Tag Archives: blogtrip

[foto] BlogTrip si lista participantilor

V-am promis poze. Vă dau poze. Nu că n-aţi fi văzut câteva sute, chiar câteva mii, de la ceilalţi participanţi.

Repet, a fost o experienţă inedită, foarte plăcută.

Au participat (într-o ordine complet aleatorie):  Bobby Voicu, Zoso, Tudor, Pyuric, Buddha, Oradeanul, Raluca, Roxana, Elena, Sorin, Gabi, Bluarto, Olivian, Adi Ciubotaru, Dany , Madalina, Vlad, Adrian Mihnea, Greyheart, Paul, Alexandra, Andrei, Ciprian, George, Razvan, Dan, Sebi, Ovidiu, Alina, Bruzli, Mihai, David, Simona, Voicu, Daniela.

Imaginile realizate de mine nu sunt reuşite, dar dacă am promis, atunci fie! (click pe imagine pentru galerie)

Prezentari, oameni, bloggeri @ BlogTrip

Pentru mine a fost prima astfel de conferinţă despre online la care am participat până acum. L-am mai auzit pe Vali povestind de una-alta, despre bloguri şi bani din blog, dar n-am avut ocazia să stau într-o încăpere cu atâţia oameni care, într-o oarecare măsură, fac bani din online ca bloggeri.

Nu s-au discutat lucruri noi, neştiute până acum. Toate chestiunile abordate sunt “old” şi răs-discutate.

  • Din prezentarea Cristinei (cu multe intervenţii din partea lui Bobby), am înţeles că practic un blogger care scrie pe un blog de nişă face aceeaşi treabă pe care trebuie să o facă şi un jurnalist care scrie pentru o publicaţie de nişă: documentare, contactare de posibili parteneri media, exclusivităţi.

Practic trebuie să te evidenţiezi cu ceva faţă de ceilalţi existenţi pe piaţă. Lucrurile astea se aplică foarte bine şi siteurilor de nişă. Cel mai important lucru, care diferenţiază un blogger de nişă de un jurnalist de nişă, e că primului trebuie musai să-i placă ceea ce face pentru ca nu va face bani prea repede din activitatea asta, ori un jurnalist e plătit să scrie, indiferent dacă publicaţia are succes sau ba. Hai, să nu-mi spui că n-ai văzut jurnalişti care au ales profesia asta doar pentru renume…

  • Tudor, de la Microsoft ne-a ţinut o prezentare despre bloggeri şi corporaţii, despre relaţia dintre cele 2 grupări antagonice 😀

Ce mi-a plăcut (lucru cu care sunt perfect de-acord!) a fost îndemnul de a nu folosi blogul ca o armă de răzbunare.  N-am încredere nici într-un jurnalist care scrie la comandă lucruri nasoale despre o persoană sau o instituţie, fără a avea argumente solide.

Se pare că în percepţia unora, New Media=Google! Riiightt!!

  • Laurenţiu a povestit despre hosting. Ce trebuie să ştii, cum să-ţi alegi compania de hosting etc.

Simplu, la obiect deşi mai are de lucrat la partea de coerenţă. Pentru o primă prezentare, a fost ok. Eu abia aştept să se ocupe mai mult de articole de hosting scrise “pentru blonde”. Ok, eu nu-mi fac griji de găzduire, că doar d-aia îi fac de mâncare, dar sunt destule persoane care nu fac pasul spre un domeniu propriu pentru că nu ştiu cu ce se mănâncă toată treaba asta cu hosting-ul. Nu-i aşa, Dan?

  • Alex aka Buddha, a ţinut o prezentare despre plug-in-urile necesare unui blogger.

Partea cu “Recent Comments”, “Top posts” sau “Cei mai vorbăreţi” nu-mi place. Pur şi simplu nu-mi place. De aceea nu le am activate pe blog. Eu folosesc 5 plug-in-uri, n-am nevoie de mai mult.

Ce voiam să precizez şi n-am apucat pentru că timpul ne cam presa, a fost faptul că sunt puţine tutoriale pentru “proşti” pe net, în limba română evident. Laurenţiu nu mă ajută să-mi modific blogul, nu are timp şi chef de asta. Aşa că blonda din mine îşi bagă nasul în temă şi face prostii, pe principiul “dacă şterg asta, ce se întâmplă pe pagină?!” Cred că nu sunt singura care face asta. De exemplu, n-am ştiut cum să-mi pun tag cloud. Am căutat pe google şi am dat de un blog, parcă, unde era explicat cum să-ţi pui tag cloud-ul într-un widget. E un început. Dar sunt atâtea lucruri neştiute (nu e vorba de RSS!) şi puţine locuri de unde să te informezi. Dacă îmi spui că există bloguri în engleză care explică, it’s not enough. Suntem români, ce naiba, suntem mai proşti decât alţii?!

  • Vali nu ne-a arătat nimic în PowerPoint. Dar a povestit despre bani din blog, cu cât să te vinzi (evident, e vorba de produsul intelectual 😀) şi cum să faci să atragi posibili clienţi.

Normal că cea mai mare curiozitate a fost legată de cât de mult câştigă bloggerul Vali Petcu din blog. Nu înţeleg de ce lumea e atât de curioasă de chestia asta.  Nu mai bine te preocupi de cât de mult poţi câştiga?!

Bobby Voicu suferă de logoree sau mă rog, blogoree (:P) însă are un stil anume de a întreţine atmosfera fără să plictisească.

M-au dezamăgit, într-o oarecare măsură, puţinele întrebări ce au venit din partea orădenilor participanţi. Vin oameni care au ceva de spus, oameni de la care poţi învăţa atât de multe dar tu nu pui vreo întrebare?! Cu riscul de a mă face de ruşine, mai degrabă întreb decât să plec de la eveniment cu un mare ghiveci în cap. Mă rog, aşa sunt eu.

Ieri m-am simţit ca la un curs de la facultate. Bobby, în rolul profesorului “open minded” iar noi, în rolurile studenţilor curioşi sau dezorientaţi, după caz. Nu ştiu de voi, dar eu nu pot să tac la astfel de cursuri. De aceea m-a cam surprins lipsa întrebărilor orădenilor.

Poze le voi adăuga după ce le procesez!

P.S: Dany, copilul nostru de weekend, îmi şopteşte că şi el a scris despre eveniment!