Tag Archives: bicicleta

al treilea-i primul

Munca de echipă

Au ieșit din pădure în șir indian.

in sir indian

 

 Când urcarea s-a dovedit a fi mai anevoioasă decât anticipase, cel din față a coborât de pe bicicletă și i-a făcut loc celui care venea imediat în urma sa.

primul face loc celui din urma

Al doilea a mai pedalat vreo 2 metri, apoi a coborât de pe bicicletă și, fără a-i pune piedici celui care venea din urmă, i-a făcut loc să treacă.

al doilea-i face loc  celui de-al treilea

Al treilea a continuat să urce dealul, în timp ce primii doi împingeau de biciclete.

al treilea-i primul

Ăsta-i respect și muncă de echipă. Nu făceau parte din aceeași echipă în cadrul competiției, dar nici nu și-au pus piedici unul altuia. Nu vă imaginați cât de greu e să-i faci loc altuia în momentul în care-ți tremură genunchii și brațele, iar plămânii-i simți de parcă ar fi din plumb, conectați la o bombă ce poate oricând să explodeze.

Aș vrea să văd astfel de atitudini și de ajutor reciproc și-n alte domenii. Prea des îi punem piedici celui ce ar putea să facă ceea ce noi nu putem face. Îl „trolăm”, îl transformăm într-o țintă în care aruncăm cu toate frustrările noastre.

Prea des apelăm la oameni doar atunci când avem noi nevoie de ceva, ignorându-i atunci când ei au nevoie de ceva. Am folosit pluralul pentru că nu-s nici eu vreo sfântă.

Pozele-s de la Cupa XCO Crater din Betfia. Toate pozele vor fi online, cândva azi. Sunt peste 600 de cadre, mai am de prelucrat și triat.

Am trecut la un alt nivel …

… în ceea ce privește biciclitul. N-am ajuns la categoria „hardcore” – nu ăsta mi-e scopul, dar am reușit să urc serpentinele dinspre Oradea spre Paleu în viteză medie. Anul trecut urcam cu cea mai mică viteză și când ajungeam în deal, abia reușeam să respir.

Drept e că dealul dinspre Paleu spre Săldăbagiu de Munte îl urc tot în 1-2. Aș putea și-ntr-o viteză mai mare, dar parcă încă n-am genunchii suficient de antrenați. Dealul ăla e lung cât o zi de post și suficient de abrupt cât să transpiri ca un cal încercând să-l urci (e aproape la fel de abrupt precum e șoseaua șerpuită din poza de mai jos, cea din depărtare)

Tot anul acesta am urcat str. Gheorghe Doja pe bicicletă. Sigur, în viteză mică, în 1-2, dar am urcat tot dealul! Anul trecut am abandonat pe la jumate și-am împins-o pe Puicuțăăă până sus.

hanul-pescarilor

Poză de pe str. Gheorghe Doja, se văd lacul de la Hanul Pescarilor și serpentinele de la Săldăbagiu de Munte spre Spitalul Județean

Partea și mai bună e că de când merg cu bicicleta și-mi forțez rezistența s-au rărit perioadele când mă termină psihic și fizic durerile de spate. Sunt mai rare, dor mai puțin și nu mă mai trezesc înțepenită de fiecare dată când se schimbă brusc vremea. Obiectivul meu e să reduc la minimum durerile în următorii 2 ani. Sau, cine știe?!, poate chiar să le elimin dacă e posibil.

Dacă-mi pot antrena trupul, înseamnă că trebuie să-mi antrenez și mintea mai mult!

p.s: de astăzi Puicuțăăă a intrat în clubul siliconatelor! I-am făcut primul implant cu silicon pe roata din spate …

bicicleta de femei

gradina cu narcise

De pe străzile orădene

Pedalam liniștită pe bulevard, gândindu-mă la ciocolata pe care aveam s-o devorez când aveam s-ajung sus în deal. Opresc la semafor, cobor de pe bicicletă și aștept culoarea verde. Între timp lângă mine oprește ceva mașină neagră, cu geamuri fumurii. Coboară geamul și dă drumul mai tare la muzică. „A taa-aaa-aaa. A ta-aaa-aaa-aaa” urla o voce feminină. Bleah!

Fixam semaforul cu privirea. 10 secunde. Hai, hai, odată că n-am chef s-aud prostiile mainstream. Am ieșit cu bița ca să mă recreez și ca să scap de energia acumulată, nu s-acumulez frustrări.

Se face verde, urc rapid pe biță și pedalez în ritm cu mașina neagră. La un moment dat, înainte de a schimba viteza și de a mă întrece, pasagerul din dreapta scoate capul pe geam și urlă: „Bă, ce cur mișto ai!”

Merci, BĂ, ăla cu număr de București, cu 3 cifre și H sau Z… ceva. Merci! Să-ți trăiască familia (am auzit că așa se spune prin București).

Acum pot să mor fericită. Un bucureștean mi-a lăudat partea dorsală. Eh, măcar pe aia s-o laude, dacă altceva n-am …

În altă ordine de idei, azi am găsit grădina galbenă. Plină cu narcise. N-are rost să vă spun pe unde e, că nu pedalați voi până acolo (e cu urcușuri, coborâșuri, mașini parcate aiurea, musculițe care intră-n ochi, în gură și-n decolteu)

Uite-o poză mică și modificată cu Lumia 800. Data viitoare o să mă rog de tanti să mă lase să pozez de după gard.

gradina cu narcise

stufaris pe lacul paleu

Toate la timpul lor :)

De obicei mi-e greu să scap de o frică dacă prima experiență când încerc s-o înving nu e una pozitivă. Spre exemplu, mi-era frică să pedalez pe șosea pe lângă autobuze sau tiruri. Și mi-era la fel de frică să cobor dealuri în viteză. Și nu știu cum s-a nimerit, dar exact pe dealul Paleu (imediat după intrarea în comună) am avut de pedalat pe lângă un autobuz vechi. Că șoferul n-a respectat regula aia cu distanța față de biciclist, e partea a doua. Am pedalat la nici 30 cm de autobuz.

M-au trecut toate apele, strângeam de ghidon cu forța cu care un credincios pupă moaștele unui sfânt. În cele câteva secunde, cât i-a luat autobuzului să mă depășească, pe deal în jos, mi-am imaginat diverse scenarii în care sărmana mea mâță va trebui să învețe să trăiască doar cu Laurențiu. M-a speriat atât de tare autobuzul, încât ultima parte de deal am coborât-o cu frânele puse. Cred că am atins „uimitoarea” viteză de 5 km la oră.

A doua întâlnire cu aceeași coborâre a fost mai fericită, dar tot am avut grijă să folosesc ușor frânele. Ce-i drept, aveam o viteză ceva mai mare, de 10 km/h. Între timp, am mai pedalat pe dealul ăla de … nici nu mai știu de câte ori, iar între timp am învățat să scap de frica de viteză la coborâre, ba chiar am atins 52,3 km/h, conform sportstracker.

Azi am scos-o pe Puicuță la o plimbare prin Paleu și Săldăbagiu de munte. A fost o vreme prea frumoasă pentru a sta în casă, în fața aceluiași laptop cu ajutorul căruia contribui din plin la deteriorarea condiției mele fizice.

Pozele sunt făcute de pe marginea șoselei, înainte de a urca dealul spre Săldăbagiu. Urăsc dealul ăla, deși e plin de roade (astă vară i-am mâncat murele, iar azi i-am cules măceșele). Îl urăsc pentru că de fiecare dată când îl urc pare mai lung și mai abrupt decât ultima dată.

 

După 2 luni de biciclit

În urmă cu 2 luni nici nu-mi imaginam că voi avea curajul să urc și să cobor dealul Paleu pe bicicletă. Săptămâna trecută, într-un moment de nebunie și furie, i-am spus lui Laurențiu: „Dacă mai stai 10 minute, vin și eu pe Paleu! Fir-ar să fie, doar nu-s eu mai prostovană față de restul lumii!”.

E ciudat sentimentul ăsta de nebunie temporară pentru că, de regulă, nu-mi pasă dacă cei din jur râd de slăbiciunile mele, de fobiile mele. Sunt prea concentrată să nu mă pierd cu firea pentru a observa glumele nesărate ale celor din jur. Și-n plus, prefer oricând să fiu precaută și să văd opțiunile decât să fac ceva doar pentru că „asta face toată lumea”.

Așa că săptămâna trecută am îndrăznit și, păstrând o doză de precauție, am urcat dealul Paleu, apoi l-am coborât pe la Spitalul Județean. Înainte de fiecare curbă se auzeau frânele Puicuței. Cam așa cum se aud, uneori, țipetele neinițiaților care stau în dreapta șoferului la cursele de mașini.

Uneori prinde bine câte-o doză de nebunie. Azi am mai luat o doză. Sper să ajung teafără acasă, la mâța nebună care iarăși va adormi cu nasul în papucii mei!

De data aceasta car și aparatul foto după mine!

claxon bicicleta

La pedalat prin Oradea

Am pedalat din greu azi, mă mir că nu m-am ales cu o febră musculară. Laurențiu vrea să-mi testeze rezistența fizică și să mă convingă să urc și să cobor dealul Paleu. Io tot îi spun că acolo nu-i de mine, că-s femeie fricoasă, el nu și nu, că-i musai să urc pe Paleu! Până atunci ne antrenăm pe dealurile mici orădene.

Dacă mergi pe strada Teodor Nes (aia care dă din bld. Ștefan cel Mare, trece pe lângă blocurile ANL), treci de podul peste calea ferată ș-apoi ții drumul drept pe str. Izvorului, ajungi în niște zone interesante fără câini maidanezi și fără mașini care merg bară la bară. Am descoperit străzile Cireșilor și Piersicilor. Ce denumiri interesante au având în vedere că-s încărcate de vile și de viluțe. Pesemne pe aici trăiește lumea bună a orașului?

claxon bicicleta

Strada Piersicilor e neasfaltată, așa că am evitat-o. Adică așa am văzut-o când am ajuns la intersecția Izvorului cu Piersicilor. Poate-i doar porțiunea aia fără asfalt.

Când am văzut cât de greu a fost la urcat (m-a depășit un cal ce trăgea o căruță!!!), m-am gândit că poate n-ar fi bine să cobor pe bicicletă, că-s  începătoare. M-am temut că nu voi putea controla bicicleta (e doar a 4-a zi de când o folosesc, după mulți ani de stat pe tușă) și că voi pica. N-am căzut. Nici măcar pe porțiunile de pietriș nu am avut probleme în a controla țoacla. Frâne bune Neuzer are! :)))

caruta trasa de cal. 3 nr inmatriculare

Am mai urcat și pe str. Piatra Craiului, apoi pe Atacului și-am coborât ușor, învățând să iau curbele cât mai bine. Da, știu, sunt prea precaută. Grijă s-aveți la coborârea de pe Piatra Craiului spre str. Codrilor, e o curbă, cu vizibilitate redusă, în pantă.

Se circulă bine cu bicicleta și prin oraș pe str. Nicolae Jiga (deși aici e mai bine să ridici fundul de pe șa la fiecare câțiva metri, trotuarul larg e plin de crăpături și șanțuri), pe străduțele lăturalnice din Rogerius, pe pista de pe malul Crișului sau prin parcările de pe mal, dacă circuli în timpul zilei, când oamenii-s la serviciu. Și prin parcuri, dar astea-s pline de prunci și de bătrâni care ies la soare. Așa că trebuie să fii foarte atent(ă) la cei din jur!

poza bicicleta neuzer mistral 18 lady

bicicleta neuzer mistral 18 pt femei

Say hello to „Puicuțăăă”!

Ne-am cunoscut într-o zi senină de marți. Eram grăbită să ajung la o întâlnire, ea stătea singură în magazin. Cred că mă aștepta. Știa că ne vom întâlni, dar de unde? Sigur nu mi-a citit blogul! Ignorată de celelalte, mi-a lăsat impresia că vrea să fie salvată. Că vrea să-și trăiască viața. Că e dornică de călătorii matinale și că n-o deranjează dacă sunt nițel mai brutală cu ea.

Ne-am împrietenit din prima clipă. Eu, fricoasă, ea curajoasă și sigură pe ea. De fapt, sigură pe frânele sale. Am numit-o „Puicuțăăă” (musai cu 3 ă) pentru că-i bună. Și drăguță. Și sexoasă. Sau, mă rog, o fi sexoasă între alte biciclete. Face parte din familia Neuzer, e o Mistral Lady 18.

Puicuțăăă e prima mea bicicletă! Pegasul maică-mii, țoacla pe care am învățat să pedalez la vreo 10 ani, probabil zace în ceva uscătorie, printre alte fierotanii. De 2 zile o pedalez din greu pe Puicuțăăă. Dar tot traversez strada pe lângă biclă, mai ales dacă nu-s semafoare sau dacă bordura e prea înaltă. Dacă ar exista buline galbene pentru bicicliști, sigur ar trebui să port una. Încă mai fac prostia de a sări de pe bicicletă după ce frânez brusc.

De ce mi-am cumpărat bicicletă la 25 de ani? Pentru că-i musai să ies din zona mea de confort! M-am obișnuit să evit temerile, să ocolesc momentele care-mi pun la încercare rezistența fizică. Și vreau să schimb asta. Pe de altă parte vreau să-mi întăresc musculatura. Fizioterapeuta mi-a spus că am dureri de spate pentru că nu fac mișcare, iar mușchii sunt neantrenați. Mersul pe jos nu e suficient.

Laurențiu mi-a pus normă la biciclit: în toamnă va trebui să ajung de acasă până în Lords în doar 7 minute. Eu sper să fac niște craci de zeiță și-un fund de fotomodeală. Dar dacă el vrea să ajung rapid la bere, e bine! I can handle that, cum ar zice americanul!

bicicleta neuzer mistral 18 pt femei

Ce bicicletă să-mi cumpăr?

Acum vreo săptămână am ieșit la alergat pe malul Crișului. La 8 dimineața! Să mai spun că mă opream din 5 în 5 minute să trag aer, că simțeam că mă sufoc? Să mai spun că n-am mai alergat de atunci? Aproape că mi-am scuipat plămânii după primii 50 de metri. Condiția mea fizică e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. De asta am decis să fac mișcare prin pedalat.

Așadar, cumpăr bicicletă. Nu am nevoie de-o bicicletă de curse (ha, io și întrecerile sportive!), nu-mi plac mountain bike-urile. Vreau ceva de oraș. Ideal e să fie o bicicletă mică, fără rudă, ușoară și pliabilă. Locuim la etajul 4, în bloc nu mai există uscătorie, pe palierele de la parter și etajul 1 nu avem voie să lăsăm bicicletele, pe celelalte paliere sunt deja țoacle parcate, așa că ar trebui să urc 4 etaje cu bicla. Iar eu, cu spatele meu defect, n-am nevoie de un bagaj de 20 de kile!

Am de ales între 3 modele:

1. Bicicletă românească pliabilă Metropolis Zefir 20.

Materia primă-i chinezească, dar produsul finit e românesc. Din câte-am văzut online, se apropie foarte bine de Pegasul vechi și portocaliu pe care am învățat să pedalez. Roată de 20 de inch, frână pe spate de torpedou. Am văzut câteva recenzii, inclusiv în Dilema Veche, care mi-au atras atenția în mod pozitiv. Pentru oraș și pentru ce-am nevoie, e bună! Dar nu-i place colegului de dormitor! Prețul e foarte accesibil: 520 lei.

Puncte minus: n-are viteze (dar pe de altă parte, la ce-mi trebuie viteze?!).

Zefir albastru

2. Bicicletă pliabilă Koliken Camping

Ungurească, 24 de inch are roata, e ceva mai mare decât pliabila românească. Dar și mai grea. Preț: 580 lei.

Puncte minus: n-are viteze.

Bicicleta_Koliken_Camping_24

3. Bicicletă Neuzer Mistral 18 Women

No, dintre toate 3 asta-i favorita lui Laurențiu. Că el vrea să avem matching bikes! :)) El are versiunea Mistral 18 male. Roata-i de 26 inch, are o grămadă de viteze și de opțiuni. Bineînțeles că dacă va fi s-o cumpăr pe asta ar însemna, probabil, să-mi dau de pământ de vreo 2 ori, până-i învăț vitezele, frânele. Că deh, io-s femeie învățată cu Pegasul vechi! Preț: 920 lei.

Puncte minus: n-are apărătoare pe spate, în caz de ploaie, mă murdăresc pe nădragi. Și nici nu-i pliabilă.

neuzer-mistal18-for-ladies

Pfuu, decizii, decizii! Nici cu alegerea laptopului nu mi-a fost atât de greu, deși în echipamentul ăla am investit mai mulți bani!