Category Archives: Șaorma cu de toate

Categoria „Diverse” e ca o șaorma bună, cu de toate. Mai puțin ceapă, că nu-mi face bine. Dar în rest, are toate chestiile la care m-am gândit, care m-au măcinat, am găsit de disecat. Multe-s prostii, că așa-i când ai 20 și-un pic de ani, dar na, măcar am dovadă că oamenii chiar se schimbă. Și cresc. Dacă citesc.

belis-prin-romania

Condamnarea celuilalt

Sâmbătă dimineața. Ora 7, trenul tocmai ajungea pe peronul 4. Circula din Oradea în direcția Cluj Napoca. Am găsit locuri pentru a șede și pentru a ne așeza ghiozdanele de tură.

În scurt timp singurul vagon pus la dispoziție de CFR pe-o rută populară – sunt trenurile acelea noi care arată de parcă ar fi trecut prin iad și printr-o zonă de război – se umpluse de călători. Așa de mulți că dacă cineva avea nevoie de toaletă, avea mai mari șanse să-și ușureze vezica în chiloți decât să se chinuie să ajungă până la toaleta trenului. Sau învăța să zboare până la toaletă. Fiind un tren de navetiști, m-a surprins că CFR a ales să pună în circulație un singur vagon. Da, trenul s-a golit undeva prin Bratca – Șuncuiuș, dar pentru o rută atât de populară pe timp de vară, să aloci un singur vagon pentru sute de călători, e nesimțire și gestionare proastă.

Să se dea câte una, să ajungă la toți!

Mă rog, nu despre alegerile CFR-ului e articolul, ci despre cum au reacționat oamenii. Fiind o rută populară pentru concedii și ture la munte – în zona Bratca / Șuncuiuș / Valea Drăganului se fac ture superbe de mountain biking – evident că, printre navetiști, și-au făcut loc bicicliști și familii care mergeau la munte pentru sfârșitul de săptămână.

Iar navetiștii și oamenii care veniseră-n Oradea să facă piața, s-au simțit trădați că n-au mai avut loc pe scaune, că au fost nevoiți să se înghesuie printre proprii saci cu varză și plasele uriașe cu legume. Și-au început să comenteze către conductor să-i dea jos pe bicicliști. Că … au biciclete. Care ocupă spațiu în tren. Asta în timp ce sacii cu varză și plasele cu legume nu deranjau, deși ocupau de 2 ori mai mult spațiu decât bicicletele!

E fascinant de observat cum românul mai degrabă se întoarce împotriva altuia care e puțin diferit, în loc să atace sistemul greșit care i-a plasat în acea situație.

Când vom începe să nu-l mai condamnăm pe celălalt om aflat în aceeași situație cu noi și vom începe să ne revoltăm împotriva sistemului care ne-a forțat să ne luptăm unul cu altul?

belis-prin-romania

legume

Poze cu mâncare

Pentru că n-am poze noi cu bestia păroasă aka TheMitsi. Și pentru că am auzit că după 30 de ani oamenii se îngrașă, deci dacă trec de 52 de kg, măcar am poze care pot fi folosite împotriva mea. Asta în caz că vreodată voi ajunge la tribunal și avocatul celeilalte (celeilante dacă n-ai trecut Bacalaureatul) părți va trebui să demonstreze că s-a stricat cântarul pentru că am mâncat prea mult.

Din legumele din poza asta am făcut o supă cremă de porumb. N-am găsit bacon, dar tanti de la măcelărie mi-a dat șunculiță cărnoasă pe care-am prăjit-o. Iar de nu scăpam tot ardeiul ăla iute în supă, cred că lingeam și oala cu un dărab de pită. Atât a ieșit de bună. Rețeta e la Adi Hădean pe blog, desigur.

Ah, și toate-au costat în jur de 22 lei. Roșiile nici măcar nu le-am folosit la supă, ci le-am lăsat pentru o telemea proaspătă și-o bucată de slănină afumată. Ce mic dejun, ce savoare!

legume

În acest cadru, stimați telexpegtatori, avem salată de vinete cu ardei copți. Pentru că așa m-am obișnuit din copilărie. Mami mereu punea și ardei kapia copți în salată. Și cu ceapă roșie, niște roșii coapte și zemoase, o maioneză dreasă cu iaurt, tulai! Numai pâinea nu-i ca-n copilărie, că acasă făceam pâine în cuptorul aragazului, dar bună e și pita neagră cu semințe. Mai ales dacă-i prăjită.

salata-de-vinete

Sigur că aș mai avea poze cu mâncare, dar de-ar fi să ajung la tribunal, aș vrea ca celălalt avocat să depună un pic de efort. Că nu tot timpul lucrurile-s mură-n gură!

Pam-Pam!

capra

Coalițiile, familiile și valorile morale

La sfârșit de săptămână am fost la munte, la răcoare. Am scos cortul, sacul de dormit și salteaua la aer. Am ajuns pe Valea Boiului, că există tren din Oradea până-n Bratca. După ce-am văzut că peste tot e plin de oameni, am ales să ne oprim undeva deasupra văii, destul de aproape de cascade. Jos erau câteva familii, care tocmai se instalau. 3 sau 4 familii cu copii.

Ne-am gândit că-i mai liniște să campăm aproape de familii cu prunci decât lângă adolescenți sau studenți. Greșit! Nu doar că familiile s-au comportat ca niște maimuțe abia căzute din copac, au făcut un tărăboi toată noaptea. Pentru că de aia au murit oamenii la revoluție, ca unii să-și permită mașini cu boxe din care să urle-n toată valea manele!

Era un cer senin, plin de stele, răcoare afară, o atmosferă excelentă. Până s-a trezit maimuța șef din tribul familiilor să dea mai tare la muzică, să scoată laserul verde și să chiuie.

Familia și valorile morale

De dimineață citeam despre Coaliția pentru Familie, ăia de urlă că un prunc poate crește doar într-o familie formată dintr-o femeie și-un bărbat, căsătoriți. Ăia de urlă că asistăm la degradarea valorilor morale și familiale. Nu contest necesitatea unor valori morale într-o familie, contest faptul că acestea chiar există în multe uniuni familiale. Pentru că, de fiecare dată când ies din bula mea, mă lovesc și de oameni care par crescuți în copac.

De la ce mi-a crescut însă tensiunea? De la asta: „Statutul căsătoriei să fie întărit prin nerecunoașterea formelor alternative de conviețuire, precum concubinajul („uniunile civile”). Creșterea și educarea copilului într-un mediu familial complet și stabil, cu o mamă și un tată, să fie întotdeauna prioritatea politicilor publice și a legislației din domeniu. Știm cu toții că familia, întemeiată pe căsătoria dintre un bărbat și o femeie, este singura relație interumană ce asigură mediul ideal nașterii, creșterii și educației copiilor.” Zău că pasajul de mai sus sugerează că ne întoarcem în trecut, când femeile văduve erau marginalizate, iar tații cu prunci erau stigmatizați. Mai lipsește să aruncăm cu pietre în cei care nu-s blonzi și cu ochi albaștri și e pachetul complet!

Sunt curioasă de ce uniunile civile nu pot transmite valori morale și familiale, mai ales în cazuri în care oamenii locuiesc împreună, se înțeleg, nu urlă la copil, nu se bat, nu se ceartă ca la ușa cortului. Un simplu act semnat de ambele părți nu transferă valorile morale și familiale, dar poate deveni un uriaș motiv de frustrare pentru cei care s-au căsătorit sub presiunea socială.

Educație

Îmi și imaginez câte valori morale și-au asimilat pruncii din cele 4 familii care-au venit la munte să facă scandal, la fel ca pruncii ce vin din familii unde e la modă să-ți bați odrasla pentru orice mică tâmpenie sau precum copiii care vin din familii creștine unde alcoolul e la fel de important ca pita zilnică.

N-ar fi mai util să punem accent pe educarea tinerilor, că violența n-are ce căuta într-o familie – și asta pentru că în România încă e mișto să te lauzi că-ți bați nevasta – că oamenii pot avea orientări sexuale diferite cu care se nasc și care nu sunt contagioase, că o mamă singură nu e o stricată?

Mă mir că încă nu s-a trezit o minte creață să amendeze femeile care au trecut de 30 de ani și încă n-au prunci. Sau să arunce cu pietre în femeile care nu vor prunci. Oh, wait, asta oricum se întâmplă, virtual sau verbal. Aparent e o crimă dacă o tipă singură sau măritată declară că nu-și dorește copii.

De ce unele organizații irosesc energia pe proiecte stupide, când ar putea să pună mai mult accent pe educație?

capra

amfiteatrul-boga

Lumea lui „Nu se merită”

Am urât și urăsc expresia asta de când mă știu. Că-i, probabil, cea mai păguboasă expresie pe care mi-a fost dat s-o aud. De fapt, cred că detest exprimarea asta pentru că sugerează că nici nu are rost să încerci să faci ceva pentru că nu se văd la orizont rezultatele imediate. Sau efortul e prea mare pentru rezultatele mici, dar cuantificabile și care aduc rezultate pe termen mediu și lung, spre deosebire de rezultate uriașe și imediate, dar cu mici șanse de a aduce altele peste câțiva ani.

Ar putea fi o expresie a generației noi, de „millennials”, care înainte de a face ceva, trebui să vadă clar ce primesc pentru acel efort, dar nu cred. Pentru că țin minte că și-n copilărie oamenii renunțau la ideea de a face ceva doar pentru că „nu se merită”. Fără a analiza din mai multe puncte de vedere, fără a face un calcul mai amănunțit, oamenii renunțau doar pentru că nu simțeau că vor obține rezultate imediate.

Poate-s prea optimistă, dar uneori merită să faci / studiezi / înveți ceva nou doar pentru a face altceva, pentru a rupe o monotonie și-o rutină toxică.

Sigur că așa există și riscul de a începe proiecte și de a nu le duce la bun sfârșit, dar de multe ori obții mai multe informații și testezi mai ușor decât dacă ai sta pe bancă și-ai cugeta că „nu se merită”.

Da, știu, uneori trebuie să renunți la ceva pentru a putea merge mai departe, dar parcă e mai bine să încerci înainte de a renunța.

amfiteatrul-boga

ciuperca rosie

Unde ieși în weekend vara dacă n-ai mașină (și bugetul restrâns)

Și locuiești în Oradea sau în Zona Metropolitană Oradea. Poți ieși la o tură pe munte cu doar 20 de lei. Trenul Oradea-Șuncuiuș e 7,5 lei, 15 lei dus-întors. Mai adaugă 5 lei pentru o bere și-o cafea la cârciuma din Șuncuiuș, asta dacă nu te deranjează văcuța casei care-ți poate aranja rapid freza dacă nu ești pe fază.

Cu sendvișuri de acasă, 2-3 mere și-o sticlă cu apă, poți face lejer o tură într-o zonă mai puțin populată și fără claxoane de nuntă. De fapt, cel mai bine ieși dacă în rucsac faci loc de-o bucată zdravănă de clisă, niște ceapă, usturoi și pâine. Condiția fiind, desigur, să ai grijă unde faci focul și să nu uiți să-l stingi după ce-ai terminat.

În zona Șuncuiuș / Vadu Crișului / Bratca sunt nenumărate trasee marcate și sigure. Le poți face chiar dacă n-ai bocanci cu goretex, dar ai măcar o pereche de teniși / pantofi sport (aș fi făcut o glumă despre pantofii de lac, dar ceva-mi spune că oamenii ăia nu citesc ce scriu io). Ideal ar fi să ai un tricou sintetic, plus un polar ușor. În ultima tură la munte ne-a prins ploaia prin pădure, ne-am adăpostit sub pomi ca să nu ne ude până la piele, apoi am tras rapid polarul pe mine ca să nu-mi fie rece. Până am ieșit din pădure, tricoul sintetic era deja uscat pe mine. Plus că nu mi-a ținut rece la spate, deși transpiram de la căldura care s-a făcut după ce-a trecut furtuna.

Lasă-n urma ta curat, strânge-ți gunoiul și fă câte poze vrei. Chiar dacă nu-s opere de artă, sunt amintiri. Iar de te întâlnești cu turma de oi în cale, șezi blând și lasă oile să treacă. Câinii ciobanilor se joacă prea des cu lupii ca să le fie teamă de-un băț.

 Și-o lectură obligatorie, la final de articol.

belvedere-vadu-crisului

berbec

ciuperca rosie

flori-galbene

flori-mov

prin-padure

to-the-suncuius

vadu-crisului

ochelari-noi-2016

Un film bun și o faptă bună

De ieri a început să ruleze la Cinema Palace (Oradea, pentru cei ce-ați scăpat cursorul pentru prima dată pe aici) un film pe care-am pus ochii de-o juma’  de an: Zootopia. E cu vulpi, iepuri (ha!) și leneși. Și multe animale ce formează fauna urbană. Și pare atât de fain, încât e musai să merg să-l văd.

Mno, Orange are promoția cu 2 bilete la preț de 1 bilet dacă trimiți SMS la 241. Și sunt sigură că mulți ați mers la cinema în zilele de miercuri pentru că există promoția asta.

Ei bine, puteți face o faptă bună. Puteți dona un bilet din promoție unui copil dintr-un mediu social defavorizat. Iar în 6 aprilie veți vedea un film împreună. Drăguț! Tot ce trebuie să faceți e să vă înscrieți folosind formularul de pe site, unde găsiți și restul detaliilor despre campania Orange.

ochelari fendi

Caut ochelari pentru vedere

ochelari fendiCă vederea nu-mi e perfectă, știu de vreo 25 de ani. Că trebuie să port ochelari o viață-ntreagă, știu de vreo 20 de ani. Dar nu știam că trebuie să-mi sacrific un rinichi pentru o pereche de ochelari.

Acum 5 ani mi-am pierdut ochelarii minunați. Îi făcusem când m-am mutat de acasă, în Timișoara. Am dat 200 lei pe ei și i-aș mai fi purtat (cu alte lentile, desigur) și azi dacă nu rămâneam fără ei. Ramă din titan, subțire, drăguță, fără briz-briz-uri, fără diamante, paiete, sigle impozante și alte cele. Nu erau de firmă. Poate erau prea simpli pentru moda de azi, dar am iubit ochelarii ăia ca … mno, ca pe ochii din cap, cum zicea buna.

Acum 5 ani, când a fost musai să-mi refac ochelarii (din motive de dureri de cap și senzația constantă că un ochi n-are stare, senzație pe care doar ochelarii o calmează), am dat aproape 700 lei pe o pereche. Rama a fost 350, iar lentilele tot pe-acolo. Rama, nu prea drăguță dar simplă, a fost cea mai bună opțiune la vremea respectivă. Titan, bine făcută. Câteva săptămâni mai târziu am descoperit că rama-i de firmă, Fendi. De vreme ce nu s-a rupt, deși nu-s cea mai precaută când vine vorba de ochelari, spune ceva despre cât de bună-i!

Zilele trecute, dintr-o poză nefericită, am aflat că ochii ăștia nu mă mai ascultă, așa că-i musai să schimb lentilele. Și zău că aș schimba și rama. Să nu mai spună soră-mea că port ochelari de babe. Mai ales că i-am trimis ștrimfi tricotați, cadou de mărțișor …

Azi am făcut un mic tur în magazinele de ochelari. Apoi  mi-o venit să-mi iau catrafusele și să le dau foc, apoi m-am liniștit și mi-am adus aminte că-n lumea asta sunt proști mai mari care chiar cred că Antenele prezintă știri și fapte reale.

Rame din plastic Ray Ban de la 390 lei. PLASTIC! Ramele din titan, alea mai simple, de la 370 lei. Dacă nu știi ce-s ramele simple din titan, îți explic io: 2 bețe lungi, de 10 cm și cu un băț mic de 2 cm între lentile. Mno, astea-s 370 lei!

Mno, dar să zicem că prețul nu-i chiar o problemă, că nu-mi schimb ocheții anual. Adevărata provocare e când cauți un model simplu. Fără sigla D&G/ Armani/ Prada mare pe lateral sau diamante ori mărgele, fără să-ți ocupe tri sferturi de față. Io am fața mică, ochii și mai mici. Am încercat vreo 10 modele azi. Unul singur mi s-o potrivit. Pentru că era model de ochelari pentru oameni cu fața mică. Numai că și ăsta e din … plastic.

De ceeeeee? De ceeeee? Îmi venea să mă arunc pe jos în magazin, ca un prunc răsfățat la raionul de dulciuri, și să urlu că io vreau ochelari mici cu ramă roșie, din titan. Dar, cu mare efort, m-am stăpânit, că am auzit că de la 30 de ani e musai să încerci să pari normal.

Există vreun magazin unde se fac ochelari simpli pentru oameni care vor doar să vadă bine? 

p.s: mă mănâncă degetele să povestesc despre cât de antipatică o fost o tipă normală și cât de repede m-o cucerit o pipiță, în 2 magazine diferite de ochelari, dar cred că m-am miorlăit suficient pentru seara asta.

nadia-amigurumi

Mesajele păpușilor

Barbie, păpușa mult prea scumpă pentru fetele care-au copilărit în anii ’90, a ajuns în miezul controverselor despre trup, grăsime, imagine și încrederea în sine – self esteem. E vorba despre femei, s-ar putea să te plictisească articolul dacă ești bărbat.

Adevărul e că-i mai ușor să dăm vina pe-o păpușă, un obiect fără voce, fără opinii, fără mutre (are aceeași față mirată, în ciuda machiajului) decât să schimbăm ceva în modelele guralive prezente peste tot.

Kardashians și Minaj sunt modelele multor copile, dar pe alea le tolerăm pentru că fac parte din pop culture. Alea au trupuri plăcute ochiului, sunt femei ce reprezintă populația feminină. Sigur! Că-s mereu dezbrăcate și-și arată nurii cu fiecare ocazie, că-s tratate ca niște obiecte de decor ori că nu știu să facă nimic decât să se machieze și să bea cafea scumpă, trăind pe spinarea bărbaților, nu mai contează. Important e că arată ca multe alte femei!

Barbie, păpușa aia blestemată e … prea slabă! Exact păpușa transmite mesajul greșit! De fapt, marketingul din jurul păpușii e prost. Pentru că-n loc să fie doar o jucărie, s-a transformat într-un obiect ce ține de status, iar mesajele transmise sunt greșite.

Păpușa Barbie nu are un trup realist, e adevărat, doar că nu țin minte ca în copilărie să fi băgat de seamă trupul păpușii, ci mai mult ne fascinau zecile de rochii și ținute în care îmbrăcam și dezbrăcam constant amărâta aia de jucărie. Asta poate și pentru că nu aveam acces la televizor – televiziunea prin cablu a apărut când eram deja prin clasa a 6-a, când Barbie nu mai prezenta interes pentru mine. Reclamele alea idioate pentru Barbie n-au ajuns la noi, iar păpușa a fost doar atât: o jucărie.

Ce mi se pare fascinant e că în 2015 Ana și Elsa din Frozen au depășit-o pe Barbie în popularitate și vânzări. Iar păpușile din Frozen arată la fel ca Barbie. Fără sclipiciul ăla, dar e același tip de trup – subțire, firav, gât de girafă, umeri înguști, păr des și lung, fața machiată. Diferența e în mesajul pe care marketingul din spatele păpușii l-a transmis: indiferent cât de rea e situația, se poate schimba în bine dacă ești altruist, bun și iubitor, familia e importantă etc. În comparație cu „Let’s have some fun / math is hard / do not eat / diet more” mesajele transmise de Barbie.

Așa că-n loc să lucreze la mesaje, Barbie a adăugat noi modele cu alte trupuri. Fascinant!

Și la final de articol o poză cu o păpușă drăguță (shameless selfpromotion!)

papusa crosetata

upside down

Un mic experiment

Vara asta toridă a încins spiritele din te miri ce motive. Acum refugiații reprezintă problema majoră în toată țara, deși nu prea ne afectează direct, și a împărțit populația în tabere.

Dintre miile de afirmații fără argumente, 2 mi-au crescut tensiunea atât cât să fie normală:

  • că refugiații, ca și țiganii, se înmulțesc în număr tot mai mare și de asta Europa o să fie musulmană în 20 de ani
  • că oamenii din țările civilizate preferă să țină câine sau pisică decât să facă prunci. Și asta e marea problemă a europenilor, că în loc să facă prunci, cresc animale de companie.

Experimentul meu ar fi așa: întreabă 5 oameni care n-au copii, dacă, în următorul an, și-ar asuma responsabilitatea unei familii.

Întreabă 5 prieteni de-ai tăi – mai ales bărbați, că ăștia fug de prunci de parcă ar fi Satana! – dacă ar vrea să aibă copii și dacă nu, de ce. Ascultă-le argumentele și apoi trage o semi concluzie.

Aruncăm vina pe animalele de companie, în loc să vedem că, de multe motivul e egoismul. Suntem egoiști, vrem să experimentăm cât mai multe, să cunoaștem cât mai multe, să vedem cât mai multe. Și nu văd nimic greșit în asta.

Plus că ne e frică pentru ziua de mâine. Și, în cazul meu, nu vreau un copil trofeu (cu care să mă laud de parcă ar fi singura mea reușită în viață). Aș vrea ca pruncii mei, dacă o să-i am vreodată, să fie mândri de mine și de reușitele mele. Așa cum și eu îmi admir părinții pentru că nu ne-au sufocat, ne-au încurajat să ne trăim viața pe cont propriu și nu ne-au ținut acasă cu forța, șantajându-ne emoțional așa cum am văzut în atât de multe cazuri.

Nu vreau o familie doar pentru că dă bine în pozele de pe facebook. Vreau o familie pentru că știu că pot face față și unei asemenea responsabilități.

Mă rog, io-s deja prea bătrână ca să mai sper la o familie și mărițiș. Așa am citit pe interneți …

upside down