Fifty Shades of Grey – Twilight varianta sado-maso!

Acum vreo 2 săptămâni am trecut cu vederea pe Facebook peste un post despre cartea Fifty Shades of Grey. Am crezut că are vreo legătură cu filmul The Grey, așa că n-am dat mare importanță. Întotdeauna prefer să citesc cărțile înainte de a vedea filmele. Ieri am citit un titlu într-un ziar britanic despre cum un actor refuză să joace rolul principal din Fifty Shades of Grey, care se va ecraniza în această toamnă. Ahaa, deci n-are legătură cu The Grey, dar pot să pun pariu că-i cu ceva vârcolaci, mi-am zis. No, dar oare de ce nu vrea actorul ăla să joace în film?!, m-am întrebat în treacăt și-am închis saitul respectiv, fără să citesc știrea.

Apoi am zărit, tot în treacăt, un titlu în gândul.info, despre cum cartea asta, de fapt trilogia asta, a depășit la vânzări seriile Twilight și Harry Potter. Bine, hai să vedem ce-o fi cu Fifty Shades of Grey, mi-am zis curioasă. Am primit cărțile și-am început să citesc. Mare greșală! De acum înainte voi avea grijă să răsfoiesc recenziile înainte de a lectura … ahm, granny soft p0rn.

După primele 80 de pagini din Fifty Shades of Grey îmi permit să trag o concluzie: nu merită! Autoarea, E.L James a pornit de la premiza Twilight: ea – tinerică, prostuță, inocentă, virgină, el – bogat, extrem de atrăgător, puternic, control freak, un domn galant în societate, însă un individ dominant în spatele ușilor.

El cu fetișuri ciudate, ea, plină de candoare dispusă să-i facă întru totul pe plac: „Oh, baby, I don’t make love. I fuck… hard”, descrie pe scurt cam cum decurge „relația” lor. Refuz să cred că autoarea descrie „dorințele ascunse ale femeilor”, așa cum am citit ulterior pe un site. Refuz să cred asta!

Când am ajuns la partea cu descrierea The Red Room of Pain am renunțat la carte. Presimt că urmează prea multe descrieri amănunțite despre cum și-o trag în tot felul de ipostaze și despre cum el e fascinat de o copilă virgină și inocentă. Dacă el ar fi bătrân, ar putea fi Lolita sado-maso, însă așa e doar o variantă de Twilight intens sexualizată. Prea multe detalii, prea mult sado-maso. Asta-mi trebuie dacă nu citesc recenzii înainte de a da curs lecturii unei cărți.

Pot să înțeleg de ce Fifty Shades of Gray are mai mult succes decât Twilight: practic personajele sunt aceleași, însă noțiunea de dragoste adolescentină plină de candoare e înlocuită de scene brutale de sex și practici sado-maso. Dar nu mă convinge să citesc mai departe.

În concluzie? Cartea nu merită. Sau poate-s eu prea pudică.

Ah, da, era să uit de gluma pe care-am zărit-o citind printre rânduri:

„It’s got the latest OS and a full suite of programs, plus a one-point-five terabyte hard drive so you’ll have plenty of room, thirty-two gigs of RAM – what are you planning to use it for?
“Uh… email

“Email!” he chokes, bemused, raising his eyebrows with a slightly sick look on his face.”

E vorba de-un MacBook Pro :))

Carti eMag

În orice caz, poate nu strică să vezi clipul lui Ellen să-ți faci o idee despre ce-i vorba:

22 thoughts on “Fifty Shades of Grey – Twilight varianta sado-maso!

  1. ana-maria

    Pai, orice femeie isi doreste un cavaler si un tip sarmant, sa o rasfete, problema apare cand femeie afla ca barbatul respectiv are multe pasarele lipsa:), ca sa ma exprim mai frumos. Insa, eu nu vad nici o legatura cu twilight, din cate stiu eu nenea din twilight e vampir, n-are probleme de personalitate si complexul lui oedip. Iar ea cu siguranta nu are probleme cu faptul ca el este vampir. Oricum ‘ador’ traducerea in romana, nu puteau sa spuna simplu Cele 50 de nunante de gri? le statea-n gat:)? Si da, ai dreptate cartea asta nu este despre ce-si doresc femeile, ci despre un om cu o problema si o femeie ce are impresia in prima faza ca el e cavalerul pe cal alb. Din nefericire in viata reala lucrurile stau putin mai altfel, noi femeile avem tendinta sa cautam un barbat ca-n povesti si de aici tot amalgamul de sentimente si resentimente dintr-o relatie. Nimeni nu este perfect, toti avem probleme nerezolvate si pitici.. pe creier. Si ce mai ma enerveaza la cartea asta este faptul ca mereu trebuie sa fie bogat tipul, dar aia mai cu o situatie decenta ce au? nu-s tot barbati? numai un barbat bogar ar face orice pentru iubirea lui? nu cred.. Eu am fost putin mai toleranta si am citit toata cartea, nu cred ca ma deranjeaza fetish-ul lui, il inteleg pentru ca problema lui vine de undeva, pe mine ma deranjeaza faptul ca prea suna a telenovela. Ca si idee daca era scrisa de altcineva probabil ca ar fi fost mult mai buna. Eu cand m-am apucat de citit am crezut ca va fi genul lui ,,O”

    Reply
    1. lilisor Post author

      M-ai pierdut la „cavaler și un tip șarmant să o răsfețe”. Fir-ar să fie, lasă basmele deoparte, vreau un bărbat hotărât și independent, nu unul care să mă țină în puf și care să mă întrebe zilnic dacă-l iubesc.

      Oi fi văzută ca un obiect sexual pt un bărbat, dar io știu sigur că am și multe alte calități. Ori 50 shades of Grey tocmai asta face, definește femeia strict ca pe un obiect sexual al bărbatului. Că domnița din carte mai încearcă să aibă o carieră pe lângă partidele de sex pe birou, e fix pix, scriitoarea pune prea puțin accent pe treaba aia. Toată trilogia (că le-am citit, pe sărite, până la urmă) descrie cât de perfect și de bogat e el, deși are un trecut distrus, și cât de mult îl adoră ea. Practic esența femeii puternice și independente se pierde.

      Dacă ar fi să rămân singură mâine, aș reuși s-o scot la capăt și fără un bărbat lângă mine. În schimb Anastasia e tocmai femeia cârpă care, după ce rupe relația cu el, devine o ștearsă. Și-i descrisă fiind o femeie nesigură pe ea, mereu se întreabă dacă el o iubește, de ce a ales-o pe ea dintre atâtea alte tipe mult mai frumoase și mai stilate decât ea etc. Nu știu de altele, dar io n-am nevoie să-mi spună zilnic un bărbat cât de mândră și de frumoasă mi-s. Știu care mi-s calitățile, deși nu întotdeauna le pun în evidență. Da, nu strică să mă laude atunci când am nevoie. Dar s-aud zilnic asta, m-ar îngrețoșa.
      De asta spun că, pentru mine, cartea asta nu descrie „dorințele ascunse ale femeilor”.

      Legătura cu Twilight e foarte evidentă: el – bogat, perfect, cu un secret – se îndrăgostește de ea – o finuță, cam împiedicată, virgină – dar nu îndrăznește s-o abordeze direct pt că îi e frică să n-o distrugă. Și apoi când devin un cuplu, el o protejează atât de mult încât e prea posesiv, la fel ca și vampirul Edward. Iar ea observă că femeile se înroșesc atunci când el e prin preajmă. Scena din restaurant, când chelnerița se înroșește și se uită doar la el e identică cu scena din Twilight de la restaurant.

      Apoi, toată familia lui e fericit că el și-a găsit o mândră, că până la 28 de ani el nu adusese o fată acasă. No, la fel și-n Twilight, familia lui e super fericită că vampirul virgin, de 100 de ani, are o mândră. Și-s multe altele. De altfel, E.L James a pornit de la Twilight atunci când a scris cărțile astea, le-a postat pe un forum de fan fiction. Înainte de a pune cărțile pe Amazon, a schimbat numele personajelor și oleacă din acțiune, ca să nu riște un proces. Google it dacă nu mă crezi! 🙂

  2. Pingback: Românii și cărțile erotice | Lilisor.net

  3. gog

    Madam, da’ te-ai speriat cam tare….eu nu am auzit de femeie care sa nu vrea sa fie posedata si su(b)pusa in pat….sunt unele…de nu le-ai atinge nici cu o floare…nu ai crede….ce zace in ele….intr-adevar sunt unele sensibile la treaba asta…cele care au fost abuzate in copilarie….violate etc…..

    Reply
    1. lilisor Post author

      Înseamnă că nu cunoști prea multe femei 😀 Cum naiba să-ți dorești, ca femeie, ca un bărbat să-ți controleze toată viața, să depinzi de un frustrat oricând și oriunde?! Cum să-ți dorești să fii o femeie prostovană și nesigură? Cum să n-ai ambiția de a reuși pe cont propriu, fără contul în bancă al tipului bogat și cu probleme psihice? 🙂

  4. Lori

    Pai, am citit si eu cartile si pot sa spun urmatoarele. Cartile se adreseaza unui anumit public, nu toti accepta acest gen de literatura. Partea proasta este ca in general cartile au fost cumparate si citite de femei. De ce spun partea proasta? Pentru ca femeile tinere pot lua exemplu din aceste carti si pot sa isi imagineze ca in viata reala toti tipii rai, dar sarmanti, cuceritori, poate chiar violenti, cu bani sau fara bani, se vor transforma sub influenta lor, niste femei inocente, dulci, neinititate in taina sexului, in niste printi din poveste, care le vor oferi totul pe tava. Pentru femeile de varsta a II-a, cartea a fost o refulare a propriilor frustrari, prinse fiind in casnicii neinteresante, ceea ce le va induce in final o stare de depresie, gandind la trecut si la cate s-ar fi schimbat daca si ele ar fi gasit acest gen de barbat. Spuneam ca partea proasta este ca majoritatea cititorilor acestei carti sunt de sex feminin. Barbatii nu agreeaza acest gen de literatura, clasificat prea siropos pentru unele gusturi. Probabil ca daca erau si poze explicite, vanzarile ar fi batut recordul…Insa, ceea ce vreau sa punctez este ca nu sunt de acord cu ce spui tu <>. Nu cred ca te-ar ingretosa sa auzi de la sotul tau zilnic cat esti de buna in ceea ce faci, cat este de mandru de tine si ce frumoasa esti, sa fim serioase! Mai ales daca stii ca te iubeste si ceea ce spune este adevarat, nu sunt doar cuvinte siropoase, pentru ca interesul nu este sa te mai aduca in patul lui, caci se presupune ca ai ajuns deja acolo, casatorita fiind. Daca barbatul tau hotarat si independent te-ar lasa sa te descurci singura, aruncandu-ti o data la luna ca esti frumoasa, daca nu pentru tine, cel putin pentru majoritatea femeilor nu ar fi chiar flatant. Iar femeile din ziua de azi cred ca pot face diferenta intre printul din poveste, personaj ireal, si barbatul modern si monden, personajul real, caci de-asta am evoluat ca femei si am iesit de sub dominatia barbatului, declarandu-ne feminitatea in gura mare! Parerea mea este ca aceste carti au succes in primul rand pentru happy-end, cand totul se termina cu bine, ca in orice poveste. Nu cred ca scriitoarea si-a propus sa scoata o capodopera literara, ci pur si simplu, asa cum ea a declarat, si-a scris propriile dorinte, asa cum si le-a imaginat ea. Iar cele mai multe femei au cumparat cartea pentru ca cele mai multe femei isi doresc sa citeasca happy-enduri, nu carti filozofice, precum nici carti fantezie pentru copii, satule fiind de stirile tv cu crime, batai si violuri, de pitipoance care isi arata nurii falsi si le induc si mai mult starea de depresie celor fara nuri falsi, de barbati preocupati de politica sau de jocuri banoase si mai putin de nevestele lor de acasa…Si apoi, toata lumea a urmat trendul, prin care toata lumea o critica pe scriitoare despre cat de slabe sunt cartile ei, insa toata lumea a citit cartile, chiar “si printre randuri”, ca deh, curiozitatea a fost prea mare ca sa bata inteligenta indurerata si desi toata lumea a suferit, avand creierul insangerat cu aceasta carte, totusi nimeni nu a luat prima parte, sa o arunce in foc si sa declare de la inceput ca e o mare porcarie si nu a reusit sa treaca de primul capitol!!
    Absolut nimeni. Porbabil ca toti au vrut sa vada daca in partea a doua scriitoarea a evoluat. Neee, nu a evoluat! Dar speranta moare ultima! Probabil ca partea a treia va fi una cu succes! Vai, vai! Ce oroare! Nici partea a treia nu a spus nimic interesant! Sunt aceleasi personaje si acelasi stil! Ce nenorocire! Da, Doamne, sa iasa si partea a IV-a ca sa avem ce citi si sa speram ca poate atunci scriitoare va scoate un roman mai acatarii, ca sa nu fie nevoie sa cumparam si a cincea parte!!!
    Dap, cam asa vad eu lucrurile! Nu critic pe nimeni, sa nu fiu inteleasa gresit, insa imi doresc sa vina cineva cu o opinie adevarata si sa nu mai facem asa un mare caz dintr-un subiect banal!

    Reply
  5. mda

    Pacat !! Poate , intr-adevar, gusturile nu se discuta dar depinde si la ce te astepti la o carte. Parerea mea , pur personala, e ca am citit o trilogie plina de iubire, ura, umor, intriga,arta, etc. Daca m-ar intreba cineva cum sa descriu acesta trilogie , pe scurt, ar fi de genul asta “Palpitanta, plina de umor, surprinzatoare”

    Reply
  6. alina

    Dupa reactia ta eu te sfatuiesc sa termini de citit cartile, cu siguranta ai avea ceva de invatat referitor la viata sexuala.Scenele de sado-maso sunt doar cateva, restul fiind lucruri care se intampla intre oamenii care nu lasa monotonia sa intervina in viata lor sexuala.
    Nu mai fiti asa de oripilate, ca sa faci mare parte din lucrurile povestite in carte nu trebuie sa fii nici curva si nici sa ai probleme psihice.

    Reply
  7. Marilena

    Doamnelor,sunt uimita! Ce are cartea? Personal ,am citit cele trei volume ,cu o foarte mare placere. Nu sunt o gospodina frustrata si nu stau rau nici cu viata sexuala ba as zice ca am incercat si niste chestii mai exotice (nimic dureros). Nu cred ca exista vreo femeie care sa nu fi avut macar o data in viata o fantezie erotica. Cine ma contrazice ori e frigida , ori e ipocrita. Daca cineva a avut curajul sa puna pe hartie aceste fantezii ascunse si ce vorbesti domnule,sa mai si umplut de bani,bravo ei! Nu vreau sa mi-o luati in nume de rau dar daca citesc Tanase Scatiu si Viata la tara (le-am citit cand eram pustoaica) nu am devenit nici mai inteligenta ,nici mai interesanta. Dupa o zi intreaga in care te munceste seful la servici si cand ajungi acasa familia te ia de odihnita,ma iertati dar prefer o ora cu Grey decat nemernicul de Scatiu. Sa nu fiu inteleasa gresit,apreciez marii scriitori ,atat cei clasici cat si cei contemporani,am citit ca o apucata de cand am invatat toate literele dar asta nu ma impiedica sa citesc si literatura comerciala. Nu va place, nu mai cititi! E usor sa ne erijam in critici literari dar de multe ori nu putem sa facem o compunere pt. ala mic la scoala.

    Reply
    1. lilisor Post author

      Marilena, Marilena: vrei literatură și erotism? Citește ceva de Anais Nin. Sau Henry Miller. Am citit 50 shades of crap când eram puțin deprimată, gândindu-mă că o carte ușoară va funcționa ca un antidepresiv. Ei bine, nu. Consider că promovează un model stupid: femeia proastă și naivă care dă de-un bărbat posesiv și bogat.

      p.s: vezi că ai mâncat câteva cratime …

    1. Aura

      Sunt surprinsa de reactia ta. Faptul ca parerea ta despre carte este cea pe care o mentionezi mai sus da de gandit..nu crezi?
      Personal am citit cartea foarte usor, traducerea a fost foarte buna si cred ca aceasta carte nu se rezuma la un stereotip: femeia care trebuie dominata !!!
      Sunt multe lucruri pe care aceasta carte le pune in valoare.Pe langa viata sexuala ampla de care dispun cei doi ,dar si diferite probleme,sentimente si diferite ipostaze care nu mi se par decat normale.
      E o carte foarte erotica si ma bucur ca a facut furori. Multe femei care probabil nu au experimentat nici jumatate din ce se reda in carte, au noi fantezii si se regasesc in unele scene din carte.
      In SUA s a marit vanzare la funii in urma vanzarii masive a carti.
      Nu e ceva absurd sa citesti putina Erotica:) si aici o citez pe Rachel (Friends).
      Faptul ca nu ti se pare o carte Wow nu inseamna ca toata lumea trebuie sa gandeasca ca tine.Nu crezi?
      Mi a facut placere sa o citesc si sincer vorbind, fiecare dintre noi avem fantesii, unii mare reduse altii mai ample si mai nebune. Faptul ca le citesti si te sperie ,asta e alta treaba.
      Poate nu ar strica sa incerci ceva din ce e relatat 🙂 Este doar un sfat.
      Foarte BDSM nu este, chiar mai deloc foarte grav incat sa sperie lumea. Chiar placut dupa parerea mea.
      Si ar trebuii sa fie citita si de barbati,chiar daca pare o carte pentru femei. Sunt multi care nu stiu sa ofere placere partenerelor. Nu ar strica putina experienta,macar si citita.
      Sper ca nu am deranjat pe nimeni! Asta e parerea mea,asa cum si tu ti ai exprimato pe a ta mai sus.

  8. Laura

    Un punct de vedere: literar – valoarea cartilor tinde catre zero; iar ca potential de … stimulare…. prefer un pornache de calitate. In rest, ma gandesc ca as putea vedea filmul, ca pe o comedie, numai daca as primi un bilet cadou si mi-ar plati cineva si taxi-ul pana la cinema :))

    Reply
  9. monica

    Nu mi-o lua in nume de rau daca ai citi toate 3 cartile e altceva baiatu se cuminteste si ajunge la o poveste de dragoste frumoasa cucateva complicatii pe parcurs din partea fostelor si putina gelozie exagerata la sfarsit cu un copil si o viata de familie frumoasa plus ea ramane inca odata gravida.o

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.