A fost odata …

E ciudat, abia am intrat în luna decembrie că deja m-a apucat nostalgia copilăriei. Mi-e dor de vremurile când tati cumpăra brăduţul de Crăciun cu doar o zi înainte de Ajun, când îl aducea acasă pe bicicletă chiar dacă şoseaua era acoperită de un strat gros de zăpadă.

Mi-e dor de serile de iarnă când mami trosnea şi trântea oalele şi tăvile prin bucătărie, nervoasă că făina e proastă şi nu creşte aluatul pentru prăjitură, când se supăra că ouăle au fost prea reci şi spuma nu a ieşit cum voia. Sau când se plângea lui tati să-i cumpere o tavă nouă, cea veche era denivelată şi toate foile de miere ieşeau strâmbe.

Când ne apucam să împodobim brăduÅ£ul… era nebunie. Unul voia beteală roÅŸie, altul albastră, a mică avea pretenÅ£ii de beteală argintie ÅŸi globuri mari roÅŸii. Până la urmă brăduÅ£ul ieÅŸea o combinaÅ£ie de curcubeu dar era atât de drăgălaÅŸ ÅŸi noi eram mândri că fiecare avusese un cuvânt de spus. Până când venea tati în cameră ÅŸi ne trimitea afară, “aÅ£i făcut circ din bradul ăsta!”, ne spunea în timp ce ne înghesuiam care iese primul pe uşă.

Apoi urma procesul de împodobire a camerei principale. Ştiţi voi, camera mare ce ţine loc de sufragerie şi dormitor la românii cu apartamente cu 2 camere. Ehe, aproape în fiecare an tati cumpăra câte o instalaţie nouă. Nu prea rezistau de la un an la altul. Când termina de amenajat camera, arăta ca o încăpere prea mică pentru atât de multe lucruri. Dar era superb! Simţeam că e Crăciun, că e sărbătoare.

Sub brăduÅ£ puneam portocale ÅŸi aveam mare grijă de banane. Pe atunci se găseau greu ÅŸi erau tare scumpe aÅŸa că tati ne cumpăra câte o ladă de Crăciun care să ne ajungă până de Revelion. ÃŽmi plăcea la nebunie mirosul ăla: cornuleÅ£e cu gem de prune proaspăt scoase din cuptor ÅŸi aroma fructelor… uff!

Când mami termina cu mâncarea de Crăciun, adică sarmale, supă de pui sau de gâscă, fripturică sau tocăniţă de porc cu mămăligă ÅŸi eventual o salată de beof ne strângeam în faÅ£a televizorului, care pe unde apuca, ÅŸi ne uitam la Beethoven sau Home Alone. A doua zi mai aveam doar supică ÅŸi câteva sarmale. Era toată familia acasă pe atunci 🙂

Anii au trecut, am început să ne împrăştiem prin ţară şi peste graniţe dar aproape de fiecare dată veneam acasă de Crăciun. Anul ăsta o să fie primul an când nu voi fi la Lugoj de sărbători. E timpul să ne facem propriile noastre obiceiuri. Singurul lucru care mai lipseşte e cuptorul unde să fac prăjituri ca în copilărie.

Brăduţ avem, portocalele sunt pe drum, la fel şi cârnaţii de casă făcuţi de mami iar fălcuţa mică e nerăbdătoare să vadă Oradea. Sper doar să avem parte de zăpadă!

Cum arată Crăciunul pentru tine?