PR Beta 2012

prbeta_2011E vremea conferințelor, a evenimentelor dedicate PR-ului, blogărilor, oamenilor care lucrează în uriașa fabrică numită „online”. În 3 mai va avea loc în Timișoara a doua ediție a conferinței regională de comunicare online. Dacă anul trecut s-a pus accent pe cum comunică o companie în relația cu blogării și jurnaliștii, anul acesta conferința va pune accent pe comunicarea de brand în online și se adresează companiilor, IMM-urilor, specialiștilor din agenții, freelancerilor și studenților care vor să afle mai multe de la oameni cu experiență în domeniu.

Drept să-ți spun mi-au prins bine conferințele la care am participat, de altfel, și când discut cu clienții despre o anumită strategie sau idee, deseori pomenesc de prezentarea vreunui prezentator din cadrul unei conferințe la care am participat. Pentru că în cadrul acestora pot afla despre diverse strategii sau idei care pot fi aplicate ușor.

Printre „șpicării” (copyright Andrei Crivăț) invitați să ia cuvântul se va număra și al nostru director al Casei de Cultură din Oradea, ză one and ză only, Flaviuuuuuusssss Bunoiu!

Dar stai să vezi și să citești! La PR Beta, ediția de 2012 va participa ca speaker Clarence Ceniza, Junior Strategist la THEY (printre clienții companiei se numără Vodafone, ING, UPC Olanda etc), Sorin Psatta (BBDO Group), Andrei Roșca (Agenția Spada), Clarence Ceniza (Agenția THEY), Victor Kapra (jurnalist freelancer), Cristian Manafu (Evensys), Bogdana Butnar (Google România), Alexandru Negrea (BCR), Dan Sântimbreanu (Siemens), Cristina Popescu (Romtelecom), Alina Crâncău (Farmec) și doi speakeri surpriză (hmm, m-au făcut curioasă fetele!).

Pentru înscrieri, te invit pe saitul oficial al evenimentului. Pentru a facilita accesul studenților la eveniment, fetele oferă un discount de 50% pentru studenții care vin la conferință cu carnetul de student vizat, iar companiile pot profita de un discount de 10% la achiziționarea a minim 3 bilete.

Temele care vor fi abordate la PRBeta 2012:

  • Comunicarea de brand
  • Brandul – din offline în online
  • Campanii de succes aplicate în online-ul românesc
  • Studii de caz aduse de companii de nivel naÈ›ional
  • Metode de monitorizare a brandului È™i ale campaniilor în mediul online
  • Tipuri de interacÈ›iune ale companiilor cu mediul online
  • Bazele comunicării online pentru companii
  • ImportanÈ›a comunicării cu presa online È™i cu blogurile din domeniu
  • Comunicarea online È™i importanÈ›a ei în promovarea companiilor

Evenimentul este organizat de PRbeta în parteneriat cu Hotel Timișoara, Hostel Costel, Asociația Amvest și The4thFloor, cu susținerea Romtelecom, BCR, Timișoreana, PayU, Porsche Timișoara și cu ajutorul partenerilor media:  TVR Timișoara, KISS FM, IQads, Smark.ro, PR România, Best Jobs, 24FUN, Press Alert și Ora de Timiș.

No, cine mai vine din Oradea?

6 thoughts on “PR Beta 2012

Leave a Reply to Bilete avion Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.