Tag Archives: Bihor

dimineata pe deal in carpinet-bihor

Reciclare in 2014

Saptamana trecuta am ajuns in comuna Carpinet, satul Izbuc. Ne-am intins corturile pe izlaz, aproape de cativa cai grasuni care pasteau linistiti in jurul nostru, printre pet-uri si scutece murdare.

La marginea satului se afla pestera Campeneasca, renumita pentru cascada de vreo 40 de metri. Sunt pesteri cu cascade mai mari, de 80 de metri. Apa care alimenteaza cascada pesterii traverseaza 5 sate, iar gunoiul care s-a strans de-a lungul anilor in interior ar putea asigura energie pentru intregul sat vreme de cel putin 2 luni. Daca ar exista programe care ar transforma gunoiul in energie!

cascada-pestera-campeneasca

N-ai spune ca astfel de peisaje ascund tone de gunoaie luate de ape si depozitate in comorile subterane ale tarii.

dimineata pe deal in carpinet-bihor

In urma cu vreo an, poate 2 s-a facut decolmatare de pet-uri, mi-a povestit un satean care stie tot ce misca prin Carpinet. 10 tone de pet-uri au fost scoase din pestera. Si inca mai exista cateva tone de pet-uri in interior, pentru ca apa aia care se transforma intr-o frumoasa cascada rareori seaca. Iar oamenii inca nu s-au invatat sa arunce selectiv gunoiul. Ori macar in tomberoane.

Pe micutul din imagine il cheama Flavius si are 6 ani. Ne-am imprietenit rapid in jurul unei pungi cu pufarine. Mi-a povestit ca-i plac animalele si ca viseaza sa se faca paleontolog sau antropolog atunci cand va creste mare. Il fascineaza dinozaurii si, la doar 6 ani, stie toate speciile de dinozauri care-au trait pe pamant. Vorbeste mult si iti devine cel mai bun prieten daca-i spui o poveste de groaza.

Ca orice prunc, adora dulciurile. I-am dat o napolitana si dupa ce-a scos-o din ambalaj, m-a intrebat unde poate s-o arunce. `Se supara T-Rex din pestera daca arunci hartia in apa`, l-am sfatuit sa tina ambalajul in buzunar pana acasa, unde-l va arunca la gunoi. Mi-a zambit si s-a grabit sa indese hartia in buzunarul pantalonilor. Micutul nu constientizeaza ca o hartie de ciocolata aruncata in apa se degradeaza in cateva zeci de ani. Si ca toate ambalajele se aduna si distrug mediul inconjurator. Insa acum e la varsta la care poate invata ce consecinte au anumite actiuni pe care le face.

flavius-si-dinozaurii

Si ajung la subiectul articolului. Eco-Rom Ambalaje a lansat o competitie pentru a desemna Orasul Reciclarii 2014. Sigur ca astfel de initiative sunt binevenite, in definitiv de la oras se aduna mult mai multe gunoaie, iar oamenii consuma mai mult. In Oradea s-au montat igluri pentru reciclarea selectiva a sticlei, hartiei, metalului si plasticului. Si, cel putin in zona unde locuiesc, acele igluri sunt mereu pline. Pesemne oamenii chiar le folosesc. Mie mi-e usor sa strang in 2 plase de plastic toate sticlele si pet-urile, iar o data pe saptamana sa le arunc in containerul potrivit. Si tie cred ca ti-e usor, in definitiv in fata fiecarei scari de bloc e cel putin un tomberon.

Dar la sat? Unde nu exista, de cele mai multe ori, servicii de salubritate? Cum ii poti cere unui om, care-a trait 60 de ani intr-un sat si-a fost invatat in familie ca gunoiul menajer se arunca-n rapa de la capatul satului, sa-si schimbe brusc atitudinea si obiceiul?

Care-ar fi T-Rex-ul batranilor pentru care ar fi dispusi sa renunte la un obicei nociv? 

carpinet-bihor

M-am întâlnit cu o pețitoare

… și era să rămân prin Cărpinet, Bihor! Venise pornită să mă convingă să rămân în sat, îmi găsise o pereche minunată. Doar că io nu-s de măritat. Poate după 30 de ani, după ce-mi vine mintea la cap.

Mno, zise bătrâna, are-n sat un băiet bun de 38 de ani, „nu fumiază, nu bia, nu umblă prin baruri și discoteci”. Are casă mare cu etaj, 2 vaci și 6 porci și un „servici bun, e paznic la Băița, la minele celea. Bag mâna-n foc pentru el, atât e de bun băietul!”

Mumă-sa, de 70 de ani, e necăjită tare că băietul ei nu și-o găsit perechea, îmi povestea pețitoarea. Ce rost au pământurile și averile dacă n-are o fată cuminte lângă el?!

„N-are unde să cunoască fete așa ca tine”, îmi zise și-mi zâmbise șmecherește. Puținii prieteni tineri pe care-i are în sat i-au făcut cunoștință cu vreo 2 fete, dar nu i-or plăcut, că erau tare micuțe.  Și el e băiet înalt și mândru.

Domnișoarelor înalte care vă doriți un soț, veniți cu noi în Cărpinet săptămâna viitoare?

I-aș da o mână de ajutor pețitoarei. Nu de alta, dar de la ea am cumpărat niște caș de oaie absolut delicios și mi-a promis că-mi va mai pregăti caș proaspăt dacă-i aduc o fată frumoasă și cuminte pentru băiet.

carpinet-bihor

batrana nu prea batrana

Auzite prin Bihor

Am terminat tura de biciclit cu puțin timp înainte de a se dezlănțui furtuna în munții Pădurea Craiului. Ajunseserăm înapoi la mașini, în dreptul valăului din sat, de-o dată cu văcarul și-ale sale vaci care nu se lasă mângâiate de oricine, aveam să aflu chiar de la bătrânul cu ochelari vechi cu lentile groase.

valau cu apa

În timp ce-mi dădea sfaturi despre cum să le fotografiez mai bine, din ce unghi să le încadrez și cum să le surprind, văcarul nostru  vede o bătrână cum urcă alene dealul. Se repede spre mine și, șușotind plin de veselie, îmi zice:

„- Domniță dragă, iaca fă o poză unei băbuțe die optzăci șiiiii șăpti dă ani. Da, da, 87!”, repetă și zâmbește șugubăț.

„- Vă referiți la bătrâna care tocmai a urcat la vălău?”, îl întreb, deși era singura bătrână care se vedea pe o rază de câțiva kilometri.

Își potrivește ochelarii, cască gura, se uită cu atenție la bătrână. Câteva secunde mai târziu se întoarce la mine, ușor dezamăgit, și-mi spune:

„- Ni mă că nu-i baba me. Am crezut că-i vecina aia faină, di optzăci șiiiii șăpti dă ani”, îmi zice, parcă ușor rușinat că a confundat-o pe băbuța lui preferată cu o alta, care, bag de samă, nu-i tocmai în grațiile sale.

„- Și pe bătrâna care a urcat vreți s-o fotografiez?”, îl întreb și ridic aparatul foto în direcția vălăului unde bătrâna spăla găleata de apă.

„- ioaaa, nuu, lăsați-o pe asta, că baba asta nu-i așe bătrână”, zice și pleacă spre vacile sale care deja o luaseră la vale, spre gospodării.

Mno, ce să-i mai spui?!

batrana nu prea batrana

cai frizieni kingsland ineu

Taxi aerian în Bihor

Știu, titlul v-a atras atenția. Dar are legătură cu articolul și nici nu v-am atras cu „click aici”, „vezi aici”, „like&share”, practici atât de populare în presă.

Informația e cât se poate de adevărată: în Kings Land, Ineu, există servicii de taxi aerian pentru vacanțe la mare. Că-i marea românească ori marea Adriatică, piloții te duc unde vrei. Ai bani, vrei să mergi la mare, dar n-ai răbdare să traversezi țara pe șosea? Cu 250 euro/oră ai ajuns la Marea Neagră. Drumul durează cam 2 ore și jumătate, iar în avionul ușor intră 3 oameni pe lângă pilot.

Și dacă tot suntem la capitolul sporturi aeriene, în Ineu se poate sări cu parașuta în ultimul sfârșit de săptămână al fiecărei luni. În tandem, firește. Pentru cei cu bani există cursuri de pilotaj cu 3-4 ore de teorie și apoi practică-n zbor. Oricine poate fi pilot pentru o zi, pilotând un avion cu dublă comandă.

N-am mai fost de anul trecut la Ineu, când am mers cu bicicletele, însă ieri am văzut îmbunătățiri considerabile. Jilțul aurit a dispărut (ce bine!), și au apărut statui inedite realizate de artiști din Cehia.

Iar frizienii, ah, frizienii sunt cel mai bun motiv pentru a vizita măcar o dată centrul de agrement. Maria Tereza, o iapă frumoasă și docilă, s-a lăsat mângâiată și fotografiată, iar lipițanul românesc cere atenție precum un prunc răsfățat.

Un aspect foarte interesant la Kings Land e că aici am văzut mai multe coșuri de gunoi decât în unele zone din Oradea. Vezi poza de mai jos pentru o dovadă. Banca și coșul de gunoi.

Pozele sunt prelucrate cu filtru Agfa în PhotoScape, încercând să ofer acel suflu vechi, cum erau și fotografiile pe film odinioară. Îmi place ideea de a readuce în prim plan obiective și obiceiuri vechi, acele detalii care mi(ne)-au făcut copilăria mai frumoasă.

cai frizieni kingsland ineu

Kings Land din Ineu a fost prima destinație din excursia organizată de EuroMaidec Touring pentru presă și blogări. Scopul excursiei e evidențierea câtorva obiective turistice din Bihor care merită vizitate. Spre exemplu, de primăvara și până toamna stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai sunt pline ochi de turiști, iar între sesiunile de tratament nu ai ce face. Dacă nu ești genul de persoană care stă la soare ca mâța, te plictisești după 2-3 plimbări prin stațiune.

Să stai la terasă? Să mănânci vată pe băț lângă bazinul cu nuferi, minunându-te de țestoasele care cerșesc mâncare? Să petreci în discoteci? Mă rog, eu nu mi-aș petrece vacanța pe șezlonguri, ci aș căuta să văd cât mai multe obiective turistice, că tot sunt aproape. Așa că excursiile organizate în diverse locuri turistice bihorene sunt binevenite.

Vă povestesc mai încolo despre peștera Meziad și o pensiune bio din Remetea.

teren golf ineu

Păcat, totuși, că șoselele județene sunt vraiște. 

vita de vie diosig

Vinul roșu din Diosig

Așteptam să termine Laurențiu de făcut poze la standul cu preparate din carne și cârnați când Alex îmi povestea despre vinurile albe și aromate specifice Diosigului „Mie-mi plac vinurile roșii. Așa-i că sunt și producători de vin roșu pe aici? Uite, uite vin roooșu”, rostesc cu voce tare, accentuând ultimele două cuvinte. Prin fața noastră trecea un nene cu vreo 3-4 sticle de vin în brațe. Mă aude și de-ndată-l văd cum se întoarce ușor pe călcâie și-mi zâmbește. „Hat, sigur că avem și vin roșu! Vă arăt pivnița mea imediat, numai stați să duc buteliile la oameni”.

Mai povestim despre una alta și îl zăresc pe nenea cum se apropie de noi. Zâmbea ștrengărește de sub mustața-i albă, ușor răsucită pe la colțuri. Purta bretele și un tricou cu un mesaj potrivit mai degrabă unui fermier american. „No, haidăți să vă arăt pivnița mea!”. Vorbea foarte bine limba română, în ciuda accentului maghiar, și avea grijă să pronunțe cât mai clar cuvintele.

producator vin diosig

„Aveți vin roșu, producție proprie?”, îl abordez direct pe om, și papilele-mi gustative deja salivau. „Apăi, sigur că avem. Acuma i-am dus la Dan Puric niște vin roșu forte bun, că el numai vin roșu bea. Mă scuzați, la domnul Dan Puric, domnul artist, c-așa-i frumos să-i spui domnului actor”, ne povestește în timp ce mergeam pe ulița ce duce spre pivnița cu butoaiele cu vin.

cupaj vin rosu

Dintr-o glumă într-alta, i-am povestit că am venit din Oradea cu bicicletele, ca să vedem pivnițele. „Știți, n-avem voie să consumăm alcool dacă vom pedala pe șosea înapoi la Oradea”, ne-am scuzat când omul ne-a invitat la un pahar. N-a insistat să stăm la masă și să bem, așa cum fac gazdele care exagerează cu ospitalitatea, ci ne-a zâmbit și a început să ne povestească despre mica sa afacere de familie.

„Vinul e legătura omului cu cerul”

Așa am aflat că e un om „măritat” de 37 de ani în Diosig, că a cumpărat proprietatea în 1981 și că pivnița sa are sigur peste 100 de ani. La fel ca multe alte pivnițe din Diosig, și aceasta era umbrită de un nuc uriaș și de un cireș.

drumul spre vie

Am salutat respectuos familia care se îngrijea de musafiri, pregătind masa de prânz, în timp ce doi muzicanți întrețineau atmosfera cu un acordeon și-o vioară. Am coborât în pivnița rece și slab iluminată, lungă și potrivit de îngustă. „Decorată” cu butoaiele de vin, de-o parte și de alta a zidurilor. Ne-am făcut loc printre oaspeți și imediat am fost reperați de un tânăr dichisit la cămașă și vestă de costum. Am primit spre degustare vin alb. Plăcut parfumat, limpede și aromat, ne-a plăcut Muscat Otonel-ul oferit.

Aveam să aflăm că tânărul care ne-a servit e fiul bătrânului, pasionat de vinuri. Trăiește în Ungaria de mai bine de 12 ani și a uitat graiul românesc.  Înțelege limba, dar nu mai știe s-o vorbească. Bătrânul devine astfel traducătorul nostru, zâmbește și râde cu poftă la fiecare glumă despre vin, grâu și arome.

sfantul orban

L-am întrebat dacă se promovează pe internet, dacă-și vinde produsele online. „Soția are internet, ieu nu am. Soția are feisbuc, îmi zice uneori „ioi, ioji baci, uite cu ce mândruță ești în poză”.

Am degustat și vinul roșu pentru care venisem, un cupaj de fetească, merlot și alte soiuri pe care nu le-am reținut. O licoare limpede, un vin sec. „Unii producători bagă zahăr în vin ca să-l facă dulce, dar noi nu facem asta aici. Haideți, vă duc sus pe deal, să vedeți culturile”.

Trupul și sufletul divinității

De îndată ce-am ieșit din pivniță am urcat scările improvizate ce duc spre livezile de pomi fructiferi, holdele cu cereale, grădinile de legume și, firește, vița de vie. Ne-a arătat pământul proaspăt lucrat cu noile soiuri de viță altoită, aduse tocmai din Ungaria. „La noi nu se mai cultivă soiurile astea, sunt soiuri vechi care au dispărut din zona asta”. Ne-a spus și denumirile lor, dar nu am reținut. Mi-e rușine că nu am o cultură a vinului, că nu cunosc soiurile și procesul de vinificație. „Fiul meu a zis să aducem și alte soiuri și să facem o statuie pentru Sfântul Orban, să ne protejeze culturile. Sfântul Orban e protectorul viilor și al dogarilor la catolici.”, povestește în timp ce ne arată o plăcuță cu un papă, înălțată pe un altar de piatră și ciment.

vita de vie diosig

„Totuși, cum vă numiți?”, l-am întrebat într-un târziu pe omul care ne-a tratat cu ospitalitate, ne-a invitat în casa lui și ne-a povestit despre munca sa. „Ioji”, zice mândru. Ne-a strâns mâinile cu putere, semn că e un bărbat hotărât. „Dacă vrem să venim într-un weekend cu bicicletele, avem unde să ne cazăm la vreun motel sau o pensiune din zonă?”, l-am întrebat pe bătrân. „Apăi, aiciea e o problemă, că noi numai la cort vă putem caza. În fața casei e loc de corturi, e și apă arteziană și în pivniță avem vin bun. Dacă vreți să veniți să sunați cu 2-3 zile înainte să facem pregătirile”.

Ne-am aprovizionat cu vin bun și ne-am alăturat grupului de bicicliști la timp pentru a asculta ultimele minute din discursul lui Dan Puric.

Vinul ne-a dezlegat limbile și-a pornit conversațiile!

Site-ul producătorului de vin din Diosig: http://www.padalja.hu/.

granita cu ungaria

Fotografii făcute de Laurențiu cu SonyNex5r!

Traseu de biciclit: Oradea – Paleu – Șișterea

Avem plaiuri atât de frumoase, atât de pitorești! Când treci printr-un sat românesc (chit că aparține de Zona Metropolitană Oradea, Șișterea e doar un sat din comuna Cetariu) viața pare să se desfășoare cu încetinitorul. Serile-s simțitor mai răcoroase decât în Oradea (nefiind atâtea betoane încinse), iar mirosul de iarbă cosită, fructe care se coc în soare și bălegar e de-o mie de ori mai plăcut decât putoarea care se simte de la Zahărul sau de la ferma de porci din Ioșia.

Pline-s câmpurile de floarea soarelui, de paiele rămase-n urma grâului treierat, de vaci leneșe și de culturi de cucuruz. Bine, pentru bicicliști drumul e și mai interesant că-s dealuri destul de abrupte. Drumul care duce spre lacuri, chiar la ieșirea din sat, e pe jumătate asfaltat, însă se circulă ușor cu bicicleta și pe porțiunea „rustică”. Pe lac e atât de liniște, atât de răcoare încât zău că merită să urci dealurile cu gropi pentru a ajunge acolo. Data viitoare mergem să vedem toate cele 3 lacuri și plecăm de dimineață, să prindem lumină mai bună pentru pozat.

Din păcate, prin sate șoseaua e cam plină de gropi și de plombe prost făcute. Dar după un astfel de traseu am și uitat de ce am fost supărată sau nervoasă. Eram atât de „high” de la adrenalină încât nimic n-ar fi reușit să mă scoată din starea de bine.

Bihorenii și Lilianele

În Bihor am întâlnit cele mai puține doamne și domnișoare cu prenumele Liliana. Și cele pe care le-am cunoscut, exact, erau de loc din alte zone ale țării. Ca mine!

În Bihor prenumele Liliana nu e popular pentru că s-a încetățenit o înjurătură care nu-i face cinste celei ce-l poartă: „Fu*u-și pă Lili!”. Sinceri să fim, ce orădean de la țară, unde-s înjurăturile-n floare, și-ar numi fata Liliana când circulă o asemenea „frumusețe” de înjurătură? Dacă nu-i înjurătura, atunci e refrenul din melodiile populare bihorene „Li-li-li și la-la-la!”

Bine, tot în Bihor am auzit pentru prima dată prenumele Lili la un câine.

Mi-am adus aminte de înjurătura asta după ce am văzut pe Facebook un post cu un clip și mesajul era, evident, Fu*u-și pă lili!

Hai să vedem, ce alte înjurături din Bihor/Ardeal mai știi?

de pe balta

La Balta Moţului în Hidişelul de Jos, jud. Bihor

Spuneam în postul trecut că a fost tare bine la Balta Moţului din Hidişelul de Jos din Bihor. Ne-am ghiftuit cu un bograci delicios (bogracs e termenul corect, dar l-am românizat) şi-apoi ne-am bălăcit în apa rece din piscină sau am dormit în cabană, după caz. Ne-am adus de acasă ustensile pt gătit şi ingrediente. La fiecare cabană există apă curentă, un grătar şi-un ceaun, plus lemne. Frumos, n-am ce zice. La fiecare 2 căbănuţe există câte un tomberon mare, să strângi după ce te-ai ghiftuit.

La piscină mi-au plăcut şezlongurile, erau din acelea care aveau şi suport deasupra capului să nu te bată soarele-n cap. Foarte util, mai ales că stând aproape de piscină, soarele arde îngrozitor. O insolaţie-mi mai lipsea, mai ales că m-am ars oleacă pe spate după ce-am adormit pe şezlong. Chit că m-am tot dat cu cremă cu FP 30.

Bălţile sunt pline de peşti, mai ales de puiet. Nu ştiu tarifele, întrucât noi ne-am dus pentru bograci, nu pentru peşte. Din câte am înţeles, complexul nu e deschis de mult timp, însă deja e plin de lume sâmbăta şi duminica.

Dacă ieşi din zona căbănuţelor, poţi călări prin pădure. 25 lei/ora de călărie. Sunt 7 cai, unul mai frumos decât celălalt.

Mai multe poze, făcute cu aparatul foto (da, pe prunc l-am măzgălit cu intenţie, nu de alta dar e minor şi nu e frumos să-i arăt faţa pe internet, mai ales că nu am cerut acordul nimănui)

Ce caută lumea:

  • balta motului

Sporturi extreme la Betfia

Desigur, sporturile astea pot fi catalogate extreme de cei ca mine, care petrec prea mult timp la birou: Rapel şi Tiroliană. Noi am fost la Betfia, lângă 1 mai, jud. Bihor.
A fost o zi foarte activă şi solicitantă din punct de vedere fizic însă, surpriză, mă simt mai odihnită decât atunci când lucrez o zi întreagă la birou 🙂

sporturi extreme la Betfia

Deşi echipamentul e sigur, corzile putând susţine greutăţi de probabil 100 de ori mai mari decât mine, tot n-am rezistat tentaţiei şi, înainte de a ajunge pe marginea stâncii la tiroliană, am întrebat omuleţul-instructor dacă e sigur că frânghia nu se va rupe cu mine. Asta în condiţiile în care io cântăresc 50 de kile cu tot cu ambalaj. Deh, intrasem puţin în spaimă, dar mi-a trecut atât de repede încât am fugit rapid, nerăbdătoare de alte senzaţii tari spre rapel. Oricum, băieţii de la iiihaa.ro ne-au explicat de nu ştiu câte ori că nu vom păţi nimic, că suntem în siguranţă, că nu se va rupe coarda cu nici una dintre noi etc.

Eeee, la rapel a fost punctul culminant. Văzându-mă cocoţată pe stâncă, jos ditamai cariera de piatră, tenişii mei alunecând prea tare, mi-a stat oleacă inima-n piept dar mi-am revenit rapid. Mai nasol a fost când frânghia nu voia nici cum să coboare, oricât mă lăsam în ham. Again, prea puţine kilograme la pachet. Data viitoare voi purta pantaloni largi cu pietre în buzunare. 😀

lilisor pe tiroliana Lilisor la rapel

Da, aia-s io. Da, sunt albă precum brânza pe picioare şi da, am urlat ca nebuna când m-am dat pe tiroliană. Mai ales când am rămas agăţată la mijlocul coardei şi mai puţin când am aterizat (la propriu!) cu fundul pe pământ. Cu ocazia asta mi-am dat seama că am nevoie de mai multă mişcare, sunt atât de stângace şi de fricoasă încât până şi o maimuţă s-ar descurca mai bine la sporturile astea.

Of, de-ar fi mai multe zile precum cea de azi…

cascada allegria

Pensiunea Allegria, Baile 1 Mai, Bihor

Astă vară, în concediu, am cinat de câteva ori la Pensiunea Allegria din Băile 1 Mai. Construită din fonduri europene, localul ne-a surprins din toate punctele de vedere: condiţii excelente, o terasă răcoroasă, atmosferă relaxantă, servire ireproşabilă şi … mâncare bună!

Am mâncat aici o ciorbă de burtă excelentă (aproape la fel de bună precum cea gătită de tati!), iar părinţii mei au fost încântaţi de Bob Gulyas (se serveşte în ceaunuri în miniatură), specialitate maghiară. Pentru că ne-a plăcut la Pensiunea Allegria, am mai cinat de vreo câteva ori acolo.

De fiecare dată am fost serviţi rapid, cu zâmbetul pe buze. Una dintre chelneriţe, mai în vârstă, stat puţin cu noi şi a glumit pe seama politicienilor, spre bucuria lui tati. 😀

Tacâmuri şi mese curate, răcoare pe terasă (în condiţiile în care afară erau 35-38 de grade celsius), bere rece şi mâncare fierbinte.

Pe terasă e amenajată o mini cascadă, iar când căldura e insuportabilă, au un sistem de răcorire cu aburi reci (similar cu cel din Piaţa Unirii din Timişoare, de la terase). Flori peste tot, verdeaţă, parcă odată ce am intrat la Allegria am păşit în alt loc, nicidecum în staţiunea de pensionari 1 Mai din Bihor.

Plusuri: în preţul ciorbelor intră ardeiul şi smântâna iar ciorbele au 400 ml. În multe localuri din Oradea se plăteşte separat pentru smântână şi ardei.

Preţul pentru o ciorbă începe de la 7,5 lei. O bere Heineken la 0,5l era 4,5 lei.

Minusuri: ciorbele sunt foarte fierbinţi. Bere la 0,5l doar Heineken şi Ursus. Adică extremele calitative. În rest poţi bea alte sortimente de bere, dar la sticlă de 0,33l.

Acum vreo 2 săptămâni, înfometaţi fiind şi tânjind după o ciorbă de burtă delicioasă, am dat o fugă până-n 1 Mai, la Allegria. Fiind frig, am intrat în restaurant. Aproape că mi-a fost jenă să stau în local, fiind îmbrăcată în blugi și o geacă ponosită. Mi-era frică să nu cumva să murdăresc scaunul tapisat şi faţa de masă albă cu geanta mea încărcată de portofele şi telefoane.

Muzica nu te surzeşte, mâncarea e la fel de bună şi localul arată ca un restaurant de la 3 stele în sus. Faţă de Bridge sau Vandana, Allegria m-a surprins în mod plăcut.

Într-adevăr, preţurile nu sunt cele mai mici, dar nici exagerate. Plus că mâncarea e gustoasă iar servirea ireproşabilă.

Merită să cinezi la Pensiunea Allegria!

pensiunea allegria bihor