Potrivit unui articol apărut pe Digi24: „Studiu. Opt din zece români dispreţuiesc bucătarii, croitorii şi frizerii.

Potrivit unui articol apărut pe Digi24: „Studiu. Opt din zece români dispreţuiesc bucătarii, croitorii şi frizerii.
În 1968 Andy Warhol a făcut următoarea afirmație:
“In the future, everyone will be world-famous for 15 minutes”
O idee similară am regăsit și printre rândurile cărții Homo Videns – Imbecilizarea prin televiziune de Antonio Sartori (v-o recomand, e chiar interesantă). Andy Warhol făcea referire la „pop culture” și la tendința televiziunilor de a transforma omul obișnuit într-o vedetă cu termen de garanție. Fiind vorba de sfârșitul anilor ’60, probabil artistul a fost inspirat de Marshall McLuhan, cel care a prezis apariția internetului cu aproape 30 de ani înainte.
Luând în considerare „vedetele” apărute peste noapte, Andy avea dreptate. Că „vedetele” vor fi ridiculizate, iar telespectatorii imbecilizați, n-a mai precizat. Din păcate, în vremurile în care trăim orice căcat (mă scuzați!) e considerat un diamant, iar orgoliile de oameni mărunți nu ne permit să ne vedem lungul nasului. Sunt atât de mult exemple de oameni simpli, banali, fără vreun talent, care sunt ridicați la rang de zei de către o mass media cariată și putrezită încă de la rădăcină. Probabil cel mai bun exemplu sunt surorile Kardashian, renumite pentru formele lor. Și cam atât. Nu cunosc non-valori din țară pentru că nu urmăresc emisiunile TV de la noi, nici nu citesc tabloidele românești.
Dar nu la gossip voiam să ajung, ci voiam să subliniez o ironie: în urmă cu vreo săptămână a apărut știrea despre Cecilia Jiménez, bătrânica ce a stricat o frescă din secolul XIX pictată de Elias Garcia Martinez. Gândindu-se că face un bine dacă o renovează, bătrâna a reușit să distrugă o operă de valoare. Ironic e că insuccesul bătrânei a devenit faimos, răspândindu-se în întreaga lume cu o viteză uimitoare. Asta demonstrează, pentru a câta oară?!, că dozele mari de religie tâmpesc oamenii. Pe de altă parte, un om simplu, banal, fără talent, a reușit să devină cunoscut peste noapte de o lume întreagă. A reușit să obțină ceea ce oameni talentați nu reușesc să obțină în zeci de ani de muncă. Da, internetul facilitează comunicarea, dar volumul de informație e atât de mare încât lucrurile relevante se pierd în fluxul de știri. Și asta ne arată că pentru a deveni rapid faimos trebuie să șochezi.
Însă unde-i limita? Ceva-mi spune că eșecul bătrânei va bântui internetul o bună perioadă, având în vedere că deja a devenit un meme.
Evident că exagerez spunând că doar șocând poți obține celebritatea, pentru că m-am raportat doar la ideea de faimă de scurtă durată. Pentru că cele mai bune rezultate le obții în muncă susținută pe perioade lungi, chit că rezultatele le fructifici mai târziu.
Putem evita cele 15 minute de faimă fără să ne ascundem în bârloguri? 🙂
Asta a fost o întrebare pusă de o jurnalistă unui procuror care l-a audiat pe Şerban Huidu. O întrebare de maaaare angajament! Serios! Dacă faci un accident, indiferent de natura acestuia, ai vreun motiv să nu-ţi pară rău? Ai vreun motiv să te bucuri că 3 oameni au murit în urma unei greşeli, fie ea tehnică sau umană? Conştiinţa nu poate fi curăţată cu radiera!
În altă ordine de idei, omul e linşat mediatic, chit că lucrează în mass media. Adio carieră în faţa camerelor de filmat Cronica. Sigur, e loc în backstage, dar mă îndoiesc tare mult că va mai reuşi să-şi salveze cariera de prezentator TV. Va rămâne cu stigmatul accidentului, indiferent de verdictul judecătorului. Pentru că stigmatul i-a fost pus în momentul în care a devenit ştire şi subiect de toc şou! Iar poporul jubilează la ideea de a vedea un vedet cum merge la închisoare.
E de-ajuns o clipă de neatenţie, un drum cu polei, pietriş, zăpadă şi totul se duce pe apa sâmbetei. Iar bieţii oameni care-au fost victime, odihnească-se în pace! Că n-ai ce altceva să mai spui…
Sunt o lenoasă când vine vorba de a învăţa pentru examene. Recunosc! Sunt o ruşine pentru notele pe care le am. (culmea, iau şi bursă odată pe an!)
În noaptea asta învăţ pentru examenul de dimineaţă. Materia se numeşte “Management instituţional Media” şi e mişto. Adică, e tare haios să citeşti despre tipuri de manageri şi stiluri de a conduce o firmă, fie ea de media.
To cut this short, astea sunt cele 4 stiluri de “guvernare” specifice unei instituţii media:
Şi acum urmează partea care m-a amuzat pe mine astă seară: tipurile de manageri.
Tu ce tip de manager eşti? 😀
O femeie oarecare câştigă un concurs Big Brother, în Marea Britanie. Şi-a câştigat dreptul de a fi “vedetă” ar zice unii.
Ţine prima pagină a tabloidelor care se întrec în a scrie despre ultimele sale aventuri. Întreaga sa viaţă se desfăşoară sub lumina reflectoarelor. “Oare ce-o face acum?”, ar zice telespectatorul vrăjit de isprăvile ei.
În timp ce era din nou în casa Big Brother află că are cancer de col. Tragedie! Plânge în faţa camerei de filmat, se tânguie, împloră divinitatea pentru a-i salva viaţa, măcar pentru cei 2 copilaşi ai săi. Fireşte, nici cei doi băieţei nu au fost scutiţi de presă.
Mereu pe prima pagină, mereu în căutare de subiecte, doar-doar vor surprinde lacrimile ce se scurg pe obraji, durerea familiei destrămate. Ai naibii reporteri! Nu se opresc nici în faţa morţii!
Dintr-o dată situaţia se complică: “vedeta” e pe moarte! Cancerul s-a extins în tot corpul, o vedem tot mai palidă, fără păr, slăbită, forţând un zâmbet fals pentru reporteri. Sau poate e chiar zâmbetul ei. Va fi vedetă până în clipa când va închide ochii pentru totdeauna!
Persoana despre care discutăm se numeşte Jade Goody, o femeie aparent obişnuită din Marea Britanie. A dat dovadă de tupeu şi nesimţire crasă în casa Big Brother, a reuşit să atragă atenţia mass media din Anglia şi să rămână pe prima pagină a ziarelor pentru multă vreme.
Acum e pe moarte iar tabloidele nu încetează să scrie despre lupta lui Jade cu moartea. S-a măritat pe ultima sută de metri, să nu moară mamă singură (măcar copilaşii ei vor avea un tată în acte), e vedetă chiar şi de pe patul din spital!
Ăsta e entertainment! Ăsta e showbiz! Ne uităm la o femeie care moare, zi după zi! Mă rog, se uită britanicii, mă cam îndoiesc de faptul că românii au auzit de Jade Goody şi tragedia ei.
Citesc aproape zilnic The Daily Mail. Faţă de alte tabloide aici mai găsesc şi articole interesante. Am rămas consternată când am văzut cât de multă atenţie acordă britanicii acestei femei şi tragediei sale. Sau poate m-a şocat faptul că femeia asta nici când e pe punctul de a muri nu poate renunţa la celebritate!
Ce e trist e faptul că modelul tabloidelor britanice a ajuns şi în România. Britanicii au ajuns modele de urmat în presa de pe plaiurile mioritice! Nu ne mai mulţumim să vedem blonde platinate care se fac de râs la tembelizor, nu ne mai ajunge setea de violenţă prezentată la ştirile de la ora 5, ne e dor de poveştile tragice, încărcate de suferinţă prezentate la Surprize Surprize.
Trebuie să simţim că trăim. Trebuie să urmărim pas cu pas suferinţa unor oameni obişnuiţi, ca noi, pentru a ne da seama cât suntem de norocoşi. Ne-am obişnuit să fugim de problemele noastre, de realitatea în care trăim, ne uităm cu jale la televizor sperând că poate vom scăpa de probleme.
Ăsta e entertainment sadic! Tragic chiar. Şi ăsta e unul dintre motivele pentru care nu am mai deschis televizorul de mai bine de o lună!
De ce mi-ar păsa de Jade Goody? Sau de Elodia? Sau de orice altă persoană care îşi etalează viaţa la televizor, descriind chiar şi cele mai mici detalii intime. Ce câştig eu dacă mă uit la aşa ceva? Sunt mai înţeleaptă? Mai compătimitoare? De asta am nevoie? Să îi plâng de milă unei necunoscute, când eu am problemele mele de rezolvat?
Uneori îmi pare rău că există mass media …