ploaie in luna lui marte

Alinierea planetelor în lumea mea

Fiecare dintre noi trăiește într-o mică lume a sa, proprie și personală (sic!) pe care n-o împarte cu ceilalți. Nici cu părinții, nici cu marea iubire a vieții. Nici măcar cu pisica, deși mâța te studiază și te analizează și învață lucruri despre tine pe care apoi le folosește în favoarea ei. Iar lumea asta mică a fiecăruia se izbește mereu de alte lumi. De alte idei. De alte obiceiuri. Uneori ciocnirile sunt benefice pentru toate părțile (bre, nu te gândi la prostii!), alteori apar scântei, iar în cazuri grave apar adevărate catastrofe.

Saturn, Uranus, Neptun, Pluto sunt planete grele, zic astrologii. O fi, nu mă pasionează domeniul. În ultima vreme cred că planetele astea grele s-au aliniat pentru a-mi pune piedici și pentru a-mi demonstra că-s mică precum un pisoi plăpând și plângăcios ce-și caută mama în imensul grajd. Mi-au întins nervii la maximum, m-au făcut să mă îndoiesc de mine și să regret toate lucrurile bune pe care le-am făcut vreodată. Și, cea mai gravă lovitură, mi-au stricat somnul …

Din fericire, nu cred în astrologie. Nici în vreo religie/instituție anume. Dar cred în karma. Cred în „never say never” pentru că de prea multe ori am ajuns să fac exact ceea ce nu credeam vreodată că voi face. Nu mai visez cu ochii deschiși de la 15 ani. Dar știu că întotdeauna lucrurile bune sau rele se întorc înzecit, într-o formă sau alta. E aberant, știu.

Și totuși nu știu cum să interpretez karma din ultimele zile (yup, it really is a bitch!). De o săptămână telefonul meu e … mort. Blocat. Acum 2 zile a murit Thunderbird, deci nema email. M-am obișnuit atât de ușor cu thunderbird încât am și uitat că pot oricând să verific mailul în browser. Azi dimineață a început să plouă la 2 minute după ce-am ieșit din bloc și la 1 minut după ce-am intrat în casă s-a dezlănțuit furtuna cu grindină. Măcar n-am fost pe afară când natura și-a făcut de cap …

ploaie in luna lui marte

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.