Tag Archives: pisica

pisica-lenevind-in-soarele-amiezii

Șezi blând și … șezi

Am crescut cu ideea că timpii morți, în care doar stai și „meditezi” la nemurirea sufletului, echivalează cu lenea. Și cu lenevitul. Cine are timp să șadă când e prea ocupat să trăiască pentru a munci?! Am învățat foarte devreme, de la bunica paternă, că o femeie are timp să se odihnească duminica, după ce vine de la biserică și după ce a pus masa de prânz pentru familie. Pentru că asta era viața ei, asta ne-a transmis și, sub o formă sau alta, asta ne-a impus.

Cum să stai în timp ce alții muncesc?! 

Genul acesta de comportament, a sta și a nu face nimic, mi-a fost (și încă îmi e, recunosc) greu de învățat, de adoptat. Să stau în timp ce el gătește prânzul mi se părea de neconceput. Acum mi se pare perfect normal.

Să-l privesc în timp ce spală vasele? Să croșetez în timp ce el dă cu mopul prin casă? Pfu, ce m-ar mai spurca bunica dac-ar ști. „Ogârsâtă mică, nu țî-i rușânie?!

Roboți și emoții

Azi dimineață am pus robotul la treabă, să curețe tot apartamentul. După un sfârșit de săptămână în care niciunul n-a avut chef de curățenie, s-a adunat păr și praf peste tot. Plus bucățele de silicat pe care pisica binevoiește a le aduce pe lăbuțe până-n sufragerie, unde le leapădă cu o așa rapiditate, de zici că podeaua e formată din lavă fierbinte.

Și în timp ce Siri făcea ture prin coridor, am zis că aș putea face și eu ceva. Așa că am dat cu mopul prin camerele deja curățate. Că doar el, robotul, și-a făcut treaba. Fără a gândi prea mult, lăsându-mă pradă instinctelor (sau unor gremlin, potrivit doctorului Steve Peters și a teoriei din The Chimp Paradox) mi-am spus că e cazul să fac și eu ceva, să-mi aduc aportul la curățenia casei, dacă robotul a fost atât de harnic.

După ce-am spălat podeaua din dormitor mi-am dat seama cât de irațional e gândul că un robot s-ar fi putut supăra pe mine dacă n-aș fi avut vreo contribuție la curățenie. Mi-o și imaginam pe Siri cea delicată, cu vocea și cuvintele vecinei isterice care locuia în apartamentul de lângă noi, urlând :

„Nenorocito, io muncesc ca un sclav să nu-ți pârâie silicatul mâței pe sub picioare și tu nu ești în stare nici măcar să dai cu mopul? Leneșă ce ești, putoare oropsită, ptui, bată-te să te bată, că nimic nu se prinde de tine”.

Idleness is not lazy”, un concept opus culturii în care am crescut. Momentele de pauză, de stat la taclale cu prieteni sau ore în care nu mă gândesc la ceea ce am de făcut, ci fac un sumar al ideilor care mi-au rămas după ce-am citit o carte, sunt mai importante decât am crezut.

De multe ori, când mă blochez într-un proiect, mă ajută să mă ridic de la calculator, să fac o plimbare până jos (mă rog, zilele acestea până-n balcon, să privesc roșiile), eventual spăl vasele sau fac o cafea, dar fără a gândi cum să fac să-mi iasă proiectul. 20 de minute de deconectare de la un task sunt mai mult decât binevenite.

Cred că plictiseala e ceva ce aș putea învăța de la răsfățata mea, TheMitsi. E maestră în a se plictisi ore-n șir.pisica-lenevind-in-soarele-amiezii

pisica-in-copac

O lume minunată

În care totul pare să clocotească. Care formează o presiune incredibilă pe psihicul uman. Azi dimineață am descoperit un comentariu agresiv în moderare, la un articol de acum 5 ani. O agresivitate pe care n-am mai văzut-o pe blog de mult timp. L-am dezbătut cu prieteni apropiați și l-am ignorat. Probabil e cea mai sănătoasă abordare, uneori ignorance is bliss.

Apoi am descoperit o rețea de socializare unde rusoaicele distribuie gratuit și fără jenă tutoriale plătite, create de designeri de renume din domeniul croșetatului. Ce drepturi de autor? Ce bun simț? M-am întrebat dacă mai are vreun sens să mai fac ceva, dacă mai are vreun rost să mai creez ceva. Apoi am văzut știrea cu accidentul patronului Hexi Pharma.

Mă țin departe de teoria conspirației – în definitiv, nu-s criminalist, nici măcar nu cunosc informațiile de la sursă, ci prin prisma filtrului mass media – însă uneori lucrurile se așază într-un fel. Ironic, nu cred în zei și religii, dar consider că există un fel de karma, o modalitate prin care universul are grijă să așeze cumva lucrurile. Cred că am văzut prea mult Fringe. :))

Aș crede că oamenii sunt din ce în ce mai agresivi și mai răi, dar cred că-i doar o idee de moment. Fiecare simte presiunea într-un fel sau altul și răbufnește în felul său. Unii răbufnesc prin agresivitate, alții prin pasivitate sau miorlăindu-se pe „interneți”.

În ceea ce mă privește, contracarez răutatea cu poze. Spre exemplu, sâmbătă am văzut un cuplu ce-și plimba pisica prin parc. Firește că n-am rezistat tentației și-am fotografiat felina. Iar azi dimineață, când am prelucrat câteva imagini, am descoperit macii și mâța. Și parcă presiunea aceea, cauzată de agresivitatea din jur, s-a mai domolit.

Ce-aș fi vrut să înțelegi citind articolul e că dacă n-ai cum să aduci un ton pozitiv discuției, mai bine uită-te la poze cu pisici. Pentru că uneori pisicile-s mai interesante decât teoriile și conspirațiile de care te lovești pe internet.

cetatea-oradea

floare-de-mac

pisica-in-copac

pisoi-in-copac

pisica-si-porumbelul

noi filtre, ochelari vechi

Odinioară eram la curent cu tot ce însemna filme de Oscar, știam actorii favoriți, vizionam cel puțin jumătate din filmele nominalizate la premiile Academiei Americane de Film și o dată chiar am făcut un fel de live blogging de la transmisiunea premiilor. Acum nu știu de ce am făcut articolul acela, dar la vremea respectivă cred că am avut un motiv bun, doar că acum nu-l găsesc nicăieri în arhiva aia bună a memoriilor.

Mă rog, ideea e că de-o oră s-au anunțat nominalizările la Oscar – premii care vor fi anunțate la final de februarie – și … am trecut cu privirea peste știre de parcă era un alt articol despre ce să îmbraci în sezonul primăvară/vară 2016. Că pentru mine-s cam la același nivel. Moda e o chestie ce nu mă pasionează și care intră la categoria: chestii pe care le citesc doar când intru-ntr-o depresie suicidală sau când bateria de la kindle e gata, am croșetat toate firele din casă și nimeni dintre prieteni n-are vreme de-o cafea.

Nici muzica de azi nu mă pasionează, nu știu mai nimic despre trendul muzical actual – de vreo 10 ani nu mai ascult posturi de radio comerciale. Și asta pentru că-s obositoare, reușesc cu greu să mă concentrez când bubuie basul sau când același ritm prea tare e difuzat din 2 în 2 melodii. Prefer mix-ul de pe Youtube, e fascinant cum dimineața încep cu Eric Clapton, iar seara ajung, prin algoritmul youtube, la Coldplay :)))

Ideea e că nu-mi dau seama dacă nepăsarea asta vine din stabilirea altor priorități în ceea ce mă privește –  foarte posibil – ori din maturizarea mea – slabe șanse, încă prefer să mănânc ciocolată înainte de cină și să-mi încep diminețile cu un episod din Family Guy.

Și pentru că am citit că oamenii care vor să aibă succes gândesc pozitiv și lasă o impresie de bună dispoziție, iaca o poză cu bestia păroasă față-n spate cu șobolanul înaripat.

pisica-si-porumbelul

solutie-nufar-covoare

Cum se curăță un covor alb?

Simplu: des! Foarte des. Mai ales dacă ai mâță blănoasă care pare să arunce-n aer ghemotoace de păr la fiecare oftat.

În martie mi-am transformat o parte din cameră într-un colț vesel, colorat. Piesa de rezistență e un covor alb cu forme de nasturi colorați (IKEA FTW!). Baiul e că din martie mă tot strădui să găsesc o soluție cât mai eficientă pentru a păstra camera curată, iar veșmântul podelei cât mai alb. Pentru că eu croșetez stând pe jos, de multe ori. Am o pernă uriașă pe care-mi fac un cuibar ca o cloșcă agitată de fiecare dată când am un proiect mai mare. Și, slavă harului, în ultimele luni, numai de proiecte mișto și mari am avut parte!

cuibar de crosetat

Pe cât de mult îmi place compania mâței, pe atât de mult îi disprețuiesc părul pe care-l lasă. Deși i-a fost frică de covor, vreo 2 săptămâni pășea cu precauție, de frică să nu-i prindă lăbuțele, cred. A învățat ulterior că e foarte distractiv să se joace pe covor, tolănindu-se și lăsând în urmă „tone” de păr. Ceea ce înseamnă că ajunsesem să mătur și să curăț blestemăția colorată din 2 în 2 zile. Și zău că e obositor. Plus că începuse să prindă o culoare gri, urâtă, iar culorile nasturilor parcă erau tot mai spălăcite. Așa că am zis să încerc spălarea săptămânală cu o soluție și o perie.

BioCarpet nu-mi place pentru că lasă un miros prea puternic în urmă. Așa că Nufăr e, momentan, soluția ideală pentru curățenia covorului. Plus că-i și relativ ieftin, vreo 8 lei. Diluat în apă, cu o perie de sârmă și o jumătate de oră mai târziu, covorul arată aproape ca nou. Măcar pentru 10 minute, adică până se usucă. Că apoi are grijă Mitsi să-l marcheze, tolănindu-se-n razele soarelui.

Dacă știți voi și alte soluții, ce nu implică abandonarea mâței, dați de veste 🙂
solutie-nufar-covoare

radio

Radio

Mi-e destul de greu să înțeleg de ce oamenii țin morțiș să aibă un televizor și televiziune prin cablu. În primul apartament în care am locuit în Oradea nu am avut televizor, așa că mi-am cumpărat un aparat de radio, pentru a afla ce se mai întâmplă prin țară și prin lume. L-am ales pentru că mi-a plăcut cum arată, desigur. Nu știu și nu mă interesează ce caracteristici tehnice trebuie să aibă un aparat de radio.

Îl am de 8 ani. Cred că a fost primul echipament pe care mi l-am cumpărat singură, din salariu, după ce m-am mutat de acasă.

radio

Cu o excepție, în toate apartamentele unde-am mai locuit în Oradea am cerut să fie deconectat cablul pt TV, abonamentul RDS constând doar în internet, pachetul de bază. Nu văd rostul în a plăti pentru un serviciu de care nu am nevoie. Pe același principiu nu înțeleg de ce companiile de telefonie mobilă oferă mii de minute (inutile pentru mine, vorbesc maximum 200 de minute pe lună) și un pachet atât de mic de trafic de date. Deh, generația Y …

Cât despre televiziuni și programe TV, mi-e dor de reclame, că unele sunt atât de stupide, încât n-ai cum să nu râzi. Și de Discovery. Dar am descoperit documentare BBC pe youtube și-s suficiente momentan.

Ce fac toată ziua dacă n-am un televizor? Citesc, ascult cărți în timp ce croșetez sau fugăresc mâța prin casă. Mi-ar plăcea să am posibilitatea de a urmări emisiunile Discovery online, pe baza unui abonament.

workaholic

În ultima perioadă am ascultat vreo 3 zile EuropaFm. Las radioul pornit pentru a-i ține de urât mâței când nu-s acasă. Dar nu cred că rezist să mai ascult vreun post de radio comercial. Aceleași melodii, textele parcă-s făcute în același stil cu glume de autobază, parcă și vocile-s pe același calapod. Înnebunesc. Așa că voi rămâne tot la Radio România Cultural sau Actualități, ce ascultam și-n urmă cu 3-4 ani.

În altă ordine de idei, Mitsi e o ticăloasă mică. Dacă n-o las să se alinte lângă mine dimineața, tropăie prin casă, alergându-și cele mai zgomotoase jucării. Cu toate astea, tot mi-e tare dragă.

pisica-ticaloasa