Parfumul – Patrick Süskind

Cum ar fi să te naşti în Parisul secolului 18, într-o piaţă împuţită, sub o tarabă de peşti care putrezesc în timp ce sunt curăţaţi, de către o femeie care nu e capabilă să simtă ceva pentru puii de om pe care îi aduce pe lume? Şi, mai ales, cum ar fi dacă ai fi singurul om care nu are un miros propriu dar are cel mai fin nas din lume?

Jean-Baptiste Grenouille
, personajul central al cărţii lui Patrick Süskind, Parfumul, e acel om care nu simte empatie, nu ştie ce e mila, ce înseamnă să iubeşti sau ce înseamnă să fii om. E omul căpuşă, aşa cum e descris de autor. Căpuşa care îşi doreşte cel mai frumos parfum din lume: o colecţie de arome din cele mai frumoase femei. Grenouille (care înseamnă broască în franceză) e fiinţa care îşi doreşte adulaţia unei lumi întregi pentru ca mai apoi să încerce să se lepede de ea.
Mie mi-a plăcut cartea, pe alocuri descrierile sunt scârboase, însă mesajul e fascinant.

Filmul a fost interesant, însă mi-ar fi plăcut să văd şi partea în care Grenouille stă 7 ani în peşteră, după care revine printre oameni. Coloana sonoră a peliculei a fost interpretată de Corul LATVIJA Berliner Philharmoniker şi Sir Simon Rattle. Melodiile sunt pur şi simplu senzaţionale, desigur dacă-ţi place opera…

Cumpără cărți la prețuri bune de pe eMag

7 thoughts on “Parfumul – Patrick Süskind

  1. Dan

    Da… Fain. Cel putin mie mi-a placut. Am vazut filmul dupa o buna bucata de timp, dupa ce citisem cartea… Filmul (la fel cum a fost si cu “Numele trandafirului”) a fost considerat initial ca fiind o ecranizare imposibila, dar uite ca e unul din putinele cazuri in care filmul se apropie de valoarea cartii dupa care a fost facut… Cu atat mai mult cu cat (sper sa imi aduc bine aminte si sa nu gresesc) insusi autorul cartii a luat parte la conceperea scenariului si in general la productia filmului.

    Reply
    1. lilisor Post author

      Actorii care l-au interpretat pe Grenouille in copilarie au fost prea frumosi pentru omul-capusa descris in carte.

  2. Mihai

    Si eu am vazut filmul si intr-adevar a continut o doza foarte mare de originalitate. Pacat insa ca nu a avut acel je ne sais quoi care m-ar face sa ma intorc la el. cartea nu am citit-o dar as vrea.

    Reply
  3. Cypress

    Cartea a fost OK. Mi-au plăcut mult descrierile lungi și nu credeam să poți descrie mirosul în sine în atâtea feluri. Filmul m-a surprins atunci când am auzit că se va face ecranizare. Eram extrem de curios cum or să pună cartea pe ecran dar le-a ieșit bine. Puteau stărui oleacă mai abitir pe eu-l intern al lui Grenouille dar e OK și așa.

    Reply
  4. Alina-P. MARDARE

    Am vazut filmul si chiar mi-a placut. N-am stiut de carte si ar fi interesant sa o citesc. Sper ca filmul nu mi-a facut prea multe idei preconcepute ca sa-mi strice lectura. Da, ideea centrala am apreciat-o: Geniul in cea mai dezagreabila fiinta posibila. Cel putin regizorul filmului m-a determinat sa simt simpatie pentru un criminal in serie, oricat de socant ar parea acest lucru.

    Reply
  5. Ciprian

    O carte extraordinara, un personaj fermecator, un magician care aduce marire si lasa in urma distrugere, restul personajelor graviteaza in jurul lui sunt doar instrumente pt realizarea unui singur destin.
    Recomand de acelas autor “Porumbelul”.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.