Tag Archives: pestera campeneasca

dimineata pe deal in carpinet-bihor

Reciclare in 2014

Saptamana trecuta am ajuns in comuna Carpinet, satul Izbuc. Ne-am intins corturile pe izlaz, aproape de cativa cai grasuni care pasteau linistiti in jurul nostru, printre pet-uri si scutece murdare.

La marginea satului se afla pestera Campeneasca, renumita pentru cascada de vreo 40 de metri. Sunt pesteri cu cascade mai mari, de 80 de metri. Apa care alimenteaza cascada pesterii traverseaza 5 sate, iar gunoiul care s-a strans de-a lungul anilor in interior ar putea asigura energie pentru intregul sat vreme de cel putin 2 luni. Daca ar exista programe care ar transforma gunoiul in energie!

cascada-pestera-campeneasca

N-ai spune ca astfel de peisaje ascund tone de gunoaie luate de ape si depozitate in comorile subterane ale tarii.

dimineata pe deal in carpinet-bihor

In urma cu vreo an, poate 2 s-a facut decolmatare de pet-uri, mi-a povestit un satean care stie tot ce misca prin Carpinet. 10 tone de pet-uri au fost scoase din pestera. Si inca mai exista cateva tone de pet-uri in interior, pentru ca apa aia care se transforma intr-o frumoasa cascada rareori seaca. Iar oamenii inca nu s-au invatat sa arunce selectiv gunoiul. Ori macar in tomberoane.

Pe micutul din imagine il cheama Flavius si are 6 ani. Ne-am imprietenit rapid in jurul unei pungi cu pufarine. Mi-a povestit ca-i plac animalele si ca viseaza sa se faca paleontolog sau antropolog atunci cand va creste mare. Il fascineaza dinozaurii si, la doar 6 ani, stie toate speciile de dinozauri care-au trait pe pamant. Vorbeste mult si iti devine cel mai bun prieten daca-i spui o poveste de groaza.

Ca orice prunc, adora dulciurile. I-am dat o napolitana si dupa ce-a scos-o din ambalaj, m-a intrebat unde poate s-o arunce. `Se supara T-Rex din pestera daca arunci hartia in apa`, l-am sfatuit sa tina ambalajul in buzunar pana acasa, unde-l va arunca la gunoi. Mi-a zambit si s-a grabit sa indese hartia in buzunarul pantalonilor. Micutul nu constientizeaza ca o hartie de ciocolata aruncata in apa se degradeaza in cateva zeci de ani. Si ca toate ambalajele se aduna si distrug mediul inconjurator. Insa acum e la varsta la care poate invata ce consecinte au anumite actiuni pe care le face.

flavius-si-dinozaurii

Si ajung la subiectul articolului. Eco-Rom Ambalaje a lansat o competitie pentru a desemna Orasul Reciclarii 2014. Sigur ca astfel de initiative sunt binevenite, in definitiv de la oras se aduna mult mai multe gunoaie, iar oamenii consuma mai mult. In Oradea s-au montat igluri pentru reciclarea selectiva a sticlei, hartiei, metalului si plasticului. Si, cel putin in zona unde locuiesc, acele igluri sunt mereu pline. Pesemne oamenii chiar le folosesc. Mie mi-e usor sa strang in 2 plase de plastic toate sticlele si pet-urile, iar o data pe saptamana sa le arunc in containerul potrivit. Si tie cred ca ti-e usor, in definitiv in fata fiecarei scari de bloc e cel putin un tomberon.

Dar la sat? Unde nu exista, de cele mai multe ori, servicii de salubritate? Cum ii poti cere unui om, care-a trait 60 de ani intr-un sat si-a fost invatat in familie ca gunoiul menajer se arunca-n rapa de la capatul satului, sa-si schimbe brusc atitudinea si obiceiul?

Care-ar fi T-Rex-ul batranilor pentru care ar fi dispusi sa renunte la un obicei nociv? 

pe marginea cascadei

Primul aven: Câmpeneasca

„Lalalala, nu mă uit în jooooos, lalalalalala nu mă uit în jooooos, nu mă uit, nu mă uit în jooooos!”.

Tot asta cântam în minte pe măsură ce treceam buclă după buclă prin „mâna curentă”. Și cum mă lonjam io frumos dintr-o buclă-n cealaltă, ajung la balcon. Și dau să mă odihnesc, deși nu eram obosită, dar așa-i frumos, să te hodinești după ce-ai trecut peste 3 bucle mândre.

„No, haidă tu, uită-te la cascadă, cum curje ea frumos vreo 40 de metri”, mi-a zis Vlad după ce mi-am așezat fundul pe balconul stâncii.

balconul din pestera campeneasca

Ah, da, nu v-am spus? Mi-e frică de înălțime. Mi-e atât de frică încât la Vârciorog, la antrenamente, cu greu reușesc să urc mai mult de 3-4 metri pe coardă. Și totuși am reușit să cobor într-un aven cu o cascadă de 40 de metri. Bine, io n-am coborât decât vreo 20-25 metri, că la ultima coborâre m-am miorlăit.

Coborârea în aven a fost ușoară, mai ușoară decât mi-am închipuit că va fi. Poate și pentru că am coborât ca o broască, lipită de stâncă. Urlau oamenii la mine să fac ceva, orice numai să las stânca-n pace, că eram prea posesivă cu bietul perete. Dar la cât eram de concentrată să cobor cât mai bine și repede, cine-a mai băgat de samă urletele?!

coborand ca o broasca in aven

La urcare, în schimb, și-a făcut apariția dracul panicii. Am urcat prima fracționare relativ ușor. Mă lonjasem frumos în amaraj și, în timp ce așteptam să urce Emil până la următoarea fracționare, am început să simt cum mă trec valuri de căldură. Gura mi se uscase, iar coarda parcă începea să se învârtă. De obicei astea sunt primele simptome ale atacului de panică. Le cunosc prea bine, le-am trăit de prea multe ori. Singurul lucru pe care l-am putut face, pentru a nu intra în panică, a fost să … cânt.

Și-am început cu :

„Foaie verde busuioc,

Când o văd, mai iau un foc.

Șalalalala, Șalalalala!”

emil urcand in pestera campeneasca

Norocul meu că zgomotul cascadei a acoperit complet micul moment muzical. Partea bună e că știu ce să fac în eventualitatea unui atac de panică pe coardă. Partea proastă e că io cânt fals.

Am evitat pe cât posibil să mă uit în jos și-am preferat să-mi fixez privirea pe cizmele lui Emil, care urca înaintea mea pe coardă.

Pentru începători am ținut morțiș să povestesc modul în care am trecut peste panică pentru că e bine să știți cum vă puteți controla singuri emoțiile. Nu contează că râde vreun speolog de voi, important este să treceți de momentul în care simțiți că vă blocați. Important e să nu vă gândiți la hău, ci la cât de bine e să depășești o barieră psihică.

pe marginea cascadei