Tag Archives: carpatic fun

liliac in pestera osoi

Cea mai bună lecţie de geografie şi geologie

În şcoală orele de geografie se derulau în felul următor: „asta e harta ţării, ăştia sunt munţii, aci-s depresiunile, aia verde-i câmpia. Şi acum să învăţăm pe de rost judeţele României şi reşedinţele lor.”

Îmi plăcea atât de mult ora de geografie încât de cele mai multe ori adormeam cu capul pe bancă. Mă trezeau colegele când se plictiseau să-mi mai împletească părul. Aşa că da, cunoştinţele mele de geografie și geologie se rezumă la „prin Lugoj trece Timișul, prin Timișoara stă Bega.” Oradea-i cu Crișul Repede, dacă ardelenii-s lenți, măcar apa să fie rapidă.

Să-mi fie rușine! Și-mi e rușine!

De asta m-am ținut ca un scai după speologi când i-am auzit vorbind despre cum se formează o peșteră – sunt mai multe ipoteze despre cum s-a format peștera Osoi. Norocul meu c-am nimerit un bănățean de-al meu – mulțumesc, Florin! – care mi-a explicat pe îndelete despre roci, cum se formează anumite formațiuni, cum sunt clasificate peșterile, și chiar ziceam că așa ar trebui predată geografia și geologia în școală. Nu neapărat la nivelul „târâș pe coate și genunchi” ca să parcurgi cei peste 70 de metri care-s intrarea în peștera Osoi, ci prin excursii în natură, unde poți vedea diferența dintre o piatră de calcar și una de gresie, spre exemplu. Sunt peșteri cu deschideri mari, necomerciale, unde elevii/studenții pot vedea în practică ce anume înseamnă teoria.

Dar nu intrăm în subiectul educație, că până terminăm de disputat ipotezele, sigur un speolog va reuși să parcurgă tot târâșul mare din Osoi (momentan s-au parcurs doar vreo 700 metri).

În peșteră m-am bucurat cel mai tare de faptul că-s mică și slăbuță. În timp ce mulți dintre cei ce-au intrat în peșteră s-au udat până la  … brâu :D, io m-am transformat în mâță și-am parcurs intrarea – care-i cu apă – sprijinindu-mă pe pereții înguști. La ieșire-a fost mai tragic, am căzut cu fundul în apă. Fapt care mi-a servit drept inspirație pentru:

Foaie verde, iarbă scurtă
apa-n peşteră-i cam … udă! :)))

Am intrat la amiază, am ieșit seara pe la 8 și ceva. Beznă, frig, ninsoare. Să înghețe sufletul în mine, nu alta. Norocul meu c-am avut vreo 3 straturi de haine pe mine. Plus salopeta de speologie.

Ca să fac poza asta mi-am julit cotul stâng de 2 ori până am ajuns într-un spațiu unde înălțimea depășea 50 cm. Cam atât mi-a trebuit să mă întorc de pe burtă pe spate și să focalizez pe mititelul ăsta. Din spatele meu, la vreun metru jumate – 2, o frontală lumina înspre liliac și uite așa am obținut un cadru drăguț, fără a-l deranja. Că doar știm că-s ființe protejate. Ne-am retras rapid și l-am lăsat să viseze în continuare la Gina. Cred că-n curând Gina va avea și curte și casă.  😀

liliac in pestera osoi

M-am surprins că duminică, după târâșul din peșteră de sâmbătă, am mai avut suficientă energie să mai urc și să cobor pe creste prin zăpadă, în căutare de avene și ponoare. De altfel, o tură de peștereala e indicată oricărei persoane care simte nevoia de a face cunoștință cu toți mușchii corpului. Așa brusc! De sâmbătă genunchii, coatele și baza spatelui parcă pulsează la atingere și de fiecare dată când mă întind, realizez că am mulți mușchi nițel „supărați” pe spate.

Și mai interesant e că oboseala asta fizică nu s-a transformat într-una psihică, dimpotrivă, a alungat-o pe cea care pune presiune și provoacă prea mult stres inutil.

Poze din categoria „iola” n-am, că io-s cea din spatele aparatului foto. Care aparat foto – 400d-ul cu 50 mm de 1.8 – e mi-nu-nat! L-am târât prin 2 peșteri – Osoi și Coiba Mare – până acum și încă mai funcționează impecabil. Cu toate că-i plin de argilă. Sper să vadă cât mai multe peșteri și aventuri, că tare mi-e c-am prins virusul ăla care te scoate mereu din oraș. Și pentru că io nu iau antibiotice, îl las să-și facă de cap, cine știe unde-oi mai ajunge …

Și, voi? Pe unde v-ați îmbătat în weekend? 😀

lilisor-pe-bicicleta

They see me biking …

Voiam să scriu despre cum am ajuns să-mi cumpăr bicicletă în urma unei situații stresante și încărcată de nervi, dar apoi mi-am adus aminte că pe „interneți” văd și vedeți suficiente păreri negative, articole înverșunate, încărcate de cuvinte ce transmit negativism și ură. Și io nu vreau să contribui la demoralizarea cuiva, mai ales a unui necunoscut. Că e atât de ușor să distrugi încrederea unui om, reproșând și comentând nimicuri. lilisor-pe-bicicleta

După ce am început să merg cu bicicleta pe trasee puțin mai solicitante pentru condiția mea fizică, am realizat că oricât de grea ar fi panta, după ce ajung în vârf sau pe coborâre, uit de urcare. Pur și simplu uit că-mi lipseau 5 secunde ca să-mi scuip plămânii pe drumul forestier, uit că mereu mă încurajez cu „Hai, Lili, hai că poți!” sau „Hai, Puicuțăăă, hai că-ți iau frâne noi când ajung acasă!”. Și cred că de asta pedalez în continuare pe coclauri și caut să-mi întind limitele rezistenței fizice.

Astă vară am făcut un traseu greu pentru mine: Bratca – Șuncuiuș – 10 Hotare – Damiș – Bratca. Ultimele 2 urcări au fost în regim „push bike”, adică am împins bicicleta până am ajuns la primul cireș din raza vizuală, ale cărui fructe sălbatice mi-au colorat buzele într-un mov puțin morbid. Dar și când am ajuns la coborârea de la Damiș la Bratca, vreo 8-10 km de drum în pantă, wohooo! Îmi lipseau urechile de Basset să fâlfâie-n vânt, atât eram de fericită!

Deși lucrez mult, îmi fac timp să ies cu bicicleta periodic. De Crăciun, profitând de vremea superbă, am dat o tură de Paleu. Traseu de rutină, oarecum. Mă pregăteam să-mi pun bicicleta la hibernare până-n aprilie, dar după ce-am văzut prognoza meteo cred că voi mai amâna. Ninsorile se anunță pentru finalul lunii februarie, așa că până atunci nu strică vreo 2 ture de biciclit pe coclauri.

Sâmbătă – 18 ianuarie, spre exemplu, ieșim la o tură cu băieții de la CarpaticFun. Mergem cu mașina până pe Valea Mnerăie și de acolo o luăm către Pustea Călățea – Poiana Fâșcă  și-napoi spre Pustea Călățea și valea Mnerăie. Vom merge pe drumuri forestiere – folosite de utilaje grele pentru exploatarea bauxitei – și cu puțin noroc vom ajunge să vedem Izvoarele Neamțului și diverse doline și avene.

Detalii aici:

trupa de biciclisti- spre 10 hotare

p.s: în poză e trupa de astă vară, de la traseul Bratca – Șuncuiuș – 10 hotare – Damiș – Bratca.

barza-style-betfia

Cirque du Soleil, varianta de Betfia

Se ia un om fără oase, bine na, un om flexibil și se agață de-o funie. Și ăsta-i rezultatul:

cirque-du-soleil-betfia

Dacă-l agăți de-o frânghie, sus pe stâncă, va imita liliecii, pentru că asta fac oamenii care petrec mult timp în peșteri: ajung să se confunde cu unele vietăți din subteran.

batman-betfia

În ultima imagine cred că încerca să le arate pruncilor cum au apărut ei pe lume: aduși de barză!

barza-style-betfia

Imaginile-s de la Betfia, la Atelierul de tiroliană și cățărat pentru prunci și adulți organizat de Carpatic Fun. Da, pruncii au fost mai curajoși decât adulții. Da, fetițele nu s-au lăsat mai prejos și nu doar că s-au dat pe tiroliană de zeci de ori, dar s-au și cățărat până-n vârful stâncii.

Din motive de febră musculară și răceală, de data aceasta am fost doar „pozator-paparazzi” de ocazie, dar pentru că au trecut niște ani de la ultimul rapel, la următorul atelier nu voi mai sta pe tușă.

Atelierele de cățărat și tiroliană se țin duminica, de pe la ora 16, la Betfia la crater.

Și-o ultimă poză cu Kati, dragonița croșetată, premiul pentru cel mai curajos prunc:

dragon-crosetat

jacuzzi natural suncuius

Senzații tari în Bihor

Sunt momente încărcate de senzații tari pe niciun aparat foto nu le poate reda la intensitatea la care le-ai trăit. Nici măcar o filmare bună nu reproduce sentimentul ăla pe care-l ai atunci când ești sub pământ, într-o galerie săpată de cursul unei ape în milioane de ani.

Acel moment, ce pare lung cât o zi de post, când respiri tot mai repede, pe șira spinării simți fiori, iar firicele de transpirație îți răcoresc coloana vertebrală. Capul pare tot mai greu și brusc simți că spațiile dintre pereți devin tot mai înguste. Ca să scapi de un atac de panică iminent îți imaginezi că ești înconjurat(ă) de pereți de ciocolată. Zâmbești, glumești, ba chiar fredonezi un cântecel pentru copii și-ți revii.

Ori spaima aia pe care o trăiești când raft-ul e pe punctul de a se răsturna. Și n-ar fi o problemă cu asta, dar nu știi să înoți și ți-e frică să nu te ia apa repede și rece de munte, să te ducă până sub stâncile ascuțite din Defileul Crișului. Din fericire, în jurul tău sunt oameni experimentați pentru care apele Crișului nu mai reprezintă o provocare.

Pe scurt, astea au fost senzațiile trăite ieri în Peștera Gălășeni și la rafting pe Crișul Repede în Șuncuiuș, alături de oamenii de la Carpatic Fun și Master Adventure (găsiți trasee și liste de prețuri, foarte accesibile!). Dar vă povestesc mai multe după ce-mi odihnesc mușchii osteniți după un traseu de 14 km de vâslit.

Momentan vă arăt doar „jacuzzi-ul natural”, o cascadă din Defileul Crișului:

jacuzzi natural suncuius