Godot și așteptările

Cu și despre piesa „Așteptându-l pe Godot” am auzit atât de multe reclame (la radio, când încă nu descoperisem audiobook-urile pentru orele de croșetat) încât abia am așteptat să o văd în Oradea. Chiar dacă asta a însemnat să merg la o reprezentație în limba maghiară (ale cărei sensuri nu le deslușesc) cu subtitrare în română.

Vă recomand să vă înarmați cu răbdare pentru piesa aceasta. Pentru că nu-i genul de spectacol „boy meets girl, they fall in love, they get married and they live happily ever after”.

Godot e o persoană. Sau poate un ideal, un moment de cumpănă. Ori poate o speranță. Godot poate fi firul de care ne agățăm atunci când nu reușim să găsim sensul etapei pe care-o trăim. Nu-mi spune că știi mereu încotro ar trebui s-o iei atunci când dai de greu, că minți cu nerușinare. Oricât de echilibrat ai fi, oricât de hotărât, de calm, tot există o clipă în care te oprești din drum și te întrebi: „ce vreau, de fapt?”. Și-apoi aștepți un semn pe care-l interpretezi în așa fel încât ieși din starea aia nenorocită. Sau, și mai bine, aștepți răsăritul pe-un deal, lângă o sticlă cu vin, încercând să nu uiți lecțiile învățate în ziua ce tocmai a apus.

Piesa e despre cum în viața fiecărui om există cel puțin un moment în care așteaptă ca cineva să facă ceva pentru a-l scoate din starea de indiferență, de lehamite ori de neputință. Cum reușim să ne punem speranțele într-o situație ipotetică, într-o persoană despre care nu știm sigur că ar exista, dar reușim să ne convingem că există pentru că e ultima speranță pe care-o mai avem.

Sau poate că piesa e doar absurdă, iar noi, spectatorii, ținem morțiș să găsim simbolurile și înțelesurile în lucruri banale pentru a ne reconfirma ideea că în orice situație absurdă e și-un gram de sens.

Piesa se mai joacă la Teatrul Szigligeti Oradea în 11 martie, e cu publicul pe scenă. Dacă stați mai în spate, vedeți toată scena și subtitrarea.

Dintr-un motiv pe care nu-l pot explica, piesa asta se potrivește bine (în mintea mea, desigur) cu My Body is a Cage, în interpretarea lui Peter Gabriel: