Tag Archives: geografie politica

Geografie politica

Azi am dat ultimul examen din sesiunea asta. La Geografie Politică. Nici nu ştiu de ce ne-au băgat pe gât şi materia asta. Pe zi ce trece încep să-mi dau seama cât de neînsemnată şi neimportantă e facultatea de jurnalism, indiferent de Universitate sau oraş. În loc să studiezi doar baza jurnalistică (cum sa scrii un articol, documentare, reportaje, surse etc), fără porcării gen “Politică” şi “Geografie”, pe care să te specializezi, dacă vrei, la master, ei ne bagă tot felul de rahaturi de materii din care oricum nu înveţi ceva. Cică-s materii opţionale dar e obligatoriu să le studiezi. Pentru ce le mai zice opţionale, zău că nu ştiu!

Una dintre întrebările de la examenul de azi sună cam aşa:

Care este diferenţa dintre graniţă şi frontieră?

Acum să vă văd! Da, e o diferenţă. În timpul examenului mi-am amintit de un somn bun din clasa a 12-a, parcă, atunci când profa’ de geografie îl întreba pe colegul din spate dacă e vreo diferenţă între graniţă şi frontieră. Mi-am adus aminte de răspunsul parţial al profei’ (pesemne că nu dormeam atât de adânc!) şi l-am scris pe foaia de examen.

Profesorul de azi a fost atât de amabil încât ne-a spus de la început că putem să ne inspirăm din cursuri dar nu ne vor ajuta. Şi aşa a fost. Am avut şi eu prima dată ocazia, în cei 3 ani de facultate, să copiez şi n-am avut ce copia! Fir-ar! 😀