Cum am îmbăiat pisica?

Din motive de alergii, Ţiţic trebuie să facă baie regulat. Alergiile noastre, nu ale ei, evident. Aşa că, la fiecare 2-3 luni, Ţiţic face cunoştinţă cu Sfânta Apă şi Cuviosul Şampon pentru pisici (ceva şampon de la Vitakraft).

Recent i-am făcut baie când a fost mai cald afară, de frică să nu răcească. Am lăsat să se strângă apă caldă în cadă, apoi am strâng apă caldă şi-n lighean şi-am chemat pisica în baie. Ţiţic e foarte curioasă de cadă, mereu sare după jucăriile ei. Însă nu atunci când e apă. Am încercat s-o păcălim, dar nu a intrat decât cu lăbuţele din faţă în cadă. A văzut că e udă (sic!) şi-a sărit imediat afară.

Aşa că am luat-o uşor în braţe şi-am pus-o în apă, arătându-i în acelaşi timp jucăriile. A început să miorlăie încet, dar a stat cuminte. Sigur că din când în când încerca să fugă, dar nu se chinuia să depună efort pentru că ştia că n-avea unde să plece. Aşa că îmbăierea ei a decurs fără probleme sau zgârieturi. Totul e să-i vorbesc calm şi încet, s-o laud şi să o încurajez. Aşa că nu mă judeca prea aspru după ce-o să vezi clipul şi-o să auzi cum îi vorbesc. În definitiv, mai degrabă îi vorbesc decât să mă aleg cu zgârieturi.

După ce-am spălat-o, mă gândeam că o să mă urască vreme de câteva ore şi nu va vrea să mă mai vadă în preajmă. Nici vorbă! Mi-a sărit în braţe de îndată ce a terminat cu linsul blăniţei şi-a dormit pe mine, înfăşurată în sacul de dormit, vreo 3-4 ore, cât ne-am uitat la filme.

Partea bună e că i-am făcut baie când începuse să năpârlească şi în felul ăsta a scăpat de majoritatea părului care oricum cădea. Aşa că n-am prea avut probleme cu părul de pisică lăsat prin casă în perioada de năpârlire.

 

3 thoughts on “Cum am îmbăiat pisica?

Leave a Reply to Mortu` Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.