Tag Archives: povesti

umbrele colorate in oradea

Umbrele colorate

A fost o dată ca niciodată un nene care, în micul său atelier prăfuit, făcea umbrele. Locuia pe o stradă mică, departe de marile bulevarde aglomerate, pavată cu dale, unde ajungeai numai dacă te rătăceai. Lună de lună se străduia să o scoată la capăt cu furnizorii și asta pentru că oamenii nu prea mai cumpărau produsele sale.

Odinioară accesoriile astea nu lipseau din ținuta de amiază a doamnele din înalta societate, care ieșeau la plimbare pe malul gârlei. Umbrelele, una mai împopoțonată ca cealaltă, erau motivele lor de fală. Și ce se mai complimentau domnițele pentru dantele ori  culori, făcând uz de cuvinte pompoase pe care nu le înțelegeau, dar așa impresionau competiția în fața masculilor din înalta societate. Vedeți voi, o „femeie adevărată” nu ieșea la plimbare fără umbrelă. Pentru că simplul accesoriu o transforma într-o ființă plină de mister, precum gheișele din Japonia care-și ascundeau zâmbetele după evantaiele pictate.

Malul gârlei, monoton și plictisitor în timpul săptămânii, devenea un adevărat bal colorat de sâmbătă până duminică. Zeci de domnițe  se plimbau, cu umbreluțele lor cochete, călcând cu atenție pe dale, să pară cât mai misterioase pentru „Făt frumos” și-a sa mumă.

Dar nimic nu trăiește o veșnicie, așa cum bine spune un clasic. Doamnele au îmbătrânit, înalta societate s-a schimbat, iar acum ne lăudăm în gadget-uri și-n superficialitate. Plimbările inocente nu mai au loc în lumea noastră rapidă, de asta avem baruri și cluburi, unde, cu un cocktail „sex on the beach”, agăți orice amețită. Sau Tinder, pentru cei ce nu-și permit un vin la un restaurant.

De ce-ar avea cineva nevoie de o umbrelă când poate verifica prognoza meteo direct pe mobil și, în caz de ploaie, se poate urca-n autobuz ori tramvai? Sau chiar în mașină. Că dacă-ți permiți un telefon de 1000 de euro, îți permiți și-o mașină. Sau nu?!

Dar să revenim la meșterul umbrelelor. Într-o zi cu soare, după ce a verificat stocul și-a văzut că are prea multe umbrele în magazie, s-a gândit să le dea un folos. Așa că le-a agățat pe strada mică pavată cu dale, să facă umbră celor 3 cotoi care-și apărau teritoriul de singurul maidanez care uda colțurile clădirilor la ore fixe.

Toți vecinii l-au înjurat, le mureau mușcatele din cauza umbrelelor. Bătrânul meșter avea un temperament coleric, se enerva ușor și puțini aveau curajul să-l înfrunte.

Într-o zi cu soare o corporatistă cu stilettos a ajuns pe străduța bătrânului, căutându-și muza pentru următorul viral de succes. Cu pisici, pentru că toată lumea știe că pisicile-s viitorul în orice campanie de comunicare. Și când a văzut umbreluțele colorate s-a împiedicat și s-a lovit la cap. Și-a rupt și-un toc, desigur. A înjurat de câteva ori, în fond pantofii costau cât toate umbrelele bătrânului la un loc. De fapt, cât tot atelierul său.

Când s-a întors la birou și a fost nevoită să producă 3 idei de viral diferite pentru următorul client, și-a adus aminte de umbrelele bătrânului. Clientul a fost sceptic la început, ce legătură au umbrelele colorate cu mâncarea pentru pisici? Pentru că, vedeți voi, clientul era un producător de hrană pentru pisici. Dar și-a dat acordul, contractul a fost semnat, iar corporatista hipsteriță și-a încasat comisionul.

Ca să nu mai lungesc povestea cu metafore și drăgălășenii cinice, bătrânul meșter a murit înainte de a afla că ideea sa cu umbrelele colorate a făcut înconjurul lumii. Avea 85 de ani.

Și-am încălecat pe-o umbrelă și-am povestit o bagatelă.

Unde găsiți umbrelele colorate atârnate în Oradea? 

umbrele colorate in oradea

p.s: sigur că nu-i adevărată povestea, dar mi-era dor să inventez o poveste stupidă pentru un trend hipsterish. 

camp cu grau

Nebunii la 3 dimineața …

Era cumplit de frig. Mângâiam ecranul telefonului și așteptam să ajungă mașina. Butonatul telefonului parcă e o expresie învechită, ca și cum  de la apariția touchscreen-ului au trecut zeci de ani. Mi-era atât de rece încât fiecare adiere de vânt mușca tot mai mult din mine, din palmele și din obrajii mei. M-am bucurat că taxi-ul a ajuns mai repede decât aproximase doamna de la centru. Am intrat grăbită și înfrigurată-n mașina întunecată. Aerul cald și plăcut mirositor m-au copleșit. I-am spus rapid adresa și în timp ce strângeam ghiozdanul în brațe, mi-am rezemat capul pe fereastră. Era noapte, dar clădirile erau luminate suficient de mult pentru a distinge siglele firmelor. Un birou juridic, un cabinet stomatologic, un ABC de cartier, un restaurant prea colorat …

Și-apoi am observat. Șofer tânăr, atrăgător, proaspăt tuns, parfumat discret, un palton cochet în loc de geaca ponosită, mașina curată în loc de pătura jegoasă de pe banchetă, muzică clasică în locul manelelor ori a deja tradiționalului Magic Fm.

Fără să știe, a ales traseul meu preferat spre casă, pe strada unde castanii se întâlnesc la mijloc și acoperă șoseaua. Din difuzorul din spatele meu se aude vocea lui Kate Havnevik. I’m on my knees … only memories … I left for me to hold … Oprim la o intersecție și cât așteptăm să treacă 3 mașini, se întoarce și-mi spune „Îmi place să conduc noaptea, e liniște și nu întâlnesc șoferi nărozi”.

Zâmbește timid și i se văd gropițele din obraji. Din reflex îi răspund cu un zâmbet. Ce-o căuta un bărbat tânăr și frumos în locul șoferului de taxi transpirat și cu chelie?

____

Mintea mea, infectată de seriale americane de 2 lei, deja mă plasează într-o lume unde starea de calm și liniște din mașină e tulburată brusc de o explozie. Mașina se cutremură puternic, iar o lumină albă din față îl forțează pe șoferul tânăr să pună o frână bruscă. Mă izbesc de scaunul mortului și un minut mai târziu îmi caut disperată ochelarii care-mi zburaseră de pe nas. Reușesc să mă dezmeticesc atât cât să realizez că șoferul tânăr are capul într-un balon alb, uriaș, iar urechile-mi țiuie. Îl întreb dacă e bine. „Parcă șoferii nărozi dormeau la ora asta”, îmi spune pe un ton parcă prea calm pentru situația în care ne aflam. Ies din mașină, buimacă și confuză, mă așez pe trotuar și-l văd cum se strecoară din mașină pe șosea. Am văzut tirul apropiindu-se și, deși în mintea mea am urlat cât am putut de tare „Ai grijă!!!!”, n-am reușit să scot vreun sunet. Priveam în gol cum tirul se apropia, lumina farurilor orbindu-mă pentru câteva secunde. Un noroc chior îl scapă pe șoferul drăguț de impactul cu tirul. Se așază lângă mine pe trotuar și mă întreabă dacă-s bine. Mi-e frig. Îl privesc pentru 2 secunde și-i observ barba ușor neîngrijită și pomeții plini.

Din depărtare se aud sunete sacadate. Devin tot mai puternice, mai pronunțate pe măsură ce se apropie. Un minut mai târziu vedem un nebun care gonește pe străzi la 3 dimineața într-un Trabant tunat cu floricele pe caroserie. Era urmărit de o gașcă de gangsteri mexicani, adunată claie grămadă într-un Matiz. Băieții răi din Matiz caută să-l arunce de pe șosea pe tipul din Trabant, să-l înfigă într-un stâlp. Sau într-un cap de pod.

De pe marginea șoselei, unde tremuram din toate încheieturile, privesc uimită scena, în timp ce șoferul drăguț începe să râdă isteric. „Ia uite unde erau nărozii!!!”, urlă și se prăpădește de râs.

______

„Te las în fața blocului sau la intersecție?”, mă întreabă șoferul tânăr 10 minute mai târziu. Ațipisem. Mereu adorm când sunt într-o mașină străină, la drum lung. Aprinde lumina ca să-mi spună cât costă cursa și-n lumina slabă îl privesc pentru 2-3 secunde. Era tânăr, dar nu era drăguț. Iar freza era specifică unui băiețaș de cartier care încă trăiește cu mama și cu tata. În boxele mașinii se aude Celine Dion cu o melodie de Crăciun.

Pfiu, ce bine că oamenii pot visa …

camp cu grau

Eu, mamica? No way!

Titlul vine ca urmare a unei greşeli în travmai, azi dimineaţă. Miercuri seară am fost la cumpărături şi mi-am luat o rochiţă cam şcolărească, ceva mai lărguţă şi un top gen baby doll, de asemenea mai lărguţ.

Stăteam pe scaun în travmai şi citeam din cartea Secrete Chinei de John Farndon (a venit odată cu Săptămâna Financiară). Ca de obicei, la Piaţa Mare, se urca babele cu enşpe mii de plase. Toate primesc loc pe scaun, numai una nu. Se uită la mine, mă vede că citesc, vede că am o haină mai largă (top-ul baby doll) şi începe către cealaltă babă să discute despre femeile însărcinate.

“Că n-ar trebui să umble atât de dezbrăcate dimineaţa, când e răcoare, că răcesc şi e rău, că sunt tot mai tinere femeile care fac bebei etc”.

M-am amuzat teribil de discuţia celor 2 băbuţe, care-mi aruncau pe furiş ocheade, apropo de top-ul lărguţ de pe mine. Le-am lăsat să creadă ce vor. La cât de tinerică arăt, cine ştie ce-or fi crezut!

Motivul pentru care prefer astfel de haine e simplu: cele mulate pe corp se ridică şi rămân cu abdomenul şi cu spatele gol. Aşa răcesc uşor plus că e chiar enervant să tragi toată ziua de haine în jos.

P.S: pentru a nu lăsa loc interpretărilor, n-am burtică şi nici nu-s grasă. Doar că bluzele mai largi tind să stea altfel, mai ales când port pantaloni cu talie joasă!