Tag Archives: proiecte

masuri de masa

Primii 10 ani

Zilele trecute povesteam cu taică-meu despre serviciu, anii de muncă, freelancing etc. Și-mi zice: „Io lucrez de la 15 ani, ar trebui să ies la pensie în curând”. Și-atunci mi s-o aprins beculețul. Nu mai sunt fata tatii. Nu mai sunt copilul care se poate victimiza oricând în fața părinților, care-și vor susține copilul doar pentru că-i al lor. Pentru că, nu-i așa?!, întotdeauna-ți susții copilul, chiar și atunci când o dă în bară. Mă rog, nu-s 100% de acord cu ultima parte, dar hai s-o lăsăm așa acum, că-i mai complex subiectul.

În luna mai se fac 10 ani de când lucrez, iar în iulie împlinesc 27 de ani. Am trecut de stadiul de adolescență, când încă te regăsești sub aripa protectoare a părinților. 10 ani de când învăț și altceva decât materia obligatorie pentru liceu/facultate/cursuri de specialitate.

Acum vreo 9 ani îmi povestea un fost coleg (monsieur Blaj, mai ții minte?!) că nu-și dădea seama cum trecuse timpul și ajunsese la 25 de ani. Ideea de a atinge pragul celor 30 de ani nu mă sperie. Nu acum. Cine știe cum va fi peste 2 ani?!

Dar mă derută ideea că am ajuns la 27 și nu-mi dau seama dacă am făcut suficient de multe lucruri. Oricând m-aș arunca într-un proiect nou din care aș avea ce învăța și pe care l-aș privi ca pe-o provocare  căreia trebuie să-i dau de cap. Iar dacă lucrez cu oameni deschiși, care-mi împărtășesc entuziasmul, mi-e și mai drag proiectul. Așa-i, Ari?

Mi-s la fel de curioasă ca acum 10 ani, dar mai precaută. Odinioară îmi era ușor să am încredere în oameni, acum sunt mai grijulie și păstrez mai multe pentru mine (pe blogu-mi afli doar ceea ce vreau eu să afli, o mică parte din tot ceea ce fac).

Nu-mi măsor viața în bunuri – mă exasperează ideea de a acumula cât mai multe obiecte și averi doar pentru că așa trebuie, fără vreun scop – , ci în ce am făcut și ce am învățat. Și am învățat multe în ultimii ani. Sigur că-i loc de mai bine, în aproape orice e loc de mai bine.

Time flies when you’re having fun … I suppose!

p.s: totul trebuie consumat cu măsură, nu-i așa? 🙂

masuri de masa

StartUpDays – sesiune de pitching în Oradea

Sâmbătă, 28 august va avea loc prima sesiune de pitching în cadrul StartUp Days în Oradea.

Ce înseamnă de fapt “sesiune de pitching”?, poate vei întreba. Cristina a descris foarte bine evenimentul în doar câteva propoziţii:

Este, practic, momentul în care antreprenorii care propun proiecte trebuie să demonstreze că ideea lor e cea mai bună, că merită implementată și poate aduce rezultate reale. Așa cum sugerează și actualii sau foștii membri ai juriului, ideile prezentate trebuie pregătite cu grijă. Ne dorim idei originale, deci este necesar un research înainte de a veni cu o propunere. Cu cât e mai bine structurată ideea, cu atât va fi mai ușor de expus și, cu cât va fi mai bine înțeleasă, cu atât are mai multe șanse de reușită.

Adică, te înscrii pe sait, vii cu o idee interesantă, haioasă şi originală legată de un proiect online şi o expui participanţilor.

Ne vedem acolo, da?

Fotograful de la amiaza: Lucian Munteanu

Lucian Muntean, fotoreporter Adevărul, se ocupă, printre altele, şi de un nou proiect. Este vorba despre “Fotografia de la ora 12“.

Folosindu-se de un aparat foto Lomo LC-A+ (aparat cu film, pentru cei nepricepuţi în arta fotografică!), Lucian imortalizează ceea ce vede în fiecare zi, la ora 12. Ideea nu e nouă. Dan îmi povestea că un alt fotograf, Mircea Gherase, a făcut acelaşi lucru în urmă cu ceva timp, însă blonda din mine nu se prea descurcă pe site-urile flash aşa că n-am găsit proiectul. Poate mă ajutaţi voi …

De ce tocmai ora 12? Pentru că fotoreporterul sighişorean s-a născut într-o zi de 1o octombrie (Balanţă, ca şi Fălcuţa mea mică) undeva la ora 12.

Pentru a vă convinge că omul chiar se ţine de treabă, a publicat colecţia lunii iulie.

Fotografia de mai jos e din 28 iulie, atunci când, de ziua mea, Andrei Pleşu a dat un interviu pentru ziarul Adevărul.

andrei-plesu-28iulie

Merită să-i urmăriţi proiectul. Eu am rămas fascinată de fotoreportajele lui Lucian Munteanu!

Shit happens …

Am aşteptat vreo 20 de minute un tramvai, citind relaxată, până mi-am dat seama că nici un tramvai nu trece. Aşa că am pornit la pas până spre Cantemir să văd ce e baiul. Acolo am zărit tramvaiul sărit de pe şine. Fiind întârziere, m-am gândit să iau un taxi.

Mă uit în portofel. Gol! Nici măcar un leu. Of, iarăşi am rămas fără bani! Mă uit după bancomate… Nici unul. Din Nufărul şi până în centru nu există un bancomat de Raiffeisen! A fost unul în Lotus, chiar la intrare dar l-au scos când au început lucrările de modernizare.

Merg liniştită până la Piaţa Mare, unde e BCR-ul. Nu-mi venea să cred când am văzut ditamai coada la bancă. Când m-am apropiat, m-am liniştit observând că oamenii stăteau la coadă să intre în bancă. Le-o fi fost frică de uşile alea care se rotesc?! Un moşulică simpatic făcea ture în faţa băncii, indecis.

Anyhow, reuşesc să-mi scot bani de la ATM-ul BCR-ului şi mă îndrept spre staţia de taxi. Evident, nici măcar un taxi disponibil.

Mâna deja îmi era îngheţată pe o carte pe care am început să o citesc, mi-era foame şi somn, aşa că o pornesc agale spre staţia de tramvai de la Parc. Se aprinde beculeţul şi îmi amintesc de faptul că tramvaiele de pe linia 1 încă funcţionează, neavând legătură cu cele de pe linia lui 3 din Cantemir.

Am avut noroc, am stat doar 5 minute până a venit 1N şi am ajuns, în cele din urmă, la firmă.

Odată ajunsă la firmă, primesc vestea de la colegu designer că am un orar atât de încărcat la facultate, încât pentru a ajunge la toate cursurile, ar trebui să renunţ la serviciu, viaţă personală şi somn.

Proiecte peste proiecte, noi sarcini de serviciu, noi atribuţii, nervi cauzaţi de facultate. Sunt în anul 3, presimt că mă aşteaptă multe nopţi nedormite şi drumuri la bibliotecă.

Apropo, nenea bibliotecaru’ de serviciu, aveţi primele ediţii ale ziarelor? Ar trebui să fac un proiect pe tema asta. Promit să o iau de mânuţă pe Adela săptămâna asta şi să venim să returnăm cărţile luate.

Ţie cum ţi-a mers azi?