Category Archives: Șaorma cu de toate

Categoria „Diverse” e ca o șaorma bună, cu de toate. Mai puțin ceapă, că nu-mi face bine. Dar în rest, are toate chestiile la care m-am gândit, care m-au măcinat, am găsit de disecat. Multe-s prostii, că așa-i când ai 20 și-un pic de ani, dar na, măcar am dovadă că oamenii chiar se schimbă. Și cresc. Dacă citesc.

Little drama queen

Astă seară, în drum spre casă am găsit mâța veșnic gravidă a cartierului, flămândă și dornică de atenție. S-a ținut după noi până-n față blocului, oprindu-se în fața treptelor să maseze betonul, gudurându-se și torcând ca o Dacia 1310 cu bujii noi.

I-am adus toate cronțănelele din bolul răsfățatei din garsonieră. Cât timp vagaboanda înfuleca pe nerăsuflate, am reușit s-o mângâi fără a mă alege cu vreo zgârietură. Much wow, much success! :)))

Nici n-am intrat bine în casă, că bestia păroasă de 8 kg a început scandalul. Și, spre deosebire de un om, pisica de companie nu poate fi ignorată. Ar fi interesant de-aș punea să-i dau unfollow când devine enervantă sau să pun pe “mute” miorlăitul după atenție.

TheMitsi e “drama queen” din viața noastră. Din fericire pentru toate părțile implicate, bestia păroasă redevine pisică educată de îndată ce bolul ei e plin, litiera e curată și poaerate dormi lângă noi.

După ce-am văzut ultimul sezon din Black Mirror mă gândeam că e foarte bine că pisicile nu pot vorbi și nu au acces la internet, la FB. Nici nu vreau să-mi imaginez ce statusuri și câte citate motivaționale puerile ar urca pe rețelele de socializare, doar pt a cerși atenție și mâncare:

“Miau, miau, bolul meu e pe jumătate gol, voi muri de foame în următoarele 2 minute, bagă-mă-n seamă omule!”

“Miau, miau, sunt o pisică perfectă, cine nu mă place, să mă pupe sub coadă, uite-aici *insert poză cu lăbuțele din spate, ridicate în aer*”

“Miau, fără somn viața e pustiu!”

“Miau, lenea-i cel mai bun prieten al pisicii!”

Și așa mai departe …

E final de an, textul acesta stupid e felul meu de a trece peste un 2017 extrem de ciudat. Cu momente excelente, bune, proaste și execrabile.

Habar n-am dacă 2018 va fi mai bun sau mai rău, nici nu-mi place să stabilesc rezoluții de care să uit la început de februarie. Sper doar ca în 2018 să învăț mai multe despre domeniul în care lucrez, să citesc mai mult (Sapiens și Homo Deus urmează după Inocenții) și să învăț cel puțin 5 tehnici noi de tricotat.

Ce știu cu siguranță, însă, e că vaca mea păroasă, The Mitsi, va fi drama queen și-n 2018, c-așa-s mâțele răsfățate :)))

P.S: am făcut poza asta după 10 minute de băunat constant și enervant din cauză că bolul era gol.

cer-albastru-vladeasa

Pauză de citit

În zilele când nimic pare să nu meargă așa cum trebuie, uneori prinde incredibil de bine o pauză de 15-20 de minute pentru a citi. Recomand 2 articole în engleză, pentru când vrei să te deconectezi complet de muncă:

  1. Un articol despre obsesia tinerilor din China pentru frumusețe și selfie. Și mi-a plăcut în mod deosebit ideea asta:

„People born in the nineteen-seventies, one star explained, still bear traces of the collectivist mind-set of the days before Communism was tempered by market reforms. “They only know what it’s like to please the group, and don’t really have a sense of self,” he said. The one-child policy meant that people born in the eighties are a bit more self-centered, and subsequent generations are even more so. Today’s teen-agers, he said, “want to stand out and be individuals—to be like everyone else is just uncool.”

2. Un text despre cum o relație a început din plictis și a murit din jenă. Despre o tânără de 20 de ani și-un bărbat de 34 de ani. Cat person se numește și, truth be told, n-are vreo legătură cu mâțele.

 

blue-colorful-knit-scarf

Fericirea prin selfie

E-n natura umană să-ți dorești să fii apreciat, să te simți bine în pielea ta știind că sunt oameni care-ți admiră chipul, trupul. E perfect normal să arăți bine, să afișezi o imagine de om împlinit. Și pică extrem de bine să auzi un compliment sincer. Am ales ideea aceasta pentru a începe articolul pentru a sublinia că nu e nimic greșit în a-ți dori să fii văzut(ă). Nu de alta, dar tare mi-e că fără atenționarea asta iar se vor ofusca pupezele care-și pozează boticul în oglindă. Și prin pupeze nu mă refer doar la femei!

Dar! (yes, there’s a but)

Cred că e la fel de natural să îmblânzești această pornire naturală atunci când totul se învârte doar în jurul ideii de a arăta 24/7 ca scos din cutie. Da, oricine-și dorește să arate bine, dar chiar cu orice preț? Citeam despre tinerii „Millennials” (din care fac parte și eu) care cheltuie sume exorbitante pe machiaj. Și mi-a rămas asta în cap:

Always camera ready, they are buying and using almost 25 percent more cosmetics than they did just two years ago and significantly more than baby boomers, according to the research firm NPD.” sursa

Nu-i nimic greșit în a te îngriji, dimpotrivă, subliniez din nou această idee. Însă sub influența presiunii sociale – powered by social media?!, unii/unele par să uite că există viață după fondul de ten/boticul din oglindă. Și se ajunge la ideea că e mai important să arăți bine / fericit / împlinit, decât să fii fericit / împlinit.

În perioada asta „selfie ready” parcă a devenit un imperativ să arăți cât mai bine la suprafață, omițând complet lucruri de substanță (ha, ce clișeu, așa-i?). Adică nu contează că n-ai citit o carte în ultimul an sau că nu ai vreo părere despre un subiect important care te afectează direct (legea salarizării, de ex.), important e să urci pe net cât mai multe selfie-uri în care arăți impecabil. De preferință cu ochelari de tocilar, pentru a sugera că e o sclipire de inteligență pe acolo, pe sub straturile de farduri și pudre. (da, mă irită că ochelarii au devenit un fashion statement!)

Nu contează că n-ai cu cine bea o cafea la 3 dimineața pentru a discuta ceva ce te deranjează și nici nu contează că singurătatea e tot mai apăsătoare, important e că arăți în poze că ești fericit(ă). (da, știu, articolul se referă la singurătatea printre englezi, dar ceva-mi spune că e o trăsătură specifică generațiilor tinere, indiferent de naționalitate). E ca și cum oamenii mai degrabă ar poza în ființe fericite decât să admită că sunt singuri și triști când nu pozează. Și-n loc să comunicăm, mai postăm un selfie. 

Și nu înțeleg presiunea asta de a arăta constant impecabil și de a te lăuda cu nimicuri, fără a contribui cu ceva substanțial în societate, fără a lăsa ceva de urmat. OK, unii suntem mediocri, iar alții grozavi, sigur că nu suntem toți capabili de a lăsa ceva în urma noastră. Dar parcă tot mai populară e calea ușoară „look at me”, în defavoarea „look at what we can do”. Sau așa a fost dintotdeauna?!

Ori poate nu știu eu cum societatea asta va fi mai bună după ce voi fi văzut a mia imagine cu același botic bosumflat ce pozează-n „înțelepciunea universală”.

N-aș vrea să înțelegi că am o problemă cu selfie-urile sau cu ideea de a arăta bine, chiar nu.

Concluzie? N-am. Că textul nu e scris pentru a judeca pe cineva și nici pt a rezolva ceva, ci mai degrabă e un text scris pentru mine, în caz că vreodată o voi lua pe arătura pițipoancelor.

no-mediocrity

Dumb it down ….

Că-s mare fan Seth Godin nu cred că e vreun secret. Am mai scris pe blog despre cum mi-am schimbat perspectiva asupra unor lucruri după ce-am citit The Icarus Deception și, momentan, e cartea aia pe care o voi recomanda oricui caută o redefinire a valorilor. E foarte pragmatic și rezonez cu multe dintre ideile sale.

Mi-am reamintit de-o idee pe care-am găsit-o într-un articol pe blogul său:

If you want to reach more people, if you’re measuring audience size, then the mantra of the last twenty years has been simple: make it dumber.

Use clickbait headlines. Short sentences. Obvious ideas. Little nuance. Don’t make people uncomfortable or ask them to stretch. Remind them that they were right all along. Generate a smile or a bit of indignation. Most of all, dumb it down.

And it works.

For a while.

Și extrapolam ideea de „dumb it down” la relațiile dintre oameni. Oare uneori nu tocmai asta facem atunci când ne menajăm sau cenzurăm opiniile pentru a nu fi interpretate într-un mod jignitor și pentru a păstra relații de amiciție cu diverși oameni cu valori opuse? Sigur că ne facem vizibili în acel cerc de oameni prin lipsa atitudinii incomode, dar contribuim cu ceva la evoluția acelor relații de prietenie?

Oare nu asta face o fătucă disperată după atenție, atunci când își pozează non stop boticul cu atitudine și postează citate motivaționale? E cea mai sigură și simplă formă de a te face remarcat, dar oare chiar atragi oamenii pe care-i dorești în jurul tău? Oare chiar ai ce discuta cu acei oameni, dacă treci totuși de comentariile de tipul „ce frumi ești *insert iconițe cu animăluțe, poșetuțe, pisicuțe, rujulețe, toculețe etc.*?

Oare nu asta face un prunc disperat după zâmbetele fătucelor disperate, când se pozează la volanul unor mașini scumpe, cu ceasuri care par extravagante, dar nu-s memorabile? Știți voi, noul trend cu ceasuri Daniel Wellington, niște obiecte urâte Quartz vândute la prețuri exagerate (serios, 800 lei pe un Quartz cu brățară textilă e un preț prea mare pentru calitatea oferită).

Oare superficialitatea nu e tot un mod de „dumb it down”? Sau poate o viață superficială, înconjurat de oameni superficiali, e un scop în sine? O fi mai simplu să trăiești înconjurat de oameni care n-au curajul să-ți spună când ai luat-o pe cărări, care-ți cântă-n strună la fiecare tâmpenie, dar care râd de tine de îndată ce-ai ieșit din încăpere? O fi și ăsta un scop și-un mod de viață?

În acest weekend am terminat de citit „When Breath Becomes Air” de Paul Kalanithi, prima carte la care am plâns în timp ce-am citit-o. Și-am rămas cu o întrebare pe care-am regăsit-o în carte: Ce înseamnă a avea o viață împlinită, dacă dăm la o parte moralitatea, datoria față de noi și de societate?

Toți avem un număr limitat de ani de trăit, chiar e mai bine să-i trăim într-o bulă de ignoranță și superficialitate? Sau e prea grea de dus povara unei vieți cu o doză minimă de egoism și egocentrism?

piatra-soimului-pestis13

Pregătiri și așteptări

În timpul verii se întâmplă un fenomen bizar în Oradea: în foarte multe magazine de cartier nu găsești băuturi reci în frigidere. În cel mai bun caz găsești câte 1-2 sticle de băuturi cabogazoase strecurate în frigiderul cu lactate, dar trebuie să ai o zi bună și-un noroc ieșit din comun.

Sigur că e frustrant pentru client și sănătos pentru factura electrică a comerciantului, doar că, pe termen lung, cel care pierde e comerciantul. De câțiva ani evit să mai cumpăr din magazinele unde nu găsesc bere rece / suc rece, deși localurile dispun de frigidere.

Tocmai de aceea am rămas plăcut surprinsă în acest sfârșit de săptămână, la Smida. Într-un magazin mixt / bar din Doda Pilii am găsit o organizare mai bună decât în multe magazine de cartier din Oradea. Doamna scana produsele la bar și scotea bonurile fiscale (da, tanti de la magazin scotea bon fiscal pentru fiecare client), iar domnul aproviziona constant frigiderul. În spatele tejghelei se vedea spațiul de depozitare, unde băuturile erau aranjate pe rafturi, în funcție de sortiment și greutate. Cât am stat la rând la bere, l-am urmărit pe domn cum aranja dozele și sticlele în frigidere, așezând băuturile deja reci în față, iar pe cele calde le punea în spate. Ca omul care vine și vrea o bere rece, să nu fie nevoit să caute prin frigider ori să țină prea mult ușa deschisă, incomodând rândul de oameni. Practic, rapid, ușor.

Ah, că unii nu știau ce doresc dintr-un magazin alimentar, ținând rândul pe loc, e o altă treabă. Nu știu dacă-i voi înțelege pe cei care, după ce stau 10 minute la coadă, nu știu ce vor să cumpere odată ajunși la tejghea.

În altă ordine de idei, poate n-ar strica dacă marii producători de semințe de floarea soarelui ar adăuga și-o pungă în pachetele de semințe, pentru depozitarea cojilor. Că zău că-i tare neplăcut să vezi coji de semințe peste tot, mai ales când ești la dracu-n praznic pe munte.

Per total mi-a plăcut la Smida, mai mergem.

Smida 2017

Smida 2017

Smida 2017

Smida 2017

Smida 2017

varciorog-antene

Bună ziua căciulă …

De fiecare dată când manierele lipsesc, suntem tentați să dăm vina pe lipsa celor 7 ani de acasă. Dar cred că prea mult blamăm primii ani de creștere și educație pentru orice tâmpenie. Pentru că omul învață constant. Sau ar trebui să învețe constant. Chiar și omul care-a avut parte de părinți needucați, se poate auto educa.

Bunicii / părinții noștri, majoritatea dintre ei, s-au născut și-au crescut la țară, cu o toaletă în curte și cu dușul la lighean (troacă, așa cum îi zice-n Banat). Dar după ce s-au mutat la oraș, s-au adaptat la noua viață. Au învățat să arunce resturile menajere la coșul de gunoi, nu pe geam, la găini, au învățat să tragă apa după utilizarea W.C-ului, au învățat să folosească aragazul și să conviețuiască în liniște. Da, știu, sunt suficiente exemple urbane care m-ar contrazice, dar în mare parte, omul de la țară mutat la oraș a descoperit că ori învață să trăiască în mediul urban, ori moare-n mizerie și gunoi. Ba chiar a învățat că ușile i se deschid mai ușor dacă salută, mulțumește și zâmbește.

E nevoie de bunăvoință și deschidere spre un alt nivel de trai. Să nu uităm că omenirea a trecut prin vremuri grele după cele două războaie mondiale, iar oamenii din țările puternic zdrucinate au regăsit calea spre politețe și bunăvoință.

Așa cum învățăm să folosim un gadget nou, la fel putem învăța cum să spunem „Mulțumesc!”, „Bună dimineața”, „Bună ziua” ori „Te rog”. Mai ales atunci când vorbim de eticheta online. Spun asta pentru că mi-e greu să-i înțeleg pe cei trecuți de o anumită vârstă care atunci când se lovesc de ceva ce nu cunosc, aleg să se comporte ca niște prunci scăpați de la grădiniță, isterizându-se. Uneori un „te rog” sau „mulțumesc” fac mai mult bine decât un ton agresiv sau arogant. Iar comportamentul de țânc răsfățat al unora trecuți cu 2-3 decenii de vârsta adolescenței nu e „adorabil” ori „boem”, e de-a dreptul nepoliticos. Nu cunoști ceva, întreabă! Salută, cere o informație și pleacă lăsând în urma ta loc de bună ziua.

Mă întreb cum ar trebui să reacționeze o persoană care se lovește de oamenii proști și aroganți, care au pretenția că omenirea le e datoare cu explicații pentru orice, doar pentru că le e lene să citească instrucțiunile?!

Uneori pare că e mai ușor să învățăm omul cum să facă ceva, decât cum să se comporte în societatea fizică ori online.

varciorog-antene

pod-metal-suncuius

Piramida priorităților

În România anului 2017 oamenii au mai mare încredere într-un popă pedofil, fiind dispuși să meargă până-n pânzele albe pentru a-l apăra, în ciuda dovezilor de pedofilie. Dar nu au încredere în doctori, aruncând constant cartea aia cu „e o conspirație mondială a corporațiilor farmaceutice care vor să ne îmbolnăvească pentru a se îmbogăți pe spinarea noastră”. Dar asta nu ne oprește din a consuma tone de gel și săpun antibacterial sau antibiotice după ureche, la fiecare răceală ce ne incomodează existența. Și că tot vorbim despre medicamente, norocul omenirii că mai există cercetare-n domeniu, că altfel riscăm să ne autodistrugem prin automedicație și imunitatea bacteriilor la antibiotice. În altă lume, cu alte priorități, americanii au ajuns la concluzia că o copilărie fără microbi duce la o viață de adult bântuită de probleme de sănătate.

Tot aceiași români simt nevoia să intervină în viețile oamenilor, impunând cine cu cine ar trebui să se iubească. Pentru că prioritatea nu e bunăstarea pruncilor din familii abuzive („sigur au făcut ei ceva prostii și merită o palmă ca să nu și-o ia în cap”), nici măcar ajutorarea femeilor traumatizate de soți violenți („asta le trebuie  dacă nu-și pot ține gura, nu pot sta acasă cu ‘ăi mici, ce atâtea pretenții?!”), important e să le spunem noi femeilor că le e interzis să iubească alte femei, iar bărbaților le e interzis să pupe alți bărbați. Nici nu-i nevoie să ne uităm prea departe prin Europa, să vedem că-ntr-o țară democratică, unde besericile nu-s stăpâni pe moșie, lucrurile au evoluat firesc, chiar dacă Angela Merkel are alte opinii.

E bizar cum oamenii nu dau 2 bani pe părerea medicilor sau pe organizațiile de sănătate, însă ridică la rang de adevăr inepțiile unei pseudo-vedete de televiziune traumatizată de o nefericire în familie. În timpul ăsta, în UK, un bucătar îndeamnă la moderație și echilibru în dietă, o atitudine atât de puțin populară într-o lume aflată constant între extreme.

Românilor le e frică de aerul condiționat, pentru că-i vinovatul suprem pentru orice boală de pe lumea asta. Dar în același timp se îndoapă cu chimicale, energizante și tot felul de ape cu microbi „buni”, pentru că, nu-i așa?!, de unde trăiesc broaștele, pot bea și oamenii. În Oradea sunt oameni dispuși să meargă săptămânal în Tinca (aprox. 40 km) pentru apa „binefăcătoare” cu microbi, dar fug, ca mâțele de lămâie, de apa de la robinet, pentru că n-ar fi suficient de potabilă. În altă lume, peste iaz, Amazon lucrează intens la a deschide magazine fără stoc fizic și fără casieri.

Am văzut atât de multe mașini noi de 20-30.000 euro care circulau cu geamurile deschise, ceea ce înseamnă că nem io aer condiționat. Când afară sunt peste 35 de grade Celsius, trebuie să-ți fie mai frică de AC decât de moarte, de vreme ce preferi geamurile deschise.

Bine, nici cu prioritățile mâțelor nu mi-e rușine. Bestia mea, spre exemplu, mai degrabă ar băuna constant și enervant decât să mănânce alea 20 de bucățele de hrană rămase-n bol. Îi e mai simplu să cerșească atenție și mâncare decât să aștepte cuminte ora mesei.

Și bonus un articol prea bun pentru a nu-l citi!

În 2017 mi-aș dori …

… să nu mai văd cuvinte inventate pe afișe stradale. Chef e, conform dexonline, o stare sau o petrecere. Chefi nu știu să existe, dar poate mă înșel, că nu lucrez la Academia Română.
chefi-dedeman

… să nu mai văd reclame AdWords care înșală așteptările clientului. Elefant.ro, dacă n-aveți pantofi Guban pe site, pentru ce, sfinte zeu al pantofilor roz, apare Guban în textul reclamei?!

reclama-falsa-elefant

… mi-ar plăcea să nu mai văd ridicate-n slăvi saituri de chinezării fashion, cum e Zaful, DressLily, sheinside etc. Produse extrem de proaste, la prețuri prea mari pentru calitatea oferită.

… să nu mai văd magazine online care vând produse scumpe fără detalii despre dimensiunile produselor. Vinzi o fustă drăguță? Scrie și măsurile, că altfel n-o să-și dea seama nimeni cât e de mare/mică după 2 poze cu fusta întinsă pe canapea. Și apropo de poze, tare mult mi-ar plăcea să văd că oamenii care vând pe platforme cum e Breslo, încarcă 3-4 poze pentru un produs, eventual un cadru apropiat cu materialul, să-mi dau seama dacă merită să dau 100 lei pe o rochie. Să mai amintesc despre detaliile materialelor folosite?! Niciodată n-am să cumpăr de la un mic producător care nu scrie din ce material e făcut produsul. Vinzi o bluză drăguță, dar nu-mi spui din ce e făcută? Păstreaz-o sau poart-o!

Cât despre imagini, tare mi-aș dori ca oamenii să învețe să nu-și mai pozeze produsele seara, cu blitz, cu ghivece cu flori în fundal / canapeaua bunicii / peretele roz acoperit cu o carpetă. Da, știu, n-avem toți bani de cutie foto și lumini, aparat de 2000 de euro, dar cu o săpunieră și o coală albă de hârtie, la lumina naturală a zilei, poți obține poze mult mai bune și mai apropiate de cum arată produsul în realitate, decât noaptea, cu blitz.

Am întâlnit și români pricepuți

Și pentru a nu încheia articolul într-o notă negativă, că doar trăim în era „positive thinking”, recomand cu drag un mic producător de haine din Cluj. Se numește Iuliana Pîslaru și o găsiți pe Breslo. Am 3 fuste și-un cardigan făcute de ea, prețurile se pretează la cât de bine sunt lucrate produsele și mi-a oferit toate detaliile de care aveam nevoie pentru a cumpăra un produs: poze bune, detalii despre dimensiuni, detalii despre material.

Un alt producător român care mi-a plăcut e Ciprian Crăciun din Satu Mare, dar din păcate pentru el, siteul său e praf la capitolul usability și ofertă. Însă recomand produsele pe care le găsiți în magazinul Crișul, la etajul 2 parcă. Hainele sunt bine făcute, prețuri acceptabile pentru calitatea lor. E păcat însă că pierde nișa online, unde câștigă detașat momentan brandurile internaționale – Zara, H&M, Mango etc., care-au înțeles că e mai ieftin să vinzi online decât să deschizi magazine în fiecare orășel românesc.

Dacă sunt producători români pe care-i recomandați, dați exemple-n comentarii. Fără spam, că se taxează, da?! 🙂

russian-kitty

Fast `Thinking`

În vara lui 2016 am descoperit podcast-ul lui Malcom Gladwell, The Revisionist History. Îmi place cum caută o altă abordare pentru a sublinia câteva ciudățenii din societatea de azi, de la feminism, drepturi egale, homofobie, isterie-n masă, până la marketing. Pe lângă podcastul lui Gladwell, aș recomanda și cartea lui Jonathan Haidt – The Righteous Mind: Why Good People are Divided by Politics and Religion. Cred că orice om care citește și ascultă ideile celor doi, va rămâne cu impresia că lumea în care trăiește nu-i deloc doar albă și neagră. Că nuanțele sunt multe și că uneori trebuie doar să ai răbdare să le vezi, deși sunt în fața ta. E mult mai intensă și plăcută senzația de a descoperi nuanțele, decât sentimentul că trăiești închis între două tabere aflate la cuțite.

Spun asta pentru că am impresia că tot mai mulți oameni tind să vadă lumea bicolor, în alb și negru, în pro și contra. Zilele trecute, după ce-am fost încadrată în „prostimea credulă de la proteste”, cineva încerca să-mi demonstreze cât de prost și de corupt e Nicușor Dan. Omul a plecat de la premiza că de vreme ce-am ieșit la protestele anti-ordonanță sunt anti-PSD, anti-guvern, deci sunt pro USR și pro Nicușor Dan. Ceea ce e greșit! E total greșit. Doar pentru că taxez un abuz, nu înseamnă că am sărit în aceeași barcă împreună cu toți cei care au taxat același abuz inițial, având și alte obiective. Doar pentru că-mi place salata de vinete, nu am devenit vegetariană, friptura de porc – gătită la foc mic, în sosuri ușor picante – îmi place la fel de mult.

Parcă totul se reduce la „cine nu-i cu mine, e împotriva mea”, simplificându-se valorile și renunțându-se treptat la drepturi greu câștigate doar pentru a adera la o tabără sau alta. Și asta cred că mă înspăimântă, de fapt. Pentru că se simplifică totul doar pentru a cataloga mai rapid și mai ușor.

Parcă gândirea și mentalitatea s-au adaptat la vremurile „fast forward” în care trăim.

p.s: cat tax!

russian-kitty

masina veche oradea

Da, am ieșit la protest!

Tot încerc să înțeleg de ce Dragnea & co. tot cântă despre manipulare și „prostime credulă”, așa cum am fost descrisă de-o colegă care-ar mai vota cu Vadim, dac-ar mai trăi, sărmanul. Campioni la manipulare sunt taman PSD-iștii. Pentru că PSD și ALDE refuză să creadă că românii pot ieși-n stradă pentru un principiu, fără a avea interese ascunse.

Nu, domnilor Dragnea & Tăriceanu, nu ies pentru a da jos un Guvern, n-am primit bani, nu consider că acest guvern nu e legitim. Asta e, ați câștigat, am înghițit în sec și-am așteptat să văd că vă țineți de programul acela cu tăieri de taxe și măriri de pensii și salarii, pe care susțineți că-l cunoașteți din scoarță-n scoarță. Nici în 12 decembrie n-aș fi ieșit pt a contesta alegerile, nu văd rostul în a contesta un proces democratic. Nu e scopul meu.

De ce am ieșit la protest?

Am ieșit pentru un principiu. Pentru că a adopta pe furiș niște ordonanțe delicate, fără o dezbatere publică între specialiști, denotă clar lipsa de bună voință. Și un asemenea proces de adoptare pe furiș nu înseamnă democrație. Ci înseamnă că în orice moment ne putem aștepta ca Guvernul să adopte alte ordonanțe care ne vor limita încet-încet niște drepturi fundamentale. Libertatea de exprimare, dreptul de a ne mobiliza, de a protesta, dreptul la un vot corect și cine știe ce vă mai trece prin cap. Spun asta pentru că acea carte de încredere pe care v-am acordat-o în decembrie, s-a dus pe apa sâmbetei în 31 ianuarie.

În trecut PSD a mai adoptat tot pe furiș câteva ordonanțe și legi care-au limitat drepturile presei. Doar că atunci tinerii n-au fost atât de proactivi, mulți – inclusiv eu – erau prea tineri, trăiau pe banii primiți de la părinții care se chinuiau să o scoată la capăt lună de lună. Și nu exista o rețea de socializare care să faciliteze comunicarea. Pentru că-n aceste zile, poporul a comunicat mai mult decât ați făcut-o voi, cu toată mașinăria voastră de propagandă – serios, când văd că încercați să deturnați ideea protestelor anti-PSD cu „Iohannis trădător de țară”, îmi vine să râd ca o isterică, un om rațional și normal nu se lasă păcălit cu o asemenea strategie.

Dezinformare 

Sigur că s-a dezinformat și încă se dezinformează mult, din toate părțile, inclusiv Digi24 a manipulat nițel cifrele și felul în care a difuzat imagini de la proteste, dar  în mare, cred că România a asistat la o bună lecție de cultură civică. Pentru că la agresivitatea și aroganța voastră oamenii au reacționat cu ironie și umor. În loc de violențe, oamenii au îndemnat la pace și calm. Facebook s-a mutat în stradă, cu toate meme-urile și glumele, iar asta e ceva greu de înțeles pentru un partid obișnuit să unească prin ură (ura împotriva lui Băsescu, Soros, Cioloș acum împotriva lui Iohannis). M-aș bucura dacă n-aș mai auzi tâmpenia aia cu „nu ne vindem țara” și „nu stăm noi ca ghioceii în fața străinilor”, pentru că mizând foarte mult pe astfel de non-argumente naționaliste, ajungem la inepțiile lui Ceaușescu. Și de acolo până la a încarcera intelectuali și oameni școliți în Europa nu-i decât un pas.

Iar strategia de a desecretiza o stenogramă din guvernul Cioloș și una din guvernul Grindeanu, încercând să sugereze în acest fel că oamenii sunt manipulați de opoziție pentru a ieși în stradă, deși și celălalt guvern a făcut modificări codului de procedură penală, e o altă dovadă că buna credință nu există ca principiu. Dacă guvernul Cioloș ar fi făcut aceste mișcări mișelește, la ceas de seară și fără a anunța, sunt sigură că ar fi ieșit oamenii în stradă.

Cultură civică

În ultima săptămână eu am câștigat, iar voi – PSD & ALDE – ați pierdut. Am câștigat încredere în țara aceasta și cunoștințe despre cum funcționează unele structuri ale statului (nefiind de profesie jurist ori magistrat, nu mi-a fost deloc ușor să înțeleg unele formulări, dar totuși am citit legi și ordonanțe și-am ascultat opiniile specialiștilor în domeniu, chiar și-ale celora care vă susțin).

Și cu acest articol cred că mi-am spus oful vis-a-vis de protestele democratice din România.

masina veche oradea