat, cel puţin pentru mine. Iar dansatorii cântăreţului au fost senzaţionali. Fireşte că-n backstage s-a făcut coadă la autografe şi poze cu mister Connect-R & co., mai ales că domniţele din fan clubul artistului au ţinut morţiş să vină la concert şi să-l ridice în slăvi pe cântăreţ. Pe scenă, normal!

Hotel FM e o trupă lipsită de experienţa concertelor mari, lucru ce s-a văzut aseară. Totuşi, îmi sunt dragi băieţii pentru că se străduiesc să facă muzică, deşi aseară n-au fost în cea mai bună formă. Dacă aş vrea să fiu rea aş spune că Zdubii le-au dat clasă în ceea ce priveşte profesionalismul (aşa cum s-a întâmplat şi la Eurovision), însă nu voi fi atât de răutăcioasă. Când au început să cânte piesa Change, orădenii au cântat la unison cu David Bryan şi trupa.

Câteva poze făcute cu aparatul foto, că restu-s cu mobilul şi nu-s atât de reuşite.

Doamna Toamnă îşi cere chiria

Păi bine mă, doamnă Toamnă, noi te-am lăudat că eşti de treabă şi “uite cât de frumoasă poate fi vremea în timpul celui mai mare festival orădean” . Şi ce bine că e aşa, că ne-om bucura de spectacolele din cadrul Toamnei Orădene. Şi-om dansa şi-om cânta la unison cu artiştii şi Doamne, ce bine-o mai fi.

Când colo, ce să vezi?! Doamna Toamnă a început să ceară chirie pe vremea bună. Iară noi, ca tot românul, suntem prea săraci să ne permitem birul. Aşa că, fără să ne avertizeze, doamna Toamnă a trimis un frig cum n-am mai simţit de multă vreme. Spera că ne va alunga, că ne va face să ne pierem cheful de zbenguială, de cântat şi ţopăit în centrul oraşului.

Doamnă scumpă, îţi mulţumim pentru 2 săptămani cu vreme bună. Chiar dacă în acest sfârşit de săptămână nu ai fost cea mai indulgentă, noi nu ne-am lăsat păgubaşi şi tare bine ne-am distrat la concertele Fly Project, Şuie Paparude, Trupa Veche şi chiar şi la VH2.

Astă seară vor urca pe scenă Connect-R, Hotel Fm şi nebunii de la Zdob şi Zdub. E ultimul weekend din cadrul Toamnei Orădene. Chit că va fi frig, io atâta-ţi cer, doamnă toamnă, să-ţi ţii ploile pentru altă zi. Nu ne întrista cu lacrimile tale.

Mulţam frumos!

Cu drag,

o mare fană de-a ta!

trupa veche
suie paparude
trupa vh2
fly project

podu cu horatiu malaele

Teatru la Toamna Orădeană 2011

podu cu horatiu malaeleDupă o săptămână cu folk şi jazz, urmează săptămâna pieselor de teatru la Toamna Orădeană.

Astă seară, de la ora 20, avem stand up comedy cu Mihai Bobonete şi Improvizati.Ro. Preţul biletului e 20 de lei. Nu uitaţi că în fiecare zi de luni până joi puteţi câştiga invitaţii duble la spectacolele din săli, participând la concursurile de pe pagina de Facebook a festivalului. “Ne râdem” deseară la Casa de Cultură, din piaţa Ferdinand nr. 4?

Mâine, 4 octombrie, cunoscutul actor Horaţiu Mălăele vine în Oradea, la Filarmonica de Stat. Spectacolul se numeşte Podu’ şi începe la ora 20.00. Rugămintea mea e să fiţi punctuali şi vă intraţi în sală cu vreo 10 minute înainte de ora începerii spectacolului. Alături de Horaţiu Mălăele vor urca pe scenă George Ivaşcu şi Meda Victor. Biletul costă 20 de lei.

Miercuri, 5 octombrie, avem un alt spectacol de teatru excelent, Zaruri şi cărţi. Vor urca pe scena Casei de Cultură, de la ora 20,  Florin Piersic Jr. şi Petre Fumuru. Biletul costă 20 de lei.

Joi, 6 octombrie, ultima seară de spectacole în săli, e rezervată comediei. Mă mut la mama, o piesă cu Adriana Trandafir, Gabriel Fătu şi Andreas Petrescu. Începe la ora 20 la Casa de Cultură, piaţa Ferdinand. Biletul costă 20 de lei.

Vineri, 7 octombrie, avem concerte în aer liber. De la ora 19 încep concertele Fly Project şi Şuie Paparude.

Sâmbătă, 8 octombrie, avem concert Trupa Veche şi VH2.

Duminică, 9 octombrie, avem concertele Connect-R şi Zdob şi Zdub.

Toate spectacolele din weekend au loc în parcarea din str. Independenţei şi accesul e gratuit.

Să tot fie toamna orădeană…

Şoc şi panică: Toamna Orădeană asediată de … orădeni!

De când a început Toamna Orădeană plec de acasă dimineaţa la ora 9 şi ajung înapoi la miezul nopţii.

În fiecare seară au fost spectacole pe care n-am vrut să le ratez. Fie că a fost Emeric Imre, Alexandrina, Marius Pop sau Maria Răducanu, fiecare artist a reuşit să trezească anumite sentimente publicului.

După 8 ore de muncă, vocea Mariei a fost ca un pansament. Atât de caldă, atât de prietenoasă…

În parcul 1 Decembrie am povestit pentru câteva minute cu 2 tinere dintr-un ansamblu de dansatori din Tileagd. Fericite că le-a ieşit dansul, şuşoteau despre cum şi-ar dori să apară şi pe alte scene. “Dar e bine că măcar seniorii merg mai des prin spectacole”, au concluzionat împăcate.

Serile de muzică populară se încheie în câteva minute. Au fost şi cei din ansamblul Porolissum să întreţină atmosfera, iar orădenii au venit în număr mare să-i urmărească.

Cred că la orice concert există o melodie care stârneşte publicul, iar în seara aceasta “Puşca şi cureaua lată”i a reuşit să stârnească orădenii conservatori.

Ştii cum recunoşti un cântăreţ de muzică populară din Bihor, oriunde ar cânta? Întotdeauna refrenul va fi “Lili-lililiii-liliii-lili-liliii”. 🙂

p.s: am auzit că sunt la modă titlurile şocante… 😀

Emeric Imre şi Alexandrina Hristov la Toamna Orădeană 2011

Luni seara, când am ajuns la Casa de Cultură din Piaţa Ferdinand, am trecut pe lângă un tip înalt, cu o privire blândă, îmbrăcat în negru, cu părul împletit într-o coadă lungă şi cu cercei în ambele urechi. “Sigur face parte din trupă”, mi-am zis. “Da, şi cred că e roacăr d-ăla înrăit, deşi Emeric e folkist. Oare ce-o cânta?!”, mi-a spus cineva din anturaj, pesemne nu foarte familiarizată cu trupa artistului clujean. Pe Emeric Imre l-am auzit live în luna mai, anul acesta, în restaurantul Bihoreana. A fost singur, dar a susţinut un spectacol foarte reuşit.

Tipul înalt, îmbrăcat în negru, e nimeni altul decât Răzvan Krivach, un om cu o voce incredibilă! Am rămas cu gura căscată când l-am auzit scoţând nişte sunete înalte, de parcă era o soprană. Parcă ceea ce auzeam era din alt film cu ceea ce vedeam pe scenă.

Deşi sala de spectacol din Casa de Cultură a fost doar pe trei sferturi ocupată, publicul a fost senzaţional. Ştii sentimentul ăla când eşti într-un club cu prietenii şi toată lumea se distrează, cântă la unison şi atmosfera e relaxată? Cam aşa a fost la concertul lui Emeric Imre. Fanii adevăraţi au ocupat toate scaunele din spatele sălii, pentru a se desfăşura în voie, fără să deranjeze ceilalţi orădeni. Au dansat pe ritmurile piesei “Ilie de la sculărie” şi-au cântat la unison la “Nebun de alb”, o piesă care a fost lungită cu o strofă bonus pentru fosta nevastă a folkistului.

Seara s-a încheiat cu o piesă dedicată celor ce au fost Florian Pitiş şi Johnny Răducanu, iar la cererea publicului trupa a revenit pe scenă pentru un bis Nebun de alb.

Foto de la concert!

Alexandrina şi efectele speciale 🙂

Sunt convinsă că vocea Alexandrinei ar fi sunat mult mai bine în sala din incinta Filarmonicii din Oradea. Cel puţin dacă sonorizarea ar fi fost mai … reuşită. Aşa cum sunt convinsă că şi artista ar fi interacţionat cu publicul dacă n-ar fi fost stânjenită de rochia prea scurtă, după cum, ruşinată, ne-a spus.

Alexandrina Hristov a păşit, timidă, ascunzându-şi ochii în spatele unor ochelari cu lentile mari, pe mica scenă, şi a lăsat muzica ei să ne comunice, să ne farmece. Un concert frumos. O artistă cu o voce atât de caldă.

Foto de la concert!

Toamna Orădeană continuă la Filarmonica de Stat din Oradea, ora 20, cu un concert de jazz de exceptie: Hadrien FERAUD/Gergo BORLAI/Arpad TZUMO. Preţul unui bilet este de 15 lei şi poate fi cumpărat de la casa de bilete din incinta Casei de Cultură, Piaţa Ferdinand nr. 4.

Mai jos ai 2 clipuri de la cele 2 concerte din cadrul Toamnei Orădene:

Emeric Imre Set la Toamna Oradeana 2011

Vezi mai multe video din cultura

Şi:

Alexandrina Hristov La Toamna Oradeana 2011

Vezi mai multe video din cultura

alexandrina hristov toamna oradeana 2011

Alexandrina Hristov la Toamna Orădeană 2011

Îndrăgita artistă din Republica Moldova vine în Oradea. Concertul Alexandrinei Hristov începe marti, 27 septembrie, la ora 20.00 la Filarmonica de Stat de pe str. Moscovei. Dacă ştiţi că aveţi obiceiul de a întârzia, vă sfătuiesc să veniţi cu 20 de minute mai devreme. E chiar deranjant faţă de artist şi de spectatori să intraţi după ce Alexandrina a început concertul. Preţul unui bilet este de 15 lei şi poate fi cumpărat de la Casa de Cultură din Piaţa Ferdinand.

Câteva cuvinte despre artistă: a absolvit Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice în Chişinău, iar după ce a avut un rol în producţia “Trois femmes de Moldavie”, în regia lui Paul Cuzuioc, s-a mutat în România. Câteva dintre piesele Alexandrinei apar pe coloana sonoră a producţiei.

Primul album al Alexandrinei se numeste “Om de lut“, reprezentand o colectie de piese vechi si noi. „Om de lut este copilul meu, un copil frumos si sanatos, gingas, mai mult bemol decat major, rafinat si expresiv. Inima omului de lut bate in ritmuri de jazz, soul, funk, electropop. Omul de lut va canta despre drum, zbor, cautari, vapoare si mare, avioane si ochi verzi, despre dor si insomnie, flori si nervi, Zorro si Fat-Frumos… iubire si cosmos, femei, ploaie si vant, despre Rege si Regina” – spune Alexandrina. Toamnaoradeana.com

alexandrina hristov toamna oradeana 2011

scripcarul pe acoperis la oradea

Scripcarul pe acoperiş, în premieră în Oradea!

scripcarul pe acoperis Musical-ul Scripcarul pe acoperiş, în regia lui Korcsmáros György, a avut premiera aseară, 25 septembrie, în sala din incinta Teatrului Regina Maria din Oradea. După 5 ani de muncă la renovarea teatrului care a fost construit în doar un an (1899 – 1900), clădirea arată incredibil de bine, atât în interior, cât şi în exterior.

Festivalul de Teatru Scurt a început cum nu se putea mai bine, actorii orădeni impresionând publicul orădean. Vreme de 10 minute aplauzele nu s-au oprit şi, probabil, nu s-ar fi oprit nici după o jumătate de oră dacă n-ar fi căzut un tul peste scenă, ascunzând actorii talentaţi. Seara a început cu discursul directorului Teatrului Regina Maria, Daniel Vulcu, care a dorit să mulţumească publicului orădean pentru răbdare şi pentru susţinerea instituţiei în ultimii ani. Apoi actorii, care se aflau în spatele unui tul, au început să aplaude publicul orădean.

Iscripcarul pe acoperison Abrudan, unul dintre cei mai talentaţi actori ai oraşului, a fost sărbătorit aseară, în aplauzele orădenilor. După o proiecţie cu fotografii şi clipuri din piesele şi filmele în care a jucat în cei 50 de ani de carieră, domnul Abrudan a primit câteva diplome din partea Consiliului Judeţean şi a Primăriei. Fireşte, Radu Ţârle a ţinut morţiş să amintească de eforturile financiare care au fost depuse pentru renovarea teatrului, în timp ce Ilie Bolojan a fost scurt şi la obiect: l-a felicitat pe actor şi a amintit că e o valoare atât pentru instituţia de cultură, cât şi pentru oraş.

“Cei 50 de ani de carieră par mult mai uşori decât această seară, aici pe scenă”, a suspinat Ion Abrudan. Lăcrimând, ne-a povestit că motivul pentru care a devenit actor e Eugen Ţugulea, cel care, la o probă, l-a convins să meargă pe acest drum. În sală se mai afla şi Marcel Popa, un alt prieten drag actorului orădean.

Evreii din Anatevka

Musical-ul Scripcarul pe acoperiş prezintă povestea unei comunităţi de evrei dintr-un sat rusesc, Anatevka. E adaptarea după povestea lui Sholom Aleichem “Fiicele lui Tevye”. Aici, în Anatevka, totul se rezumă la tradiţii şi la ideea de comunitate unită, până în momentul când apar ordinele de izgonire a evreilor. Acţiunea se desfăşoară în jurul vieţii lăptarului Tevye (Richard Balint) care are 5 fiice, trei dintre ele numai bune de măritat. Deşi tradiţia spune că o peţitoare trebuie să le caute un soţ pe măsură (bogat pentru a fi pe placul mamei şi citit pentru a fi pe placul tatălui), cele trei fiice mai mari nesocotesc tradiţia şi se mărită din dragoste, chit că niciunul dintre aleşii fetelor nu are avere. Momentul nesocotirii tradiţiei corespunde ordinelor din acele vremuri de a evacua toate satele de evrei din ţinuturile ruseşti. Motiv pentru care Tevye preferă să-şi considere fiica mijlocie drept moartă, decât să accepte că s-a măritat cu un rus.

scripcarul pe acoperis la oradeaMusical-ul conţine atât monologul lui Tevye adresat lui Doamne-Doamne, cât şi scene de dans (iar aici dansatorii Ansamblului Crişana au arătat cât sunt de talentaţi!) sau o incursiune în lumea de dincolo: bunica Tzeitel le sugerează viitorilor socrii să-şi mărite fiica cea mare după cum îi spune inima.

Spectacolul reuşeşte să-ţi insufle furia faţă de autorităţi (când apar ruşii la nunta evreiască şi fac scandal), dar şi să binedispună prin umorul specific evreiesc. Iar actul când evreii şi ruşii petrec împreună la cârciuma din sat, e incredibil. Dansatorii au făcut un spectacol cum rar mai vezi!

Închipuie-ţi că actorii au repetat acest musical zi de zi în ultimele 4 luni. Punerea în scenă a Scripcarului pe acoperiş, la magnitudinea asta (peste 55 de actori şi dansatori), a fost posibilă după ce Ansamblul Crişana, trupa teatrului Iosif Vulcan şi a Teatrului Arcadia s-au unit şi au format echipa de actori a teatrului Regina Maria. Ghidaţi de un regizor maghiar, Korcsmáros György, şi fiind sprijiniţi de comunitatea evreiască din Oradea (prin acoperirea costurilor cu drepturile de autor ale piesei şi prin formaţia Klesmer), actorii reuşit să pună în scenă un musical cum n-aţi mai văzut în România. Şi cu siguranţă nu în oraşul de pe Crişul Repede.

De pe Broadway, pe scena Teatrului Regina Maria din Oradea

Piesa a fost pusă în scenă pentru prima dată în 1964 pe Broadway, fiind al 15-lea cel mai longeviv musical, cu peste 3000 de reprezentaţii. De ce Scripcarul pe acoperiş a fost o provocare artistică pentru actorii orădeni? Pentru că le oferă posibilitatea de a se exprima nu doar artistic, dar şi muzical, coregrafic şi dramaturgic. Trebuie să menţionez de coregraful spectacolului, Andras Lorant, care a primit premiul Uniter pentru coregrafie.

Următorul spectacol Scripcarul pe acoperiş are loc în 4 octombrie. Dacă aseară sala a fost plină, vă sfătuiesc să vă grăbiţi să mai prindeţi bilete pentru musical-ul de marţi. Consultă programul Festivalului de Teatru Scurt Oradea pentru detalii!

Distribuţia: Tevye: Richard Balint; Golde: Ioana Dragoş Gajdo; Tzeitel: Angela Tanko/Mihaela Gherdan; Hodel: Adela Lazăr; Hava: Alina Leonte; Shprintze: Anca Sigmirean; Bielke: Sânziana Vrabie; Yente: Elvira Rîmbu; Lazăr Wolf: Ion Abrudan; Motel: Pavel Sîrghi; Percik: Răzvan Vicoveanu; Fyedka: Ciprian Ciuciu; Poliţistul: Daniel Vulcu; Avram: George Voinese; Mordcha: Alexandru Rusu; Nahum: Andrei Fazecaş; Mendel: Florian Silaghi; Rabbi: Emil Sauciuc; Fruma Sara: Lidia Lăzău; Bunica Tzeitel: Corina Cernea; Sasha: Andrian Locovei; Shandel: Mirela Niţă-Lupu; Yussel: Igor Lungu
Săteni, Ruşi; Evrei: Ioana Dagău, Zentania Lacatoş, Anca Turcuţ, Mihaela Theodora Winter, Hortea Roland, Avrămuţ Diana, Dana Vereş, Adameţ Florin, Ciocan Andrada; Fazecaş Georgeta; Cora Dumitru, Dărăban Vasile Mircea, Dinicu Ciprian, Laza Ioana, Hannel Ecaterina, Cioara Cosmin, Seghedi Cristian, Sandro Daniel, Moldovan Liviu, Dan Amalia; Popa Măriuca, Mocanu Lavinia, Negrean Mariana, Rois Alexandru, Nicolae Segărceanu, Ciutak Miklos.

Felicitări Future M&Q şi Clever! Aţi fost formidabili la Toamna Orădeană!

Aseară, pe la 7 stăteam cu gura căscată şi mă minunam de copiii din trupele de dans Future M&Q şi Clever. Dumnezeule, câtă energie puteau avea, cum se mişcau şi cât erau de fericiţi să fie pe scenă.

Încercam să-i prind în cele mai bune ipostaze, să surprind zâmbetele lor, să vă arăt şi vouă, celor care n-aţi fost la prima seară din Toamna Orădeană, cât de frumos a fost!

Să nu mai spun de public. Cred că au fost vreo 1500-2000 de oameni în parcare, mulţi adolescenţi, dar şi părinţi şi bunici. Se bucurau să vadă pe scena orădeană cum pruncii îşi consumă energia într-un mod creativ.

Ce nu ştiţi voi e că în timp ce grupul Future M&Q dansa, în faţa scenei doi copilaşi, de vreo 5-6 anişori, ţopăiau în rând cu cei de pe scenă. Le imitau mişcările. Şi îi copiau atât de bine, încât la un moment dat m-am oprit şi i-am urmărit. Copilaşii erau atât de fericiţi să danseze în faţa scenei, să arate că şi ei ştiu să danseze ca şi cei mari.

Natalia a încântat audienţa cu piese din repertoriul unor artiste internaţionale, iar seara s-a încheiat pe ritmurile muzicii mixate de DJ. Chrome.

În seara asta, de la ora 19, în parcarea din str. Independenţei vor fi următoarele concerte:

19.00 Meda Music
20.00 Miraj
21.00 Garden Beat
22.00 Corso

Poze din prima seară: