Vineri, 13 august!
Pentru majoritatea oamenilor care cred în superstiţii azi a fost cea mai ghinionistă zi. Unii au sunat la serviciu şi au pretins că sunt bolnavi doar pentru a nu ieşi din casă, şi-au rugat mamele să le aducă sandwich-uri reci de frică să nu se ardă cu supa fierbinte. Alţii au fost mai bărbaţi şi au sfidat soarta, luându-şi viaţa în piept şi ieşind pe stradă. Din fericire, nu le-a căzut nimic în cap (doar superstiţiile!).
Pentru mine a fost ziua în care mi-am udat florile de la birou pentru ultima dată. Am dat shut down la calculator cu mâna tremurândă de emoţie. Două săptămâni nu-l voi vedea, iar el (calculatorul) nu-mi va simţi atingerile delicate. Cred că-i va fi dor de biscuiţii pe care-i ronţăiam cu poftă dimineaţa. Reîntâlnirea va fi mult mai plăcută, după 2 săptămâni în care-mi voi răsfăţa degetele cu alte lucruri (nu te gândi la prostii!).
Adio calculatorule, adio cyclamen frumos. Ne revedem peste 2 săptămâni.
Ah, da, motivul adevărat pentru care am avut noroc azi e faptul că am reuşit să fentez furtuna cu grindină ce s-a năpustit asupra oraşului. Iar la magazinul de la colţ am găsit Cola Cherry, pentru prima dată de când cumpăr de acolo. Let the party begin! 😀
Tu ce faci în concediu?