Câştigătorii concursului de Moş Nicolae

Împreună cu Tudor şi cu Diana am organizat un concurs cu premii tare simpatice pentru doamnele şi domnişoarele cochete. E vremea să vă explic felul în care am desemnat câştigătorii şi care sunt aceştia, fireşte.

Pentru că n-am vrut să supăr pe nimeni (v-aş fi dat tuturor participanţilor câte-un pinguin), am decis să las pisica să stabilească cine câştigă premiile. Zis şi făcut! Am luat zarurile de la Catan şi le-am aruncat într-o cutie, jucăria miorlăitoarei.

Fiecare participant corespondea unei cifre, iar primul zar scos din cutie care arăta cifra corespondentă unui participant, câştiga. A mers doar pentru primul câştigător, juriul era somnoros. Apoi am adoptat tactica: primul zar pe care se năpusteşte pisica, ăla e! E tot un fel de random.org, dar mai animalic…

Acum că v-am explicat procesul de jurizare, să vedem la cine a venit Moş Nicolae:

1. Setul handmade de cercei cu piatră albastră în mijloc: Lore. Ai avut noroc că a fost primul zar scos din cutie, zarul indica cifra 2.

2. Setul handmade cu cercei cu pinguin: Trotineta. Cifra trei ţi-a purtat noroc, zarul ăla încercat să-l roadă vreo 2 minute. Şi poate-ar fi reuşit, dacă zarul n-ar fi intrat sub plasticul cutiei.

3. Poşeta plic handmade: Anda. Pisica ţi-a pasat un patru, a fost primul zar pe care l-a scos din cutie în guriţă şi l-a lăsat în faţa aparatului foto. Ştie mâţa să facă aport! :)))

Mai am nevoie de datele voastre, ale câştigătorilor, de contact.

Şi dovezile foto:

Toţi cei care aţi participat la cele 3 concursuri: la mine, la Tudor sau la Diana, mai aveţi o şansă să câştigaţi o fustă handmade, foarte reuşită. Dimineaţă 6 decembrie veţi afla cine a câştigat-o. Dacă cineva e nemulţumit de rezultate, să se certe cu pisica!

6 thoughts on “Câştigătorii concursului de Moş Nicolae

  1. Pingback: 6 decembrie 2011

    1. lilisor Post author

      Da, da, îi cumpăr mâine o conservă Schesir cu piept de pui! Că tare dragă mi-a fost azi noapte când o vedeam cum sărea pe zar şi-l punea în faţa aparatului foto, ca să i-l arunc mai departe! :)))

  2. lore

    Io am castigat? Io? Chiar eu? Pffff…. Multumesc mamei mele, multumesc casei de discuri….. aaaa… nu-i asta spiciu’, l-am incurcat!
    Merci pentru cercei si zorzonele. Uite-aci mail!

    Reply
  3. Pingback: Un cadou surpriza pentru o amintire draga :) | Lilişor.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.