Jurnal de auto-izolare în vremea coronei: prima săptămână

Rutina! E atât de importantă. N-aș fi crezut vreodată că voi ajunge să spun asta. Mereu am urât rutina și monotonia. Și acum fug de monotonie, dar rutina e altceva.

Cafeaua și dușul de dimineață, ritualul de îngrijire a tenului, cartea pe care o citesc în drum spre lucru. Parfumul pe care-l aplic pe pielea curată. Sunt mici tabieturi pe care, fără să-mi dau seama când și cum, le-am dezvoltat pentru a începe ziua într-un ritm care mi-e familiar și confortabil.

AÈ™a că, de când lucrez de acasă, am păstrat o bună parte din tabieturi. Ok, trezirea nu mai e la 6.30, e la 7. Cafeaua È™i pauza de citit o extind până pe la 8, pentru că nu trebuie să petrec 40 de minute în autobuz în drum spre birou. Sigur, nu mai îmbrac rochiile drăguÈ›e, dar zilnic port un tricou curat. SenzaÈ›ia de „it’s a new day” rămâne.

Încă nu reușesc să țin sub control treaba cu „mai fac o chestie, încă 5 minute”, care se transformă într-o oră extra de muncă. Și când mă uit la ceas e ora 8 seara și încă n-am închis calculatorul. Dar mai este timp.

Mood control

Avem atât de multe canale de informare la dispoziție și parcă tot ignoranți și prostovani suntem. Efectiv asta e senzația pe care o am și cu care rămân de fiecare dată când petrec mai mult de 10 minute pe Facebook sau în presa online.

Știri care alarmează, oameni care distribuie mesaje scrise de grupurile iluminaților (adică ăia care parcă trăiesc mereu în bezna societății), anti-vacciniști care bubuie de răutate și prostie. Ies la iveală toate fricile oamenilor, unele născute din inabilitatea de a gândi critic, altele rezultate din panică și isterie. Parcă zilele astea înfloresc mai mult teoriile conspirației decât florile din grădina blocului.

Când simt că se formează un atac de panică, iau mâța în brațe. TheMitsi toarce, își freacă obrăjorii pe ochelarii mei sau miorlăie după mâncare. E o mică-mare hapsână alintată. Apoi pornesc aplicația Audible.

Cărți și audiobooks

După ce-am terminat Zuleiha Deschide Ochii È™i This Won’t End Well, zilele astea ascult „American Dirt” de Jeanine Cummins. Despre o mamă care, împreună cu fiul ei de 8 ani, fuge din Acapulco după ce 15 membri ai familiei sale sunt uciÈ™i de un cartel. DeÈ™i subiectul e unul tragic, mă È›ine departe de ideea că vine sfârÈ™itul lumii. Poate pentru că È™tiu, la nivel de subconÈ™tient, acea cruzime specifică unui cartel mexican de droguri, nu mă poate atinge aici, în România. Prefer să ascult cărÈ›i audio È™i să citesc în orice format am la îndemână pentru a elimina zgomotul media din perioada aceasta.

Provizii și izolare

Săptămâna aceasta am ieșit afară pentru 30 de minute. Un miracol! Pentru 2 minute am ieșit miercuri, când am dus gunoiul, iar azi am ieșit pentru a ne aproviziona pentru sfârșitul de săptămână.

Tot din bula din online am rămas cu un gust amar despre „doar noi, ăștia tineri și responsabili stăm în casă, pensionarii se plimbă peste tot”. Dar bătrânii care trăiesc de pe o zi pe alta, care nu au familii care să-i ajute, cum s-ar hrăni dacă n-ar ieși din casă o dată la câteva zile, după mâncare? Mie mi-a fost greu să car câteva provizii, și nici măcar n-am luat multe. Iaurt, lapte, pâine, fructe. Chestii perisabile.

Când mergeam la Carrefour am observat de a distanță o bătrânică.  Trăgea după ea o plasă cu roți, plină ochi. Din 2 în 2 minute se oprea, își trăgea sufletul, schimba mâna cu care trăgea de plasă, apoi pornea iar la drum. Nu cred că iese zilnic la plimbare. Cred că și ea, ca noi, și-a făcut azi cumpărături cât să-i ajungă pentru următoarele zile.

Izolarea la domiciliu funcționează, chiar dacă ieșim din când în când. Pentru că pe străzi e circulația redusă, în magazine nu e îmbulzeală, iar riscul de răspândire a virusului se micșorează.

Viața trece prin stomac, mai ales în auto-izolare

„Ce mâncăm?” a devenit felul în care ne începem conversațiile când ne „vizităm” unul pe celălalt în „birourile” de acasă. Partea bună e că am descoperit că putem găti cu ce găsim prin bucătărie. Și inventăm tot felul de mâncăruri, combinând te miri ce ingrediente.

De exemplu, dacă ai pâine uscată, pune-o în toaster, apoi freacă un cățel de usturoi cât pâinea încă e fierbinte. Întinde niște avocado (sau unt ori cremă de brânză ori margarină), taie niște roșii în felii și răzuiește niște brânză, sare, piper and voila! Peste feliile cu avocado am pus niște oțet balsamic, că domnul K se strâmbă când simte gustul crud al avocado. Totu-i gata în 10 minute, 15 cu tot cu înfulecat. Dar ține de foame până spre prânz. Când o luăm de la capăt cu gătitul.

Partea proastă a lucratului de acasă e că a descoperit TheMitsi că noi mâncăm mai des decât ea. Și cerșește orice mâncăm. :)) Molfăi o banană? Nici n-apuc să mestec prima îmbucătură că rapid se proptește în fața mea, băunând a cerșit.

Mi-e greu să n-o hrănesc mai mult de 80 gr. cât îi e rația pe zi, știind cât mâncăm noi. Dar mă abțin pentru că-i spre binele ei. Pentru că în sfârșit are o greutate potrivită pentru talia ei și nu mai are (atât de multă) grăsime care să-i pună presiune pe plămâni. Anul acesta împlinește 10 ani.

Dacă am supraviețuit o săptămână fără s-o luăm razna, cred că mai ducem încă una. Numai să nu rămânem fără curent.