Iarnă la Cavnic 2013

Mai știți când mă miorlăiam că vreau un concediu de antisocial, că vreau să beau vin fiert într-o cabană la munte, să citesc o carte bună și să-mi pârlesc șosetele de teracota fierbine? Ei bine, dorința mi-a fost îndeplinită (thnx Dani, Otilia & Anca!). În prima zi de vacanță am fost un mic zombie de la medicamentele care previn răul de mașină. Mi-era greu să pronunț toate silabele din numele meu, darămite să întrețin o conversație coerentă. Dezavantajul de a fi femeie sensibilă! Nici măcar murăturile delicioase ori mâncarea excelentă, gătită de gazde, nu m-au ajutat să-mi revin. Așa că prima zi de vacanță am dormit-o din plin.

Hoinărind prin pădure, la „pozat” de pomi, frunze și vulpițe (nu le-am găsit, firește, la cât sunt de gălăgioasă) am dat de-o porțiune unde zăpada era neatinsă, așezată-n valuri ca o plapumă rece și pufoasă.  „Stai că verific eu cât e de mare zăpada, că io am cizme. Sigur nu trece de marginea cizmei”, am strigat și dusă am fost. Am reușit să înaintez 2 metri și m-am prăbușit. Măcar am învățat să „înot” în stratul de omăt. Și-o fost atât de bine, c-aș mai repeta experiența. Desigur, condiția fiind ca sub plapuma de zăpadă să nu fie o vale adâncă.

Despre celelalte zile nu vă povestesc, ce se întâmplă-n Cavinc, rămâne-n Cavnic! Dar vă arăt câteva poze drăguțe:

Da, acum am descoperit ramele în Photoscape și, momentan, am dat în microbul ramelor și-al filtrelor.

Nu-i tocmai bine încadrată imaginea de mai jos, dar mi-a fost atât de drag poneiul ăsta, încât a fost musai să-l „trag în poză”. Ne-am salutat respectuos, io l-am mângâiat pe cap È™i el mi-a mirosit palma. A considerat că-i mai gustos fânul uscat decât degetele mele, lucru pe care-l apreciez. Io aÈ™ fi fost prea … crocantă pentru gusturile sale rafinate.

Și cam atât pentru azi. Voi ce-ați făcut prin vacanța de iarnă?