Viaţa cu un animal de companie în apartament

Întotdeauna mi-am dorit să am o pisică sau un câine în casă. În copilărie am fost fermecată de emisiunile de la Discovery Chanel (înainte să apară Animal Planet prin cablu) şi credeam că e simplu să creşti un animal în apartament.

În ultima lună am realizat că nu e chiar atât de uşor precum vezi în filme. Chiar şi cu o pisică! Când am adoptat-o pe Mitsi m-am gândit că voi putea dormi liniştită, fără grija că oricând ar putea intra un şoricel în casă care s-ar putea urca în pat şi pe mine (brrr!!!). M-am gândit că o pisică oricum doarme toată ziua, e lenoasă şi te lasă în pace să lucrezi, spre deosebire de un câine care-ţi cere atenţia non stop, îţi roade cabluri şi papucii preferaţi.

Ei bine, nu e chiar aÅŸa. O pisicuţă e extrem de activă în primele luni de viaţă, iar până pe la vreun an tot aÅŸa o Å£ine. Porecla “MonstruleÅ£” vine ÅŸi de la faptul că e hiper activă ÅŸi mereu îşi bagă nasul pe unde nu-i fierbe oala. Ba chiar a îndrăznit să “capseze” cablul meu de laptop (ce-i drept, mereu îl trag prin toată camera ÅŸi deseori se împiedică de el atunci când se joacă).

Îşi mai bagă nasul prin bibliotecă (nu prea o las pentru că mi-e tare frică să nu-i cadă vreo carte groasă pe spate!), scormoneşte în cutiile de sub pat (puse acolo special pentru a nu intra sub pat!), mai îmi roade şireturile de la tenişi şi îşi pierde mereu jucăriile pe sub diverse mobile sau uşi. Moment în care fie miorlăie şi vine la noi, în speranţa că ne dăm seama care-i baiu, fie dă târcoale locului, încercând să scoată jucăria cu lăbuţa.

E fascinată de hârtii şi e de-ajuns să foşnăi o hârtie în palmă pentru a-i distrage atenţia de la diverse activităţi mai mult sau mai puţin distructive (cum ar fi aterizatul în toaletă!)

Iar când vin acasă, mă pândeşte de după colţ, sare pe mine fără să scoată ghearele şi apoi o ia la goană prin cameră, lăsând urechile pe spate. E o adevărată încântare când se maimuţăreşte, ţopăie pe te miri ce, însă e stresantă atunci când sare pe mine când lucrez. De fapt, aici voiam să ajung. Înainte de a lua decizia de a adopta o pisică, nu te gândi că o vei ţine în vitrină, ca pe-un bibelou, pentru că nu e aşa. Uneori energia ei poate fi exagerată pentru tine, mai ales dacă ai nevoie de odihnă.

O pisicuţă are nevoie de atenţia ta (nu la fel de mult precum un câine), de spaţiul ei de joacă, de îngrijire, de răbdare. Şi mai ales, are nevoie de educaţie.

De când e Mitsi la noi am descoperit câte locuri cu praf pot exista într-un apartament de 33 de metri pătraţi. Se bagă pe sub mobilă, pe după frigider şi maşina de spălat, sare pe cadă atunci când fac baie (nope, încă n-a reuşit să aterizeze în cada plină cu apă!), dar e fericită când stă la fereastră şi urmăreşte lumea din jur.

Chiar dacă viaţa cu o pisică de apartament nu e cea portretizată de filme, e altfel şi e fantastică! N-aş renunţa la ea nici să-mi dai galbeni!