M-am ascuns în baie de îndată ce m-am ridicat din pat. Să nu-i dau timp să observe că m-am trezit. Încă 5 minute de liniște apoi se va dezlănțui iadul în apartament. În 5 minute nu-mi voi mai auzi gândurile, nu-mi voi mai simți pulsul alert și voi uita ce aveam de gând să scriu pe blog astăzi. Mereu uit ce am de făcut atunci când e scandal în casa noastră.
AÈ™a că m-am spălat pe față, încercând să-mi revigorez ochii mici È™i alungiÈ›i. Cred totuÈ™i că într-o altă viață am fost un pui de chinez. O chinezoaică fiÈ›oasă ce mănânca bambus È™i orez, dar care refuza categoric să înfulece preparate din carne de câine. Sau de … pfuu, nici nu mă pot gândi la asta.
M-am rezemat de cadă, numărând în minte secundele până când va izbucni scandalul. 10, 9, opt, È™apte … trei, doi… unu. Am închis ochii aÈ™teptând. Nimic. LiniÈ™te. Ba nu, se auzeau păsările care È™i-au făcut cuiburi deasupra ferestelor noastre. Era bizar de liniÈ™te în apartament.
Am tras aer în piept și m-am pregătit să înfrunt inevitabilul, diavolul păros. Cu mișcări tremurânde am deschis ușa. Am scos capul pe ușă, așteptându-mă s-o văd, așteptându-mă să-mi sară-n brațe. Coridorul era liber. Din camera alăturată se auzeau sunete înfundate de taste. Laurențiu-și testează calculatorul nou. Păsările ciripesc. Ceva lipsește.
Am intrat în dormitor. Patul era răvășit, așa cum îl lăsasem în urmă cu 5 minute, când am sărit ca fulgerată de sub plapumă și m-am refugiat în baie.
„Hmm, astăzi am scăpatâ€, m-am gândit. „Uf, cât sunt de ciufulită È™i de palidă. Grr, musai să mă tundâ€, mi-am spus încet È™i m-am băgat din nou sub plapumă. Ador dimineÈ›ile când pot lenevi în pat încă 5 minute, adulmecând aroma cafelei de pe noptieră.
Am pus capul pe pernă. Ah, liniÈ™te. Soare. Miros de cafea. Și atunci s-a dezlănÈ›uit iadul. A început să miaune. Și să miaune. Și să miauneeee ….
Nu s-a oprit din miorlăit până când n-am luat-o braÈ›e È™i-am mângâiat-o sub bărbie. „Răsfățată mai eÈ™ti, nemernică È™antajistă ce eÈ™tiâ€, m-am răstit la ea. Nici că i-a păsat de vorbele mele. A început să-mi toarcă-n braÈ›e È™i să-mi facă masaj.
Bine, te iert. M-a fraierit. Din nou.
Oare pisicile colorate ale Hadellei sunt la fel de șmechere precum mâța mea în alb și negru?
Până la al treilea paragraf am crezut că scrii despre Laurenţiu.
Mă crezi dacă-ți spun că mai des mă cert cu pisica decât cu Laurențiu?
🙂 adevarul e ca animalutele din viata noastra stiu sa ne intre in suflet si sa ne fure cate putin din timpul liber.
In general,in orice relatie,fie interumana,fie cu animale,plante,fenomene natural sau obiecte,nu acestea ne pacalesc,ci pacaleala ne-o “tragem” singuri.Din comoditate si o prea buna parere despre noi insine,acuzam cealalta parte,chiar daca ‘acuzarea” musteste de iubire!
Spui asta pentru că nu-mi cunoÈ™ti împieliÈ›ata de mâță 😀
In general,in orice relatie,fie interumana,fie cu animale,plante,fenomene naturale sau obiecte,nu acestea ne pacalesc,ci pacaleala ne-o “tragem” singuri.Din comoditate si o prea buna parere despre noi insine,acuzam cealalta parte,chiar daca ‘acuzarea” musteste de iubire!
Mda, cunosc sentimentul … al meu patruped cum vede ca ma intind deja e prezent la intinderea de dimineata si scarpinat :))