More time, please!

Mi-ai dus dorul, știu. Au trecut nici nu mai știu câte zile de când n-am mai dat pe blog și deja au apărut ferestrele din YM! care-mi aduc mesaje prin care sunt întrebată dacă mai respir, dacă sunt bine și dacă n-am luat-o razna.

Sunt bine, mersi de întrebare. Doar obosită. Foarte obosită. Am ajuns să visez cu rapoarte în excel, drumuri înzăpezite È™i pustii în Ungaria, articole prost scrise, ba chiar am ajuns să am coÈ™maruri legate de un anumit individ cam urât È™i arogant (prietenii È™tiu de ce!)…

Nu știu cum reușesc unii oameni să facă toată ziua fișiere excel, să stea 9 ore cu „ochii în calculator”. După 2 ore, io nu-mi mai simt gâtul. Apoi îmi înțepenește spatele și după încă 3 ore, nu-mi mai simt fundul. Nu știu cine zicea că munca la birou e cea mai mișto. Cred că habar nu avea ce înseamnă să înțepenești pe un scaun incomod! Măcar nu muncim într-o casă bântuită în care intră crivățul pentru că nu sunt ferestre! (am fost destul de subtilă, Niculiță maică?). De când majoritatea băieților s-au mutat în alt birou, pauzele de țigară s-au transformat într-o singură pauză scurtă de ciocolată. Nu prea le ducem dorul (băieților, that is!) dar era o atmosferă interesantă, cu tatonări uneori ciudate și râsete înfundate urmate de izbucniri în hohote.

Am rămas în urmă și cu posturile despre ultimele cărți citite. După Yakuza Moon m-am delectat cu Doctorul de Victor Hip (trebuie să o citești! n-am mai citit de mult ceva la fel de relaxant și amuzant), Pacientul Englez și Dintre Sute de Clișee de Radu Paraschivescu, o carte care m-a dezamăgit. Mă așteptam la ceva mai cuprinzător.

Gata, s-au dus cele 10 minute pe zi alocate blogului. Mă retrag la pacientul englez care mă așteaptă să descopăr tainele vieții alături de asistenta de 20 de ani. (nu te gândi la prostii, săracul om nu mai are față!)

9 thoughts on “More time, please!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.