Tag Archives: pisica

pisica-in-copac

O lume minunată

În care totul pare să clocotească. Care formează o presiune incredibilă pe psihicul uman. Azi dimineață am descoperit un comentariu agresiv în moderare, la un articol de acum 5 ani. O agresivitate pe care n-am mai văzut-o pe blog de mult timp. L-am dezbătut cu prieteni apropiați și l-am ignorat. Probabil e cea mai sănătoasă abordare, uneori ignorance is bliss.

Apoi am descoperit o rețea de socializare unde rusoaicele distribuie gratuit și fără jenă tutoriale plătite, create de designeri de renume din domeniul croșetatului. Ce drepturi de autor? Ce bun simț? M-am întrebat dacă mai are vreun sens să mai fac ceva, dacă mai are vreun rost să mai creez ceva. Apoi am văzut știrea cu accidentul patronului Hexi Pharma.

Mă țin departe de teoria conspirației – în definitiv, nu-s criminalist, nici măcar nu cunosc informațiile de la sursă, ci prin prisma filtrului mass media – însă uneori lucrurile se așază într-un fel. Ironic, nu cred în zei și religii, dar consider că există un fel de karma, o modalitate prin care universul are grijă să așeze cumva lucrurile. Cred că am văzut prea mult Fringe. :))

Aș crede că oamenii sunt din ce în ce mai agresivi și mai răi, dar cred că-i doar o idee de moment. Fiecare simte presiunea într-un fel sau altul și răbufnește în felul său. Unii răbufnesc prin agresivitate, alții prin pasivitate sau miorlăindu-se pe „interneți”.

În ceea ce mă privește, contracarez răutatea cu poze. Spre exemplu, sâmbătă am văzut un cuplu ce-și plimba pisica prin parc. Firește că n-am rezistat tentației și-am fotografiat felina. Iar azi dimineață, când am prelucrat câteva imagini, am descoperit macii și mâța. Și parcă presiunea aceea, cauzată de agresivitatea din jur, s-a mai domolit.

Ce-aș fi vrut să înțelegi citind articolul e că dacă n-ai cum să aduci un ton pozitiv discuției, mai bine uită-te la poze cu pisici. Pentru că uneori pisicile-s mai interesante decât teoriile și conspirațiile de care te lovești pe internet.

cetatea-oradea

floare-de-mac

pisica-in-copac

pisoi-in-copac

pisica-si-porumbelul

noi filtre, ochelari vechi

Odinioară eram la curent cu tot ce însemna filme de Oscar, știam actorii favoriți, vizionam cel puțin jumătate din filmele nominalizate la premiile Academiei Americane de Film și o dată chiar am făcut un fel de live blogging de la transmisiunea premiilor. Acum nu știu de ce am făcut articolul acela, dar la vremea respectivă cred că am avut un motiv bun, doar că acum nu-l găsesc nicăieri în arhiva aia bună a memoriilor.

Mă rog, ideea e că de-o oră s-au anunțat nominalizările la Oscar – premii care vor fi anunțate la final de februarie – și … am trecut cu privirea peste știre de parcă era un alt articol despre ce să îmbraci în sezonul primăvară/vară 2016. Că pentru mine-s cam la același nivel. Moda e o chestie ce nu mă pasionează și care intră la categoria: chestii pe care le citesc doar când intru-ntr-o depresie suicidală sau când bateria de la kindle e gata, am croșetat toate firele din casă și nimeni dintre prieteni n-are vreme de-o cafea.

Nici muzica de azi nu mă pasionează, nu știu mai nimic despre trendul muzical actual – de vreo 10 ani nu mai ascult posturi de radio comerciale. Și asta pentru că-s obositoare, reușesc cu greu să mă concentrez când bubuie basul sau când același ritm prea tare e difuzat din 2 în 2 melodii. Prefer mix-ul de pe Youtube, e fascinant cum dimineața încep cu Eric Clapton, iar seara ajung, prin algoritmul youtube, la Coldplay :)))

Ideea e că nu-mi dau seama dacă nepăsarea asta vine din stabilirea altor priorități în ceea ce mă privește –  foarte posibil – ori din maturizarea mea – slabe șanse, încă prefer să mănânc ciocolată înainte de cină și să-mi încep diminețile cu un episod din Family Guy.

Și pentru că am citit că oamenii care vor să aibă succes gândesc pozitiv și lasă o impresie de bună dispoziție, iaca o poză cu bestia păroasă față-n spate cu șobolanul înaripat.

pisica-si-porumbelul

solutie-nufar-covoare

Cum se curăță un covor alb?

Simplu: des! Foarte des. Mai ales dacă ai mâță blănoasă care pare să arunce-n aer ghemotoace de păr la fiecare oftat.

În martie mi-am transformat o parte din cameră într-un colț vesel, colorat. Piesa de rezistență e un covor alb cu forme de nasturi colorați (IKEA FTW!). Baiul e că din martie mă tot strădui să găsesc o soluție cât mai eficientă pentru a păstra camera curată, iar veșmântul podelei cât mai alb. Pentru că eu croșetez stând pe jos, de multe ori. Am o pernă uriașă pe care-mi fac un cuibar ca o cloșcă agitată de fiecare dată când am un proiect mai mare. Și, slavă harului, în ultimele luni, numai de proiecte mișto și mari am avut parte!

cuibar de crosetat

Pe cât de mult îmi place compania mâței, pe atât de mult îi disprețuiesc părul pe care-l lasă. Deși i-a fost frică de covor, vreo 2 săptămâni pășea cu precauție, de frică să nu-i prindă lăbuțele, cred. A învățat ulterior că e foarte distractiv să se joace pe covor, tolănindu-se și lăsând în urmă „tone” de păr. Ceea ce înseamnă că ajunsesem să mătur și să curăț blestemăția colorată din 2 în 2 zile. Și zău că e obositor. Plus că începuse să prindă o culoare gri, urâtă, iar culorile nasturilor parcă erau tot mai spălăcite. Așa că am zis să încerc spălarea săptămânală cu o soluție și o perie.

BioCarpet nu-mi place pentru că lasă un miros prea puternic în urmă. Așa că Nufăr e, momentan, soluția ideală pentru curățenia covorului. Plus că-i și relativ ieftin, vreo 8 lei. Diluat în apă, cu o perie de sârmă și o jumătate de oră mai târziu, covorul arată aproape ca nou. Măcar pentru 10 minute, adică până se usucă. Că apoi are grijă Mitsi să-l marcheze, tolănindu-se-n razele soarelui.

Dacă știți voi și alte soluții, ce nu implică abandonarea mâței, dați de veste 🙂
solutie-nufar-covoare

radio

Radio

Mi-e destul de greu să înțeleg de ce oamenii țin morțiș să aibă un televizor și televiziune prin cablu. În primul apartament în care am locuit în Oradea nu am avut televizor, așa că mi-am cumpărat un aparat de radio, pentru a afla ce se mai întâmplă prin țară și prin lume. L-am ales pentru că mi-a plăcut cum arată, desigur. Nu știu și nu mă interesează ce caracteristici tehnice trebuie să aibă un aparat de radio.

Îl am de 8 ani. Cred că a fost primul echipament pe care mi l-am cumpărat singură, din salariu, după ce m-am mutat de acasă.

radio

Cu o excepție, în toate apartamentele unde-am mai locuit în Oradea am cerut să fie deconectat cablul pt TV, abonamentul RDS constând doar în internet, pachetul de bază. Nu văd rostul în a plăti pentru un serviciu de care nu am nevoie. Pe același principiu nu înțeleg de ce companiile de telefonie mobilă oferă mii de minute (inutile pentru mine, vorbesc maximum 200 de minute pe lună) și un pachet atât de mic de trafic de date. Deh, generația Y …

Cât despre televiziuni și programe TV, mi-e dor de reclame, că unele sunt atât de stupide, încât n-ai cum să nu râzi. Și de Discovery. Dar am descoperit documentare BBC pe youtube și-s suficiente momentan.

Ce fac toată ziua dacă n-am un televizor? Citesc, ascult cărți în timp ce croșetez sau fugăresc mâța prin casă. Mi-ar plăcea să am posibilitatea de a urmări emisiunile Discovery online, pe baza unui abonament.

workaholic

În ultima perioadă am ascultat vreo 3 zile EuropaFm. Las radioul pornit pentru a-i ține de urât mâței când nu-s acasă. Dar nu cred că rezist să mai ascult vreun post de radio comercial. Aceleași melodii, textele parcă-s făcute în același stil cu glume de autobază, parcă și vocile-s pe același calapod. Înnebunesc. Așa că voi rămâne tot la Radio România Cultural sau Actualități, ce ascultam și-n urmă cu 3-4 ani.

În altă ordine de idei, Mitsi e o ticăloasă mică. Dacă n-o las să se alinte lângă mine dimineața, tropăie prin casă, alergându-și cele mai zgomotoase jucării. Cu toate astea, tot mi-e tare dragă.

pisica-ticaloasa

Cine se aseamănă, se adună!

Dintr-o eroare de calcul între distanța dintre pahar, doza de bere și lungimea brațului meu, am reușit performanța de a vărsa puțină bere pe mână. Niciodată n-am fost prea iscusită la calcule, matematică sau, că tot veni vorba, orientarea-n spațiu. Bine că există busole și GPS-uri! 😀

Mâța, care se alinta-n brațele mele – vreme de 8 ore nicio mână nu i-a scărpinat burdihanul și nimeni n-a alintat-o cu „ce faci, pisi? te-ngrași?!” – a simțit de îndată încordarea la care mi-a fost supus jumătate din trup.  E chiar o tragedie când reușesc să torn bere pe lângă pahar.

Fără a intra în panică, cu o privire de pisoi inocent și malefic, a făcut stânga-mprejur, mi-a adulmecat mâna și, până să apuc să iau primul șervețel din pachet, a început să lingă berea de pe mână.

Știți studiile alea realizate de cercetători birtanici, care spun că animalele de companie se aseamănă cu stăpânii lor? Mno, conform acelor studii reiese că TheMitsi e independentă și încăpățânată ca mine, miorlăie mult (și eu am tendința de a vorbi mult), nu doarme în culcuș dacă nu e curat, mănâncă tot din bol și bea bere – ca Laurențiu.

Poate-ar trebui să-i cumpărăm o bicicletă ….

cat and champagne

pisica grasuna

Torturarea pisicii de apartament

Se știe că mâțele sunt cele mai viclene ființe care au existat (și continuă să existe) vreodată pe fața pământului. Sunt mai sâcâitoare decât orice soacră acră și posesivă care-ți caută-n sertarul cu chiloți pentru a te face de rușine în fața întregului sat. Sunt mai șmechere și afurisite decât un drogat care-i pe punctul de a intra în sevraj fără doza care-i oprește palmele din tremurat.

Pisicile sunt egoiste, diabolice  și … păroase. Punct. Și ar trebui chinuite. Pentru că merită!

De-a lungul celor 3 ani de conviețuire în regim de pseudo-captivitate cu TheMitsi (apropo, ați văzut ce grozăvii debitează? Ptii, drăcie, spun 4 acatiste după fiecare vizită pe pagina aia!), am dezvoltat câteva strategii eficiente care vor asigura torturarea pisicii de apartament:

1. Tehnica ciupitului de nas

Cel mai eficient moment al zilei, când poți aplica această tehnică, e dimineața, după ce pisica și-a făcut turele de supraveghere a închisorii. De îndată ce-i auzi sforăitul, treci la atac. Cu mare grijă atinge-i nasul cu un deget (cu maaaare grijă, căci s-ar putea să ți-l înfulece dacă nu ești suficient de rapid(ă)). Își va deschide ochii și-ți va arunca privirea aceea plină de dispreț, care pare să-ți spună că mai ai doar 2 ore de trăit.

În caz că s-a prins de tortură, ridică rapid mâna și prefă-te că ești Godzilla în câmpul de maci, adulmecând mușețel.

pisica malefica

2. Tehnica Spiritului fantomă

Pisicile sunt posedate. Ceea ce înseamnă că se pot deplasa cu viteza luminii și vor ataca exact atunci când te aștepți mai puțin.

Cum poți tortura pisica posedată? Uită-te drept în ochii săi preț de 2 minute. Bagă de seamă: acele 2 minute vor fi intense, încrâncenate și-năuntrul tău vei simți cum duhul mâței va încerca să te domine. Nu renunța, privește-o drept în ochi și când realizezi că e prea liniște în jur, strigă tare, pe o voce groasă: „Pisicaaaaaa, pisi-pisi-pisi, pisicaaaaa…”. De teamă se va retrage și va aștepta momentul prielnic pentru a se răzbuna pe fantoma care i-a zburlit blana.

cat-in-light

3. Tehnica siluetei lipsă

Asemenea femeilor, și felinele sunt deosebit de atente cu aspectul lor fizic. Vor căuta să se perieze zilnic, de mai multe ori pe zi chiar, vor avea grijă să-și curețe zonele delicate și se vor făli prin fața ta cu siluetele de invidiat. Îți vor arăta coada de fiecare dată când vei îndrăzni să ridici privirea ca să le privești și vor avea grijă să-ți demonstreze că nimic nu te poate salva din ghearele ascuțite permanent. Nici măcar următorul sezon din Game of Thrones.

Așadar, atacă-le acolo unde le doare: la imagine. Alintă-le cu „Mitsulina grăsunica”, „Sălămior păros” sau „Văcuță miorlăitoare”. După ce vor rămâne blocate sub calorifer, vor intra în depresie. Și uite așa vei scăpa de tirania mâțelor de apartament.

Iată cum arată mâța vicleană care mă „terorizează” zi și noapte:

pisica grasuna

Al vostru terorist cum arată? 🙂 Ce alte tehnici de manipulare a mâțelor malefice mai cunoașteți?

p.s: cine n-a prins gluma, n-are ce căuta pe-acest blog!

pam-pam!

pisica_spioneaza

M-a păcălit. Din nou.

M-am ascuns în baie de îndată ce m-am ridicat din pat. Să nu-i dau timp să observe că m-am trezit. Încă 5 minute de liniște apoi se va dezlănțui iadul în apartament. În 5 minute nu-mi voi mai auzi gândurile, nu-mi voi mai simți pulsul alert și voi uita ce aveam de gând să scriu pe blog astăzi. Mereu uit ce am de făcut atunci când e scandal în casa noastră.

Așa că m-am spălat pe față, încercând să-mi revigorez ochii mici și alungiți. Cred totuși că într-o altă viață am fost un pui de chinez. O chinezoaică fițoasă ce mănânca bambus și orez, dar care refuza categoric să înfulece preparate din carne de câine. Sau de … pfuu, nici nu mă pot gândi la asta.

M-am rezemat de cadă, numărând în minte secundele până când va izbucni scandalul. 10, 9, opt, șapte … trei, doi… unu. Am închis ochii așteptând. Nimic. Liniște. Ba nu, se auzeau păsările care și-au făcut cuiburi deasupra ferestelor noastre. Era bizar de liniște în apartament.

Am tras aer în piept și m-am pregătit să înfrunt inevitabilul, diavolul păros. Cu mișcări tremurânde am deschis ușa. Am scos capul pe ușă, așteptându-mă s-o văd, așteptându-mă să-mi sară-n brațe. Coridorul era liber. Din camera alăturată se auzeau sunete înfundate de taste. Laurențiu-și testează calculatorul nou. Păsările ciripesc. Ceva lipsește.

Am intrat în dormitor. Patul era răvășit, așa cum îl lăsasem în urmă cu 5 minute, când am sărit ca fulgerată de sub plapumă și m-am refugiat în baie.

„Hmm, astăzi am scăpat”, m-am gândit. „Uf, cât sunt de ciufulită și de palidă. Grr, musai să mă tund”, mi-am spus încet și m-am băgat din nou sub plapumă. Ador diminețile când pot lenevi în pat încă 5 minute, adulmecând aroma cafelei de pe noptieră.

Am pus capul pe pernă. Ah, liniște. Soare. Miros de cafea. Și atunci s-a dezlănțuit iadul. A început să miaune. Și să miaune. Și să miauneeee ….

Nu s-a oprit din miorlăit până când n-am luat-o brațe și-am mângâiat-o sub bărbie. „Răsfățată mai ești, nemernică șantajistă ce ești”, m-am răstit la ea. Nici că i-a păsat de vorbele mele. A început să-mi toarcă-n brațe și să-mi facă masaj.

Bine, te iert. M-a fraierit. Din nou.

Oare pisicile colorate ale Hadellei sunt la fel de șmechere precum mâța mea în alb și negru?

pisica nemernica

pisica vaneaza din placere

Despre pisici și vânătoarea ca sport

În ultima săptămână în presa internațională au apărut mai multe articole despre pisici și vânătoarea cu sânge rece pe care o practică. Da, felinele sunt vânători feroce, sunt animale care ucid atunci când se joacă (nu vânează pentru supraviețuire ci din plăcere, la fel ca unii oameni) și da, atunci când sunt prea multe feline într-un teritoriu, populația de mamifere mici și păsări e extrem de afectată. Pentru că principalele ținte ale unei mâțe sunt șoarecii, veverițele, vrăbiile și alte necuvântătoare mici.

Păsările au un rol important în polenizare, alături de insecte. O știm asta. Dar și mâțele au un rol important în menținerea sub control a populațiilor de rozătoare care distrug recolte și pot fi purtătoare de diverse boli. Din păcate, oamenii (e greșit să spun românii, pt că și străinii sunt la fel de iresponsabili, din câte am citit) nu realizează la ce responsabilități se înhamă atunci când aleg să crească un animal de companie. Nu, faptul că ai aruncat la tomberon puii de pisică sau câine, înfășurați într-o pungă legată, ca să moară cât mai repede fără aer, nu e o soluție. E o tâmpenie. Nu vrei ca pisica să facă pui? Sterilizeaz-o. Sau dă-i anticoncepționale. Dar nu-i arunca la colțul magazinului alimentar din cartier pentru că din 5 pui, 3 vor supraviețui. Și vor produce alți pui la rândul lor. Pisicile se pot împerechea de la 3-4 luni.

Da, și păsările și rozătoarele se înmulțesc la fel de repede. Dar o pisică ucide mai rapid. Și mai mult. Unde mai pui că păsările sunt adeseori ucise de mașini, sunt izbite-n geamurile clădirilor de vânturile puternice (o pasăre s-a lovit de fereastra din dormitor în timpul unei furtuni de vară și ne-am trezit cu o pată de sânge pe geam), ba chiar sunt decimate de alte păsări și rozătoare. Nu-i nevoie ca mâțele să contribuie și mai mult la distrugerea populațiilor de păsări. Cum se întâmplă în Noua Zeelandă, spre exemplu. Singura specie de papagal care nu zboară, Kakapo, e pe cale de dispariție pentru că oamenii care au ajuns pe insulă au adus pisici și le-au lăsat să se înmulțească.

Să ne înțelegem: nu-s anti-mâțe, anti-câini, anti-porumbei (bine, mi-s oleacă anti-șoareci).

Reiau ce-am scris și pe Facebook, atunci când am postat un link către articolul din NYTImes:

De când m-am mutat în Oradea am locuit în 2 apartamente unde … intrau șoareci. Mâțele din jurul blocurilor mureau pe capete, fiind otrăvite, lovite de mașini sau mâncate de câini (într-o noapte am văzut un câine fugind cu o mâță moartă în gură). Nu mă mir că șoarecii ajungeau până la etajul 2, iar șobolanii mișunau pe casa scării. Am văzut un șobolan atât de mare, încât și câinele maidanez al blocului l-a ocolit.

Dar nici lăsarea mâțelor să se înmulțească fără număr nu-i o soluție, dimpotrivă. Până la urmă totul se reduce la responsabilitatea omului. Acolo unde nu-s pisici, sunt populații mari de porumbei (pentru unii reprezintă o problemă) sau șoareci. Și oamenii le distrug cu otravă. Prefer 2 pisici în locul otrăvii.

Bottom line: în loc de articole alarmiste – așa cum vor fi adaptate în presa românească, mi-ar plăcea să văd articole cu soluții și sublinierea responsabilității pe care fiecare proprietar de animale o are. Vreau educație în loc de pedepse și mustrări.

Și da, The Mitsi e exclusiv pisică de apartament. Admiră păsările de la fereastră, dar de atins n-a atins vreuna. Și nu-i voi permite. Mi-s kitty nazi!

Bonus: o poză cu mâța la vânătoare. De jucării:

pisica vaneaza din placere

Cum să ai un abdomen plat, fără efort, în doar 14 zile?

În ultimii 2 ani am primit o mulțime de complimente pentru abdomentul meu plat. Dar nu mulți oameni știu secretul meu. Cum am reușit să am un abdomen plat și cum reușesc să-l mențin așa? Ei bine, astăzi, în premieră, vă voi dezvălui secretul meu: aparatul Catus Felinus.

E un aparat nou, cu vibromasaj, proiectat special pentru a oferi un masaj profund și puternic. Ce e unic la acest aparat e sistemul de masaj care nu necesită reîncărcare întrucât funcționează pe bază de pernițe cu iaurt. Catus Felinus îți transformă abdomenul adipos într-unul plat, musculos și tonifiat în doar 14 zile de masaj zilnic. Și uite așa poți avea silueta mult visată, cu un abdomen atrăgător. Femeile te vor invidia, iar bărbații.. ei bine, știm noi ce vor bărbații. 😀

În versiunea simplă, Catus Felinus este un aparat ușor de transportat, cântărind în jur de 4 kilograme. Însă în cazuri extrem poate ajunge și la 15 kilograme. Este dotat cu un sistem de vibrație unic în lume, care-ți transmite acea stare de calm și de bine în timp ce-ți topește caloriile de pe abdomen, transformându-le în mușchi bine definiți. Având pernițe antiderapante, nu alunecă și masează cât și unde îți dorești.

Catus Felinus e un aparat recomandat zonelor spatelui și abdomenului. Pentru orice altă zonă a corpului nu garantăm rezultate satisfăcătoare.

Aparatul Catus Felinus este prevăzut cu următoarele ustensile:

– lamele ascuțite pentru masaj cu model

– un sistem propriu de autoalimentare cu apă (așa numitul sistem „bale”)

Catus Felinus :

  • ajută la reducerea considerabilă a țesutului adipos de pe abdomen
  • reduce vergeturile și celulita post-natală, îmbunătățind astfel aspectul pielii abdominale
  • îți va sculpta trupul, transformându-l într-unul de zeiță
  • dacă îți vei unge abdomenul cu unt, va ajuta la penetrarea în profunzime a uleiurilor esențiale din unt în pielea ta
  • printr-un sistem revoluționar „licking” îmbunătățește circulația sângelui
  • ameliorează nervii întinși și-i calmează datorită sistemului de vibrație
Specificații tehnice: a nu se lăsa la îndemâna copiilor. A nu se spăla.

Iată și dovada că acest aparat funcționează:

inainte de catus felinus dupa catus felinus

Și pentru a vă convinde că aparatul este într-adevăr foarte eficient, iată și o demonstrație video:

pisica flamanda

Ziua în care am cedat …

Am crezut că voi reuși să-mi păstrez calmul. Am crezut că mă pot stăpâni, că nimic nu mă va convinge să mă răzgândesc. Aveam impresia că sunt cea mai hotărâtă persoană de pe lumea asta. Până acum o oră!

A început pe la 5 și jumătate. Până atunci a dormit ca valiza-n gară, bălind din când în când pe-a sa pernuță. Ei bine, de parcă ar fi știut exact ce se apropie, s-a așezat lângă scaunul meu și, afișând cea mai drăgăstoasă privire, a început să miorlăie. Și să miorlăie. Și să miorlăieeeee…

A ținut-o într-un mieunat constant, pe diferite octave, mă mir că nu și-a pierdut vocea. Chiar am crezut că-i voi rezista. Însă, după 40 de minute de miorlăieli disperate, am cedat.

I-am umplut bolul cu mâncare, am renunțat la rația de 40 de grame pentru seara asta. I-aș fi dat și felia de salam din senvici dacă ar asta ar fi făcut-o să-și țină gura.

De data asta a câștigat. Are norocul că-s prea ocupată ca să mă gândesc la cum s-o pedepsesc. Data viitoare când mai face așa ceva, o voi închide în baie și voi da volumul la maxim la cea mai rock muzică pe care-o pot asculta.

Și-am încălecat pe-o mâță și v-am spus cum mi-a făcut creierii varză!

Pfuu, ce liniște-i în casă …

pisica flamanda