Un an de pisiceală

A venit la noi prin octombrie, dar azi Ţiţic/TheMitsi face un an. Era un ghemotoc pufos cât palma mea, când am scos-o din transportor. Ne-am plăcut reciproc rapid şi, deşi ne mai ciondănim din când în când, ne înţelegem foarte bine. Ea-mi face masaj cu lăbuţele, eu îi dau de mâncare.

Uite cât era de mică atunci când am adus-o acasă:

Azi e ditamai pisica, e de 2 ori cât negresa din spatele blocului (deşi pisica aia are deja 2 ani). Dacă plecăm de acasă mai mult de 2 zile, e atât de fericită când revenim, încât nu mă mai lasă nicăieri singură. Dacă mă aşez pe scaun, ţine morţiş să-mi sară în braţe şi să toarcă, fericită că-s acasă.

Ni la ea cât de mare a crescut:

A învăţat să dea lăbuÅ£a la comandă, nu doar pentru gustări, a învăţat ce înseamnă “Bravo!”, “Hai!”, “Vino!”, “Nu!”, “Nu-i voie!”, “Afară”, “Sus”, “Jos”, “Ce-ai făcut?” (ăsta e semnalul că a făcut ceva greÅŸit ÅŸi că e pedepsită să stea în baie). Acum lucrăm la învăţatul “Adu băţu” ÅŸi asta pentru că deja ÅŸtie “Prinde!”, iar uneori are chef să facă aport cu beÅ£ele de chupa-chups. 😀

În ultima perioadă şi-a primit şi mai multe porecle: Pusuc, Mâţă nebună, Ţiţă, Ţuţucă mică, Pusuc mic şi alte denumiri siropoase de genul ăsta. Dar cel mai bine răspunde la Ţiţic şi Pisic.

Uneori ne aşteaptă la geam, alteori simte că venim acasă încă din scara blocului şi stă în faţa uşii, aşteptând să intrăm în casă şi s-o salutăm. Ea oricum ne salută pe limba ei. Până când nu-i dăm atenţie şi nu-i spunem vreo 2 cuvinte, nu-i tace gura.

E cel mai bun remediu natural împotriva muştelor şi ţânţarilor. Prinde orice vieţuitoare care intră în casă. Din păcate, nu întotdeauna avem timp să salvăm vieţuitoarea din ghearele ei.

8 thoughts on “Un an de pisiceală

Leave a Reply to Asztrid Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.