E ciudat, abia am intrat în luna decembrie că deja m-a apucat nostalgia copilăriei. Mi-e dor de vremurile când tati cumpăra brăduţul de Crăciun cu doar o zi înainte de Ajun, când îl aducea acasă pe bicicletă chiar dacă şoseaua era acoperită de un strat gros de zăpadă.
Mi-e dor de serile de iarnă când mami trosnea şi trântea oalele şi tăvile prin bucătărie, nervoasă că făina e proastă şi nu creşte aluatul pentru prăjitură, când se supăra că ouăle au fost prea reci şi spuma nu a ieşit cum voia. Sau când se plângea lui tati să-i cumpere o tavă nouă, cea veche era denivelată şi toate foile de miere ieşeau strâmbe.
Când ne apucam să împodobim brăduţul… era nebunie. Unul voia beteală roşie, altul albastră, a mică avea pretenţii de beteală argintie şi globuri mari roşii. Până la urmă brăduţul ieşea o combinaţie de curcubeu dar era atât de drăgălaş şi noi eram mândri că fiecare avusese un cuvânt de spus. Până când venea tati în cameră şi ne trimitea afară, “aţi făcut circ din bradul ăsta!”, ne spunea în timp ce ne înghesuiam care iese primul pe uşă.
Apoi urma procesul de împodobire a camerei principale. Ştiţi voi, camera mare ce ţine loc de sufragerie şi dormitor la românii cu apartamente cu 2 camere. Ehe, aproape în fiecare an tati cumpăra câte o instalaţie nouă. Nu prea rezistau de la un an la altul. Când termina de amenajat camera, arăta ca o încăpere prea mică pentru atât de multe lucruri. Dar era superb! Simţeam că e Crăciun, că e sărbătoare.
Sub brăduţ puneam portocale şi aveam mare grijă de banane. Pe atunci se găseau greu şi erau tare scumpe aşa că tati ne cumpăra câte o ladă de Crăciun care să ne ajungă până de Revelion. Îmi plăcea la nebunie mirosul ăla: cornuleţe cu gem de prune proaspăt scoase din cuptor şi aroma fructelor… uff!
Când mami termina cu mâncarea de Crăciun, adică sarmale, supă de pui sau de gâscă, fripturică sau tocăniţă de porc cu mămăligă şi eventual o salată de beof ne strângeam în faţa televizorului, care pe unde apuca, şi ne uitam la Beethoven sau Home Alone. A doua zi mai aveam doar supică şi câteva sarmale. Era toată familia acasă pe atunci 🙂
Anii au trecut, am început să ne împrăştiem prin ţară şi peste graniţe dar aproape de fiecare dată veneam acasă de Crăciun. Anul ăsta o să fie primul an când nu voi fi la Lugoj de sărbători. E timpul să ne facem propriile noastre obiceiuri. Singurul lucru care mai lipseşte e cuptorul unde să fac prăjituri ca în copilărie.
Brăduţ avem, portocalele sunt pe drum, la fel şi cârnaţii de casă făcuţi de mami iar fălcuţa mică e nerăbdătoare să vadă Oradea. Sper doar să avem parte de zăpadă!
Cum arată Crăciunul pentru tine?
Știu, întrebare incomodă la care nu vrei să dai tot din casă, cu picanteriile de rigoare și lenjeria comestibilă comandată încă de acum 2 luni (oops!). Așa că e mai bine dacă răspunsul tău e ceva de genul: „Eh, poate ieșim la o prăjiturică!”. Dar tu vei știi că, de fapt, Valentinul ăsta e doar un alt prilej de a vă închide în dormitor și de a nu ieși de acolo decât în caz de forță majoră.
