Pisica îmbrăcată (sau cât de repede își revin pisicile după sterilizare)

La 12 ore după operaţia de ovariohisterectomie (sterilizare), TheMitsi mânca hrană uscată, sărea în pat şi în chiuveta din baie, mergea la litieră de parcă cum n-ar fi avut vreo problemă. Având în vedere că are doar 5 luni, nu mă surprinde că-şi revine atât de rapid.

Ce-am făcut după operația de sterilizare a pisicii?

Din fericire, n-au fost complicaÅ£ii la operaÈ›ie. A fost foarte agitată după ce-am ajuns acasă de la cabinetul veterinar. Am încercat s-o las pe jos – la indicaÈ›iile medicului veterinar, de a o aÈ™eza pe o suprafață plană, cât mai aproape de sol, pentru a nu risca să-È™i desfacă operaÈ›ia dacă pică din pat. Apoi am pus-o să doarmă pe covor lângă calorifer, dar, aÈ™a somnoroasă cum era, se ridica È™i mă căuta prin casă. Numai după ce-am luat-o în braÅ£e ÅŸi-am lăsat-o să se întindă pe picioarele mele, s-a liniÅŸtit ÅŸi-a dormit vreo 3 ore neîntrerupte. De la soluÈ›ia de anestezie îi scăzuse temperatura corpului, aÅŸa că s-a încălzit dormind lipită de mine. Am fost caloriferul ei personal pentru câteva ore!

Prima noapte după sterilizarea pisicii

Azi noapte (prima după sterilizarea ei) am dormit vreo 4 ore în total. Cum auzeam o mișcare bruscă, mă trezeam să văd dacă n-a făcut vreo prostie, adică dacă n-a picat din pat, dacă nu şi-a rupt firele operaţiei, dacă n-a rămas fără haina improvizată din mâneca unei bluze vechi etc. Cum simțea că-s trează, își făcea drum până la mine să se alinte, căutând să sugă tricoul impregnat de mirosul meu. Și pentru că nu-i permiteam asta, mă străduiam să o pun înapoi la locul ei, apoi încercam să adorm la loc. Și tot așa, o noapte întreagă.

Suptul hainelor / degetelor / urechilor / jucăriilor nu e un comportament ieșit din comun la puii de pisici, cred că e întâlnit și la căței. Asta se întâmplă atunci pisi-mama nu vrea / e forțată să nu-și alăpteze puii până la 2 luni. TheMitsi a fost înțărcată prematur, deci a dezvoltat un obicei de a suge tricourile cu mirosul meu. Încă lucrăm la a scăpa de acest obicei, m-am săturat să găsesc tricourile pline de bale de pisică.

Pentru că am avut grijă de ea când a fost mică și răcită, probabil a dezvoltat ideea că sunt mama ei, așa că mă urmărea peste tot. Când rămânea singură acasă, căuta să-mi sugă tricourile de bumbac pe care le purtam prin casă și le lăsam în baie, pe coșul de rufe.

Obiceiuri dezvoltate după operația de sterilizare a pisicii

După operaÈ›ia de sterilizare, TheMitsi a dezvoltat obiceiul de a face masaj sau „frământa” – kneading în engleză. Face masaj păturii, jucăriilor de pluÈ™, pernelor, nouă. ÃŽnainte de a adormi, începe să maseze orice era moale È™i pufos, salivând în exces în acest timp. De altfel, salivatul excesiv e ceva obiÈ™nuit pentru pisici în timp ce fac masaj.

Uneori salivează pe lăbuțele ei, când doarme profund. Iar când e speriată, se întinde lângă mine, toarce şi frământă cu lăbuţele, folosindu-şi gheruţele. Musai să încep să-i tai gheruțele.

Până acum nu pare incomodată de haina improvizată din mâneca unei bluze vechi, însă a rămas traumatizată de cușca de transport. Dar, din fericire, după câteva zile, a și uitat motivul pentru care îi era frică de cușcă.

Şi-a revenit atât de bine încât a doua zi a reînceput să urmărească și să se certe cu păsările din faţa blocului.

Da, operația de sterilizare a unei pisici femelă poate fi făcută și când felina are 5 luni, mai ales dacă deja a intrat în călduri o dată. Cel mai bine ar fi să discuți cu medicul veterinar pentru o recomandare. Dar nu amâna momentul, mâța își revine rapid, și scapă de chinurile „căldurilor” care pot apărea și de 4-5 ori pe an.

10 thoughts on “Pisica îmbrăcată (sau cât de repede își revin pisicile după sterilizare)

Leave a Reply to sabina Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.