Tag Archives: feminitate

floare-mov

Anti feminitate?

Pe măsură ce bărbații devin tot mai efeminați, femeile devin tot mai masculine. Și nu-s sigură dacă-mi place lumea asta. Sigur că afirmația mea e o generalizare ce se bazează pe câteva exemple observate în ultimii 5 ani.

De multe ori am asistat la discuții între grupuri diverse, oameni din cercuri sociale diferite, cu studii diferite. Și am observat un tipar: cu cât omul e mai puțin citit, cu atât are mai multe idei preconcepute, cu atât judecă și cataloghează mai prost. Discuțiile devin predominate de stereotipii și preconcepții atunci când lipsesc argumentele.

Dacă ești femeie și îți place să porți fuste ori rochii, ești pisi (chiar am auzit asta!). Dacă rochiile-s colorate și vesele, ești piți. Dacă porți tocuri, ești o răzgâiată, dacă-ți place să-ți faci unghiile din când în când, ești prințesă.

Dacă nu te machiezi, ești o ratată urâtă (yup, that’s me!). Dacă te machiezi zilnic, ești snoabă. Dacă îți place să fii elegantă la serviciu, ești prețioasă. Dacă-ți plac florile, ești o femeie banală.

Feminitatea nu înseamnă fustițe, floricele, culoarea roz și toculețe. Feminitatea nu se traduce printr-un trup de model ori prin „ce culoare se poartă anul ăsta”, nici prin tocurile tip copite atât de populare în zecile de magazine cu produse chinezești.

Cunosc femei care nu se apropie de 90-60-90, dar sunt mai feminine și elegante decât multe tipe care-ar trece drept fotomodele. Feminitatea stă-n voce, în zâmbete, în mișcări, în atitudine. În parfumul discret pe care-l porți, în părul răvășit de vânt, în hainele care-ți pun trupul în evidență fără a părea vulgar. Feminitatea se regăsește și-n modul în care gestionezi o situație de criză.

Feminitatea e primul lucru care dispare de la o femeie isterică (ori bosumflată!), de la o individă care alege să se victimizeze în loc să încerce să remedieze o situație neplăcută.

De fapt, ce înseamnă feminitatea pentru tine?

floare-mov

Feminismul și pilozitatea corporală

Body hair is everywhere! At least it will be soon. In the two years since I stopped shaving, we have seen a feminist movement build and, frankly, mock the idea that it isn’t needed any more. Women today are told to be afraid of our legs and feel guilty for eating on the way to work, to hate our vaginas and our skin colour at the same time, and are even made to deal with anti-abortion protests outside of clinics because the men with power choose to regulate women’s bodies instead of the climate or, erm, the banks. We have voices. We have bodies too, and body hair is fast becoming our war paint. de aici

Io încă sunt puțin în șoc după ce-am citit articolul! Practic autoarea reduce feminismul la … pilozitatea corporală a femeii! De parcă ne epilăm pentru a respecta niște norme stupide impuse de bărbați. Nu știu de voi, dar io credeam că ne epilăm din motive de igienă, că-i mai simplu și mai ușor să te îngrijești dacă n-ai ditamai „tufa” la subraț.

My 2 cents!

Despre flori

Pe vremea când eram acasă, cu mami, cu tati şi fraţii, aveam o cameră plină de flori. În ghiveci, bineînţeles. Printre preferatele mele se număra Crăciuniţa. Nu-i ştiu denumirea ştiinţifică. De obicei, în preajma Crăciunului, înflorea. Era foarte frumoasă! Plină de floricele mici şi roz. Absolut superbă!Craciunita Din păcate a murit într-un an, avea deja peste 10 ani iar paraziţii o năpădiseră cu totul în ciuda oricăror “tratamente” aplicate.

Apoi, la 16 ani, am primit cadou, de la o bună prietenă, un bulb de crin. Până la 18 ani, când am plecat de acasă, aveam deja 3 crini superbi. Florile sunt portocalii, nu mă încânta în mod deosebit culoarea, dar s-au făcut atât de frumoase, încât era imposibil să nu le îndrăgeşti.

Apoi, dorind să experimentez, am pus câţiva sâmburi de lămâie într-un ghiveci şi am tot udat pământul, aşteptând să răsară ceva. După câteva săptămâni, a ieşit un fir de plantă. Ciudat, nu semăna cu iarba ce mai iese în ghiveci. A continuat să crească şi s-a făcut un pomişor frumos de lămâi.

Întotdeauna am avut “mână bună” la flori, cum zicea mami. Orice am plantat, a ieşit şi s-a făcut mare.

Mi-aş dori să am căsuţa mea, cu o grădină mică în faţa casei unde să plantez flori iar în spate să cultiv roşii sau căpşuni. Am şi eu fixurile mele!

De când sunt în Oradea, n-am mai avut tangenţă cu florile :(. Mi-e dor de dimineţile de vară când ne trezea tati să udăm florile până nu e prea cald, “să nu se opărească planta de la soare”.

P.S: imaginea e primită pe skype, de la un cititor al blogului. Mereu îmi trimite imagini cu flori. Mulţumesc!