Peste la grill

Ca să nu mai existe dubii că nu aş fi bună de soţie, azi i-am pregătit (de fapt, ne-am pregătit că şi eu pap!) brutei mici peşte la grill.

Aseară i-am curăţat, deşi urăsc să curăţ peşti (mereu am senzaţia că se uită la mine şi mă condamnă că-i tai capul!), i-am spălat bine să nu aibă chestia aia negricioasă înăuntru şi i-am sărat.

Am învelit castronul în folie de aluminiu (să nu iasă mirosul de peşte) şi l-am băgat la frigider până azi dimineaţă.

Apoi am luat condimentele pentru peşte, le-am amestecat cu ulei şi am purces la ungerea bucăţilor de peşte cu maglavisul de ulei şi condimente.

Până am curăţat grillul, până am verificat dacă mai e gaz în butelie, până am reuşit să scap de mirosul de peşte de pe mâini şi am spălat vasele, condimentele au avut timp să intre în carne.

Apoi, la grill am făcut un experiment: o bucată am învelit-o în folie de aluminiu iar restul de carne le-am aşezat pur şi simplu pe grătar.

Le-am lăsat la foc mic aproximativ 35 de minute. După primele 10 minute ne venea să luăm bucăţile de peşte de pe grill şi să le înfulecăm, atât de bine mirosea.

Bucata de peşte învelită în folie s-a făcut bine, diferenţa dintre cele care nu au fost învelite e că era mai moale şi fără coaja puţin arsă.

Uite minunăţia:

peste la grill

Acu, io ştiu că nu arată ca la restaurant, dar noi suntem de la ţară aşa că n-avem bai dacă pătrunjelul nu era vioi ci ud că tocmai îl spălasem.

În caz că vrei un pont despre mujdeiul de usturoi citeşte mai departe: căţeii de usturoi se dau pe răzătoarea mică, apoi se amestecă bine cu sare. După ce s-au omogenizat, se adaugă o linguriţă de oţet şi se amestecă până se face un fel de spumă groasă. După care încet-încet torni ulei, ca la maioneză.

Et, voila! Mujdei pufos de usturoi! Fără aÅŸa ceva noi nu păpăm peÅŸte. Ceea ce înseamnă că azi nu ieÅŸim din casă ÅŸi nici nu primim musafiri! 😀

Poftă mare dragilor!

7 thoughts on “Peste la grill

  • Perti: da, mujdeiul cu smantana e mai bun dar nu mai aveam si am uitat sa-i spun brutei mici sa-mi cumpere. Nici pe noi nu ne-a prins raceala, sper sa o pacalim in continuare!

    Paradox: pai, si astia au fost congelati dar intregi. I-am decongelat si i-am curatat. Oricum macroul e mai usor de curatat decat crapul sau alta specie cu solzi.

  • Drooling…. cred ca ma duc sa-mi frig si eu cateva “degete de pestisor” (fishfingers). Nu-s asa bune ca si rezultatul “artei culinare” din poza, dar au gust de peste…si asta conteaza 😛

    ps: mujdeiul de usturoi la ce mancaruri e mai bun? suna bine reteta… ❓

  • Mudejiul e bun si la orez cu aripioare, la cartofi prajiti, fishfingers etc. Adica, la ce iti place :)) Numai sa te speli bine pe dinti si sa mesteci guma, ca poate te cearta iubita :))

Leave a Reply to paradox Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.