Twilight – film prost, carte buna!

Prin amabilitatea colegei mele Adela, am reuşit să pun mâna pe cartea “Twilight“, de Stephenie Meyer (“Apusul”, cum e tradusă la noi) înainte de a vedea filmul. Până acum făceam exact invers. 🙂

Cartea:

Nu mă gândisem niciodată prea mult la felul în care voi muri – deşi am avut destule motive în ultimele câteva luni – dar, chiar dacă m-aş fi gândit, nu mi-aş fi imaginat că voi muri în felul acesta.”

Isabella Swan, o adolescentă obişnuită, chinuită de complexele specifice vârstei, se mută din Pheonix, un oraş unde e aproape zilnic soare şi cald, într-o localitate unde aproape în fiecare zi plouă, cerul fiind mai mereu acoperit de nori. Deşi e o persoană ce preferă să fie singură, reuşeşte să atragă atenţia la şcoală. Devine noua senzaţie, mai ales pentru băieţi. twilight_book_cover

La şcoală îl cunoaşte pe el, străinul care pare să fie total dezgustat de prezenţa ei. Edward, elevul cel straniu care stă la masă doar cu fraţii săi, e fascinat de Bella, de fapt, de mirosul sângelui său. I se pare atât de irezistibil încât decide să plece pentru o perioadă în Alaska, să-şi pună gândurile în ordine.

Fireşte, se pune mult accent pe perfecţiunea semi-zeului, într-o oarecare comparaţie cu stângăcia evidentă a Bellei.

Începutul cărţii mi-a adus aminte de Povestea Hoţului de Trupuri şi Interviu cu un Vampir, ambele scrise de Anne Rice. Practic în jurul poveştii de dragoste dintre Bella şi Edward se desfăşoară procesul de maturizare al vampirului. Devine din ce în ce mai stăpân pe sine, se controlează mai uşor în preajma fragilei adolescente, care ar putea muri în orice clipă dacă Edward îşi pierde capul şi se lasă sedus de aroma încântătoare a sângelui fetei.

Pasajele care descriu atmosfera, peisajul pădurii, vremea apăsătoare şi mereu ploioasă, aspectul personajelor, toate reuşesc să implice cititorul în acţiune, să se identifice cu personajul principal feminin (dacă ești o adolescentă de 16 ani, firește!)

Însă, îmi vine greu de crezut că un bărbat ar putea citi cartea. Cavalerismul și romantismul sunt duse la extrem. Mi se pare prea siropoasă pentru un bărbat. Poate e o idee preconcepută. Sau poate încă n-am reuşit să mă adaptez la stilul hollywoodian care-şi face tot mai mult simţită prezenţa în literatură!

Nu vreau să spun mai multe despre acţiune, vă recomand să o citiţi, dacă n-aveți altceva mai bun de făcut! E … haioasă, pe alocuri, și ușor de lecturat. Face parte din categoria cărților pe care le citești într-o zi, zâmbești și le pui la loc pe raft.

Filmul:

Pentru personajul Bellei aş fi văzut-o mai degrabă pe Ellen Page, actriţa din Juno. Mi s-a părut mai potrivită decât Kristen Stewart, care parcă a fost prea … rigidă. Faţă de Bella, cea din descrierile din carte care ştia să zâmbească şi să farmece prin naturaleţea ei, Bella din film mi s-a părut un pic forţată. Nu m-a convins deloc. Desigur, sunt subiectivă. Înainte de a vedea filmul, nu ştiam deloc actorii, aşa că imaginaţia mea a fost liberă să aleagă un chip ce se potrivea descrierilor. Şi acea persoană a fost Ellen Page.
top sales_carti

În privinţa lui Edward, să spunem că şi el a fost forţat puţin, cam rigid, dar a compensat cu aspectul şi zâmbetul! 😀 Arată bine tipul deşi structura feţei lui nu e chiar pe placul meu. Poate fanii îl recunosc din Harry Potter, a jucat rolul lui Cedric.

Cel mai reuşit personaj, spun eu, e cel al doctorului Carlisle Cullen, tatăl familiei de vampiri. El m-a atras cel mai mult, m-a intrigat aş putea spune. Siguranţa de sine combinată cu aspectul impecabil şi vocea seducătoare, toate astea m-au cucerit, deşi dr. Cullen e unul dintre personajele secundare. În carte însă i se alocă mai mult “spaţiu” şi i se face un portret complex.

Şi actriţele ce le-au interpretat pe Alice şi Esme, au fost bine alese. Au dat-o-n bară cu Jasper, nu ştiu de ce, dar în orice caz nu mi-l imaginam ca un speriat!

Fireşte, filmul nu a respectat decât foarte puţin cele scrise în carte. Producătorii s-au axat mai mult pe acţiune decât pe relaţia dintre cei doi sau poate mi s-a părut pentru că la doar o zi după ce am citit cartea am văzut şi filmul!

Oricât aş încerca să caut părţile bune, Twilight nu e un film de Oscar. E mai degrabă un film de duzină, menit a scoate un profit şi de a ne umple timpul liber. Multe replici bune din carte nu s-au regăsit şi în scenariu. Dacă în carte au fost multe, poate prea multe replici siropoase, în film acestea au lipsit. Ar fi dat o altă notă filmului. Plus că m-au enervat, la un moment dat, trecerile de la o scenă la alta, aparent fără vreo legătură. Se lăsa scena în aer şi se trecea la alta.

În orice caz, nu vă lăsaţi descumpăniţi de opiniile mele. Dacă într-adevăr v-am făcut curioşi, căutaţi cartea şi citiţi-o!

26 thoughts on “Twilight – film prost, carte buna!

  1. ghita

    iti recomand filmul “Iluzionistul” regizat de Neil Burger care are la baza naratiunea “Eisenheim, iluzionistul” scrisa de Steven Millhauser … cu mentiunea ca nu am citit naratiunea …dar dc naratiunea aia ii mai buna ca shi filmul atunci ma pun si eu sa citesc cartea, inainte sa vad filmul :)).

    Reply
    1. lilisor Post author

      M-ai facut curioasa. O sa caut cartea si o voi citi. Inca n-am vazut filmul desi am citit numai cronici favorabile 🙂

    2. maria

      daca este cineva interesat sa isi procure cartile din coletia Twilight in limba engleza, il pot ajuta! le ofer spre vanzare, cartile sunt noi noutze, in limba engleza, la pretul de 260ron toate cele 4! 0 7 4 3 3 1 6 1 2 8

  2. loredaba

    am citit toate cartile aparute in rom……am vazut doar catva secvente din film………..super…..merita citite cartile si vazut filmul….

    Reply
  3. Psyche

    sunt o mare fana a cartilor din seria “Twilight” si sincer..filmul mi s-a parut o mare porcarie.actorii nu au fost reusiti deloc,cu exceptia catorva dintre ei(Carlisle,Alice,Esme si Jacob).Robert nu e tocmai un Edward reusit,si nu ma refer doar la aspectul fizic,ci la felul in care joaca.Kirsten chiar e draguta dar parerea mea e ca isi joaca rolul de parca ar fi fost obligata(dar se intelege..avand in vedere ca nici macar nu a citit cartea!).Oricum…cartea merita citita

    Reply
  4. Maria

    Ellen Page este,intr-adevar micuta de inaltime,dar si ea ar fi fortata…Bella era,totodata,slaba.
    Filmul nu se ridica la nivelul asteptarilor noastre.Cartea-no comment!Am avut noroc,unii dintre noi,ca am citit intai cartea…Dar acest lucru ne-a facut,evident, o impresie sau alta despre personaje!Eu mi l-am imaginat altfel pe Edward,dar,cu timpul,m-am obisnuit cu imaginea lui…putin cam matura!

    Reply
  5. Pingback: Premiile retarzilor?! | Lilisor.net: blog personal feminin

  6. ioana

    eu am vazut mai intai filmul si pe urma am citit cartea, si vreu sa spun ca mi-a placut foarte mult filmul,si apropo de carte ati zis ca lipsesc multe scene din carte care nu au fost introduse in film….sa ne gandim un pic logic…nu poti introduce intr-un film de 120 min toate scenele petrecute dintr-o carte….hai sa fim seriosi.si tu cand povestesti unei persoane o carte spre ex. nu ii dai toate amanuntele petrecute in carte nu?asa este si cu filmul nu poti ca introduci chiar tot in cateva minute. oricum mie mi-a placut foarte mult filmul si nu mi se pare o prostie, chiar a reusit sa ma impresioneze, a iesit excelent,cat despre personaje pot spune ca mi-au placut.toate prietenele si colegele mele care au vazut filmul au spus ca este extraordinar de frumos si impresionant.e chiar bun filmul,superb

    Reply
  7. Pingback: Never Think/ Too far gone - Sam Bradley | Lilisor.net: blog personal feminin

  8. Pingback: Al treilea trailer New Moon | Lilisor.net: blog personal feminin

  9. Pingback: The Vampire Diaries, sau de ce filmele cu vampiri sunt proaste | Lilisor.net: blog personal feminin

  10. Pingback: Eclipsa – Stephenie Meyer | Lilisor.net: blog personal feminin

  11. Pingback: Cine e "Cel mai sexi barbat din lume"? | Lilisor.net: blog personal feminin

  12. Pingback: Scurtele de miercuri | Lilisor.net: blog personal feminin

  13. Pingback: The Vampire Diaries - The Awakening (Trezirea) | Lilisor.net: blog personal feminin

  14. yoanna

    Sincera sa fiu…nu sunt deloc de acord cu tn…mie mi se pare extraordinar filmul…sh personajele…..doar in privinta lui Jasper

    Reply
  15. yoanna

    Eu ador filmul…si gandeste`te…personajele trebeau alese sh dupa aspectul fizic…doar nu aveau sa aleaga un ”Edward” cu zambetul pe buze,imbracat in galben,cu tepi in cap….sh cartea este foarte reusita….dar …mi se pare mai frumos filmul…chiar dak unii oameni il critica[dupa parerea mea fara rost]

    Reply
  16. Pingback: How to Catch and Keep a Vampire - Diana Laurence | Lilisor.net: blog personal feminin

  17. Aga

    Cartea mi se pare o lectura de wc mai pretentioasa. Povestea bruta are potential. Felul in care a dezvoltat-o Stephanie Meyer e atat de statica, fara logica si personaje superficiale. Total previzibil.

    Reply
  18. Pingback: How to Catch and Keep a Vampire - Diana Laurence | Lilisor.net

  19. Pingback: The Vampire Diaries - The Awakening (Trezirea) | Lilisor.net

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.