Tag Archives: bucuresti

scripcarul pe acoperis la oradea

Scripcarul pe acoperiş se va juca în Bucureşti!

Bucureşteni care-mi citiţi blogul, mare atenţie la următoarele informaţii:

13 noiembrie, Teatrul de Operetă Ion Dacian, musical-ul Scripcarul pe acoperiş. E o piesă extraordinară, jucată de actorii şi dansatorii orădeni care s-au unit sub umbrela Teatrului Regina Maria din Oradea. Veţi rămâne impresionaţi de spectacol, de cât de bine se îmbină talentul dansatorilor din Ansamblul Crişana cu cel artistic al actorilor orădeni.

E un musical care stârneşte hohote de râs, stări de revoltă şi spaimă. Face apel la natura umană de a lua atitudine faţă de o nedreptate, chiar dacă nu afectează în mod direct spectatorul.

scripcarul pe acoperis la oradea

Zborul cu BlueAir!

Am promis că voi scrie un post separat despre zborurile cu BlueAir. Mi-au plăcut atât de mult însoţitoarele de bord încât trebuie să vă povestesc de ele.

Deja ţi-am spus că în aeroport în Timişoara m-au băgat în camera aia de 1×1 m şi m-au luat la pipăit din cauza modelului de la sutien. Bun. Practic aia mi-a fost trezirea. În avion, somnoroasă cum am fost, am primit micul dejun peste care am sărit din motive de trezit brusc la ora 5 dimineaţa, speriat băieţii din cămin şi făcut aproape infarct când am văzut în oglindă că aveam ochii cât cepele (la propriu!). Ţânţarii îmi veniseră de hac!

in avion romania vazuta din avion

Cred că şi însoţitoarea de bord se trezise foarte devreme însă arăta extrem de bine, aranjată şi dichisită. Când voi creşte mare, sper să-i fiu şi eu la fel :D.  Închipuiţi-vă că în aeroportul din Timişoara ne-au dus cu autobuzul de la ieşirea din check-in până la avion. Care se afla la câţiva zeci de metri! Ah, da, în plus tipul de la bilete ne-a avertizat că în bagajul de mână n-avem voie cu mai mult de 100 de ml de lichide. Aşa că gelul de duş şi demachiantul au rămas în Timişoara, de frică să nu le arunce la îmbarcare agenţii somnoroşi.

nori

Iar zborul, eeee, zborul a fost atât de lin încât aş fi dormit precum un prunc legănat.

La întoarcere n-am mai prins vreme atât de bună. Prin Banat şi Oltenia furtunile de vară făcuseră ravagii, ba chiar am „pozat” râul ieşit din matcă.  Aşa că am zburat la altitudine joasă. Exact după ce s-a servit masa, piloţii au dat semnalul de „leagă-ţi centura omule, vine furtuna”. Însoţitoarea de bord (alta decât cea de la dus), tot cu zâmbetul pe buze ne-a înştiinţat că vom trece prin mici turbulenţe, că ar fi cazul să rămânem calmi şi să ne punem din nou centurile. Domniţa s-a aşezat liniştită pe scaunul ei, a afişat cel mai frumos zâmbet şi … a aşteptat turbulenţele.

din avion

Cred că era printre singurele persoane din avion care ştia ce înseamnă de fapt turbulenţe. Nu de alta, dar la un moment dat când avionul părea că pică în gol, domniţa zâmbea în continuare impasibilă, aşa că am început să râd ca blonda. Dacă însoţitoarea zâmbeşte, înseamnă că e de bine, nu murim încă.

Iar după ce-am trecut de norii furioşi, am avut parte de o privelişte superbă. Mesajul postului e că un zâmbet plasat la momentul şi locul potrivit reuşesc să convingă şi cel mai sceptic client.

Mulţumesc BlueAir!

Despre oamenii întâlniţi la #prinbucurestiulmeu

Deja v-am povestit o bună parte din aventurile de săptămâna trecută din Bucureşti, e cazul să vă povestesc şi de oamenii drăguţi care ne-au ţinut companie şi ne-au purtat pe străduţele bucureştene.

Corina e prima. Ne-a „pescuit” din aerogara Băneasa (foarte, foarte aglomerată!!), s-a asigurat că suntem cazaţi la Hotel Stil şi că vom avea parte de un tur al Bucureştiului aşa cum nu ne-am fi imaginat. Mulţumesc încă o dată!

Apoi ne-am întâlnit cu ze one and ze only one … Gogu Kaizer. Sau Kaizer Gogu. Sau Gogu Kaizer. Ne-a dus prin centrul vechi al capitalei, am văzut cetatea şi zona Lipscani (se lucra de zor la restaurări), am studiat imaginile expuse într-un parc (am uitat numele parcului, help please?!) şi după un drum luuuung, cam cât o zi de post, am ajuns la Kopel’s. Aici l-am găsit pe Copolovici, dornic de oaspeţi şi „dotat” cu papa bun. Tot aici am întâlnit-o pe Maddame, o domniţă foarte-foarte simpatică, iar Adrian Ciubotaru m-a iertat că nu l-am pupat de ziua lui. Am o fobie când vine vorba de pupat oameni, iar ziua de vineri mi-a pus la grea încercare răbdarea.
Ah, da, fotografiile realizate de Vlad Petreanu şi Cosmin Tudoran sunt superbe! Iar băieţii de la CasaLoco sunt demenţiali.

Evident că nu mai ţin minte exact toate persoanele cunoscute în prima zi (am o memorie îngrozitoare când vine vorba de nume şi de orientare în spaţiu!), aşa că mai bine citiţi la Andreea rezumatul.

Bun. Repede-repejor către ziua turului #prinbucurestiulmeu. Şi aici am întâlnit şi reîntâlnit mulţi oameni din online, am stresat-o pe Ciupercuţa, am admirat rochia Ancăi N, m-am lăsat fermecată de ochii superbi ai Alinei Constantinescu şi am povestit la plimbare prin Muzeul Satului cu OmFericit. Tudor făcea pe fotograful paparazzi în timp ce-i descriam lui Laurenţiu prin telefon cât de frumoase sunt ţoalele maramureşene.

Seara am petrecut-o-n camera de hotel, Simona se distra cu oamenii de pe Twitter în timp ce încercam să fiu calmă în ciuda fulgerelor ce se vedeau pe fereastră. Da, mi-e frică de furtuni! Nebuloasa şi Andreea au avut parte de evenimente mai interesante, iar Dan sforăia în camera de lângă noi.

Plimbările prin Bucureşti au continuat şi duminică, 20 iunie. Am luat la pas parcul Herăstrău, asta după ce am mers cu metroul o staţie. Eh, am uitat să iau o piatră-n gură la prima călătorie cu metroul *.

Pentru că Sorin mi-a refuzat invitaţia de a mă însoţi în hidrobicicletă pe lac (nu te iert!), am luat vaporaşul şi am făcut câteva poze superbe (pentru o săpunieră, pozele sunt chiar reuşite!). Multă lume în parcul Herăstrău şi multe biciclete.

La îmbarcare ne-am bucurat de compania unei domnişoare de domnişoară, am răsuflat uşurată când am constat că singurul spray care putea fi confiscat în aeroport avea exact 100 ml (în bagajul de mână nu ai voie cu lichide ce depăşesc 100 ml), iar însoţitoarea de bord, ei bine domnişoara a fost tot timpul cu zâmbetul pe buze.

Chiar şi atunci când am trecut prin turbulenţe, avionul a părut să cadă în gol pentru câteva secunde (care au părut ani lumină) însă domnişoara era tot cu zâmbetul pe buze. Evident că şi noi am bufnit în râs la gândul că „gropile din aer nu-s gropile din şosele”, vorba Nebuloasei.

Au mai participat (atenţie, urmează multe, multe linkuri:D) Roxana şi Alex Farca, Ligia Adam, Cezar Dumitru, Alex Ciucă, Alexandra Puşcaşu, Răzvan Pascu, Pyuric, Mihai Lungu, Nicoleta Gavrilă, Petruş Lungu, Valentin Sturzu, Andra Zaharia, Minxieee, Clickio, Andreea Burlacu, Mika Pană, Victor Caraş, Oana şi Ştefan, LupAlb, DeMaio, Ela & Alex şi Maldita.
Şi câteva panorame de la Norc 🙂
Continue reading

Dincolo de nori…

Sigur că mai știi frica mea de a nu se prăbuși avionul care trebuia să mă ducă pentru prima dată în București. Și mai ții minte și frica ce m-a cuprins când pilotul ne-a anunțat, la întoarcere, că vom ateriza de urgență în Cluj pentru că în Oradea ceața e prea deasă. Ei bine, de data asta n-am mai avut emoții legate de zbor.

Doar la îmbarcare îmi venea să intru în pământ când o tanti agent m-a luat la percheziție corporală pentru că … a crezut că ascund ceva în sutien! :)) Am un sutien cu ceva model din plastic care la prima pipăială (aia de după ce am trecut detectorul de metale) a dat de bănuit doamnei. M-a băgat în ceva cămăruță de 1×1 și m-a luat la pipăială serioasă.

Dar zborul a fost plăcut, am primit micul dejun și am admirat norii… Cât de simplă și de pufoasă pare viața văzută din avion.

mulțumiri BlueAir 🙂

Azi am colindat Bucureștiul la pas, am ajuns pe la restaurantul lui Viorel Copolovici, am mâncat bine și nu ne-a părut rău că am făcut vreo câțiva kilometri buni per pedes pentru a ajunge la Kopel’s.
Frumos local, bună mâncare!

Iar înspre seară, după ce-am făcut un duș și ne-am lepădat de praful acumulat, am vizitat expoziția de fotografii marca Vlad Petreanu și Cosmin Tudoran. Imaginile au fost făcute în Thailanda și Myanmar.

Si-am vazut si capitala…

Normal că am avut ceva emoții, mai ales că am fost singură.

ORADEA – Angajații din aeroportul Oradea purtau măști chirurgicale, cei din București n-aveau treabă, pesemne că nu le e frică de celebra și controversata gripă porcină. De ce le-ar fi?!

Casa Presei din Bucuresti

Casa Presei din Bucuresti

Revenind la Oradea, am așteptat mult în aeroport. La ora 6 și 15 trebuia să decoleze avionul. Am decolat la 8 fără 20. Motivul: vizibilitate extrem de redusă pe Otopeni. Dar nimeni n-a venit să ne anunțe. Pe la 7 a venit o angajată a aeroportului Oradea și ne-a spus că are vești bune: ne îmbarcăm în 10 minute, piloții cred că pot să aterizeze chiar dacă tot e ceață în București. Alea 10 minute s-au transformat în jumătate de oră.

Cel mai rău îmi pare că n-am dormit cât am tot așteptat. Nu de alta, dar mă trezisem la ora 3 jumate să ajung la timp, cu o oră înainte de decolare. Continue reading