Tag Archives: film romanesc

Sergiu Costache Adrian Titieni Gheorghe Ifrim _ Domestic

Filme românești: Domestic 2013

În ultimul an am mers la cinema la aproape toate filmele românești care au fost proiectate în Oradea. Mi-era ciudă pe mine că merg la cinema la toate prostiile americane, blockbuster-e și popcorn movies, însă ratez tocmai proiecțiile românești (de ex. Morgen). Bune, rele, ușurele sau banale, filmele românești au scăpat de influențele nicolesciene și unele sunt chiar interesante.

Mi-a plăcut „După dealuri” chit că știam povestea (cine nu știe de Tanacu?!), mi-a plăcut și Poziția Copilului. E un film pe care orice mamă trebuie să-l vadă. Orice femeie prea posesivă. Orice om care-i sufocă pe cei din jur cu posesivitatea și egoismul său nociv. Poziția Copilului e filmul în care am revăzut viețile a cel puțin 3 cunoștințe și prieteni (cu excepția accidentului). Mi-a părut rău că Minte-mă frumos n-a avut parte de promovare, că e un film ușor și amuzant. Mai amuzant decât multe comedii americane care au avut încasări de milioane de dolari.

În 24 martie (ora 19, cinema Cortina – Oradea Shopping City) va avea loc proiecția de gală în Oradea a filmului lui Adrian Sitaru, Domestic. Despre cum animalele de companie ne schimbă viețile. Io am scris mai demult pe tema asta.

Vor participa și actorii (sper totuși că sesiunea de întrebări cu actorii va avea loc înainte de proiecția filmului). Nu știu dacă protagoniștii mieunători, ciripitori și hămăitori ne vor onora cu prezența.

Rezervările se fac pe pagina cinematografului (singurul din Oradea, probabil din tot Bihorul?!).

Ne vedem la Domestic?

Sergiu Costache Adrian Titieni Gheorghe Ifrim _ Domestic

Rockăr – „existăm, dar noi nu suntem aici”

Dacă și voi ascultați radio Guerrilla sigur ați auzit de cel puțin 10 ori/zi spotul ce promovează filmul lui Marian Crișan, Rocker (inițial intitulat Iguanele). „Să vină păpicaaa, tăticuuu”, e o replică ce mă bântuie de câteva zile. Mă aștept să aud replica asta pe fiecare melodie ce începe cu un mic solo de chitară, nu știu de ce.

Victor Lovin (rocăr lovin’ rock?!), Rocăre sau Roachăre, e în stare de aproape orice pentru pasiunea sa: muzica rock și formația Iguanele. Ajunge chiar să fure pentru a-i asigura fiului său, Dinte, doza zilnică de heroină. Pentru că Dinte e tipul de copil care a crescut cu un singur părinte care, pentru a suplini lipsa mamei, i-a făcut toate poftele. Semidoct, convins că deține adevărul suprem. La fel ca mulți alți tineri care cresc și se dezvoltă într-un oraș cu posibilități limitate. Măcar e patriot, refuză să cânte-n engleză și ironizează Canada, visul suprem al multor români care cred în ideea unei vieți fără griji peste hotare.

Victor își ascunde frustrările, încearcă să-și schimbe viața alături de o altă mamă singură – „eu încercam să fac o familie, tu știi ce e aia?”, în timp ce pe alt plan continuă să trudească pentru singura sau pasiune – formația rock și copilul său. Dar totul se destramă. Pentru că un singur om nu poate schimba o lume întreagă. Iar Victor e prea răbdător și așteaptă ca lucrurile să se așeze de la sine, în loc să se impună. Să-și asume decizii grele și să accepte nefericirea fiului său. Nu, citatele alea motivaționale scrise pe fotografii ce ilustează un apus de soare pe malul mării nu-s decât un imbold pentru cine are răbdare să le citească.

Singurele momente când Victor e cu adevărat fericit e când … simte muzica. Când cântă și-și transpune toată energia în ritm, în versuri și-n instrumente. Și, în ciuda faptului că lumea lui pare să se destrame cărămidă după cărămidă, reușește să ajungă pe scenă. Fără să fi plănuit asta. Ajunge în fața publicului, făcând ceea ce-și dorește – să cânte rock -, fiind încurajat într-un mod sarcastic de propriul fiu.

Se regăsesc și câteva replici subtile la adresa clasei politice.

E tare interesant să vezi un film împreună cu actorii care joacă în film. Mai ales că pe toți actorii orădeni care au figurat în film îi știu din … piesele de teatru. Și mai interesant e să regăsești pe uriașul ecran al cinematografului fragmente din orașul pe care-l vezi zi de zi, să-ți auzi adresa în film și să realizezi că str. Sovata pe care a menționat-o nu e în lângă Primărie, așa cum se arată în cadrul următor.

Merită văzut filmul? Da. Pe alocuri sunt mici pauze (scene fără dialoguri, în care personajul e pe drumuri) care pot tăia din entuziasmul unui amator de pelicule americane, unde totul e rapid, cu multe explozii și efecte speciale. Însă producția chiar merită văzută.

N-am văzut niciodată o sală de cinema, în Oradea, atât de plină la un film românesc!

La cinema la un film nou românesc?

Cred că ultima dată când am fost la cinema la un film românesc a fost la Festivalul de Comedie din Cluj. Am văzut atunci Cuibul de viespi (poți vedea tot filmul pe youtube), o tragi-comedie despre egoismul și răutatea din sânul „iubitor” al unei familii înstărite. Sau să fi fost Kapitalism?! Nu mai contează. Cert e că producții românești nu prea am văzut prin sălile de cinema. Spre exemplu, a rulat în vreun cinematograf din Oradea pelicula „Bună, ce faci?”? Că filmul e reușit, împreună cu Ioana am râs cu lacrimi de stângăciile personajelor!

Poate că ați fost prea ocupați cu lansarea noului iphone și ipod nano și ați ratat știrea cu premiera filmului „Despre oameni și melci”. O comedie, dacă ne luăm după descriere și afiș, o poveste tragi-comică, pentru cei care știu cât de reală e situația prezentată în film. Urăsc expresia „pe vremea mea”, mai ales că sunt atât de tânără. Însă cert e că cei care-am copilărit în anii ’90 am auzit și-am văzut tot felul de situații cu prieteni și vecini care, disperați fiind după pierderea locului de muncă de la uzină, ar fi făcut aproape orice pentru a face rost de bani. De fapt, uitați-vă la Kapitalism (e film românesc, nu vorbesc de cel regizat de Michael Moore) înainte de a vedea „Despre oameni și melci”.

O bună parte din echipa de actori a ajuns și-n Oradea astă seară, printre care și Dorel Vișan, celebrul senator al melcilor, frumoasa Monica Bârlădeanu, Andi Vasluianu și regizorul Tudor Giurgiu. N-a lipsit nici Sebi Lupu, cel care l-a interpretat pe … Sebi, muncitorul din uzină. Potrivit spuselor regizorului, când a studiat actorii Teatrului Regina Maria, a pus ochii pe Richard Balint (pentru un actor atât de talentat, nu m-ar surprinde dacă l-ar „fura” vreun teatru bucureștean), însă l-a ales pe Sebi pentru că monsieur Balint pare prea … intelectual pentru un muncitor în fabrică. Deși noi, orădenii, știm cât expresivi sunt cei doi actori, mai ales atunci când se întâlnesc pe micuța scenă din Stage.

„Despre oameni și melci” e un film românesc ce merită văzut.

Sigur, nu-i musai să mă credeți pe cuvânt. În definitiv, ce știu eu despre filme? Eu doar dresez pisica!