Tag Archives: idei

La ce e bună gelozia?

În viața amoroasă, la fel ca-n multe alte aspecte ale vieții, mă ghidez după un principiu simplu, zic io: „Nu poți obliga un om să te iubească”. Îl poți fermeca prin calitățile tale, dar nu-l poți forța dacă nu e deloc atras de tine ca persoană. Nu-s genul de om posesiv, nu-mi doresc să ucid cu privirea orice femeie care se uită la orădean, nici măcar nu am nevoie să știu unde e în orice moment al zilei. Urăsc ideea de a fi dădacă pentru un bărbat matur. După ce voi avea un prunc probabil voi gândi altfel, nu știu. Dar momentan mă oripilează gândul de a-i ține umbră bărbatului la orice pas pe care-l face. Sunt conștientă că dacă ar vrea să mă înșele, ar putea-o face oricând, oriunde și cu (aproape) oricine. Să fiu vigilentă, să-mi consum energia fiind geloasă și posesivă e o risipă de resurse fizice și psihice, în ceea ce mă privește, evident!

Sunt conștientă că dacă un om vrea ceva va obține ceea ce-și dorește, indiferent de obstacolele care-i sunt puse. Paradoxal, asta nu se aplică atunci când vine vorba de a ține pe cineva lângă mine. N-aș sta lângă un om care nu mă dorește lângă el, oricât de mult l-aș dori eu. O fi din cauză că-s orgolioasă și am pretenția că-s suficient de matură încât știu ce vreau  sau o fi pentru că nu-mi place să-i impun cuiva să mă iubească/placă/dorească. La fel cum eu nu accept ca cineva să-mi impună pe cine să iubesc, cu cine să vorbesc, ce să fac, ce să mănânc, cum să mă îmbrac, ce freză mi se potrivește etc. Nu vorbesc de sugestii și sfaturi, ci de răutăți „gratuite” care au rolul de a manipula în a-i face întru totul pe plac celui ce încearcă să-și impună propriile idei, fără să-i pese de ceea ce-ți dorești.

În ultimii ani am văzut multe  cupluri unde gelozia își făcea simțită prezența din motive puerile sau stupide. Și io, ca o prostovană ce mi-s, mă tot întreb:  la ce e bună gelozia extremă? La ce-i bună posesivitatea față de partener(ă)?

În mediul online …

… se destramă prietenii din cauza politicii, se dezbat subiecte grele, se scriu sute și mii de rânduri de texte, unele argumentate, altele pur propagandistice. Și tare mi-e că rezultatele (ne) vor dezamăgi. Că omul care va vota, tot de la televizor se va informa! Sau de la biserică, pentru că „așa e cum spune părintele”!

Dilema Veche nu-i accesibilă omului de rând, mai ales că-n multe locuri nu ai de unde să cumperi un ziar. Zilele trecute s-a treierat grâul, urmează secara. Cine are vreme de citit ziarul când munca te dă afară din casă? Roșiile trebuie udate, pipearca (ardei pt cei care nu sunteți din Banat) se usucă dacă nu are apă și dimineața și seara. Cineva trebuie să dea de mâncare la porci, să adape vaca și să strângă păsările în cotețe. Mai trebuie măturată curtea și spațiul din fața casei, trebuie pregătită mâncarea pentru a doua zi și pus aluatul de pita la dospit.

Imediat vine sezonul prunelor, de îndată ce cad pe jos trebuie culese rapid pentru țuică/pălincă. Cine are vreme de „toc șouri” la televizor? Lasă, ne spune „Domnul Dan” ce trebuie să facem, că el e toată ziua cu politicienii, știe el mai bine decât noi toți cum stă treaba cu politica.

În mediul online nu simți presiunea televiziunilor și nici isteriile prezentatorilor plini de zel. În online poți citi, în liniștea camerei tale, păreri pro și contra, ai acces la informații din trecut și apoi ai vreme să-ți formezi o opinie. Paradoxal, în online timpul se scurge parcă mai încet decât la televizor. Pentru că lipsește vocea exasperantă a prezentatorului care cere să fie ascultat, cere să-i fie validate opiniile de către invitații din platou.

În online ai timp să-ți formezi o opinie. Dacă nu citești comentariile postacilor analfabeți!

Sau poate mi se pare …

Intai dam in cap, apoi cerem explicatii!

Îmi amintesc de un curs de la facultate când un profesor ne povestea de responsabilitatea morală a jurnalistului faţă de comunitate.
Ne-a dat ca exemplu povestea lui Rodney King, un afro-american ce a fost bătut crunt de către 6 ofiţeri de poliţie pentru că s-a opus arestării. Povestea lui, din 1992, a făcut valuri şi a iscat scandaluri în Statele Unite ale Americii.violence

Iniţial oamenii au fost şocaţi de violenţa filmului prezentat de televiziunile americane, fără să afle toate informaţiile. Desigur, poliţiştii au făcut abuz în serviciu, nu e nici un dubiu aici, însă felul în care povestea a fost relatată de mass media, a dus la declanşarea unor proteste în care au murit câteva zeci de persoane.

Astfel de cazuri nefericite am văzut şi noi. Povestea lui Mailat, înjunghierea lui Marian Cozma etc., toate sunt reflectate de violenţele, atât verbale cât şi fizice, pe care am ajuns să le vedem din ce în ce mai des mediatizate.

Practic, pe baza unor informaţii prezentate de mass media, unii ajung să-şi dea în cap, fără a verifica acele informaţii sau fără a cunoaşte toate detaliile. Eu te omor pentru că, mi-a spus vecina de la 1, tu mi-ai spart cutia poştală. Nu mai contează că vecina are 80 de ani şi e senilă, eu o voi crede pentru că am nevoie să cred pe cineva care-mi oferă o explicaţie, indiferent de veridicitatea acesteia. Nu mai stau să întreb pe altcineva, nu aştept o explicaţie din partea ta, pur şi simplu vin şi te împuşc. Asta ca să înţelegi cum poate funcţiona uneori mintea umană.

Voi extrapola o idee de mai sus şi o voi aplica unei situaţii pe care, sincer, nu o pot înţelege. În urma unor lucrări la proiectul de care mă ocup, au apărut nişte probleme care au afectat oamenii ce beneficiază de proiect. Unii au fost mai răbdători şi au citit mesajele mele legate de acele lucrări, fără să se îngrijoreze sau să ameninţe cu “nu mă mai joc aşa!”.

Alţii, mai pripiţi, mi-au trimis mailuri după mailuri în care mă acuzau de fraudă, înşelătorie şi, inevitabil, mi-au transmis că nu mai vor să se joace cu mine, pentru că, nu-i aşa?!, “încercaţi să mă fraieriţi, mă furaţi pe faţă”, chiar dacă e vorba de un joc!

Ei bine, în momentul în care le-am răspuns, asigurându-i că nu am favorizat pe nimeni şi că am remediat problema, o singură persoană şi-a cerut scuze pentru că a judecat fără să cunoască toate datele, pentru insultele gratuite şi nemeritate.

Ne e chiar atât de greu să aşteptăm după o explicaţie sau un răspuns? E absolut necesar să recurgem la insulte gratuite fără a cunoaşte toate datele problemei?

Fireşte, mulţi dintre noi ajungem să facem astfel de greşeli, însă în anumite situaţii, greşelile de genul ăsta pot fi fatale şi ireversibile.

_______________________

sursa imaginii

Human Nature…

Ai observat cât de uşor judecăm şi etichetăm oamenii din jurul nostru?

  • Vecina de la 1 e o nesimţită pentru că îşi mătură toată mizeria în balconul meu.
  • Patronii magazinului de lângă firmă sunt nişte parveniţi şi ahtiaţi după bani pentru că au dublat preţul unui covrig în decursul a câtorva luni, deşi la brutăria din apropiere e la jumătate de preţ.
  • Bărbaţii sunt neserioşi pentru că amână lucrurile pe a doua, a treia, a “n”-a zi pe motiv că “este timp”. Categorisesc femeile după nişte criterii infantile.
  • Femeile sunt proaste pentru că sunt pripite şi şofează prost.
  • Copiii sunt retardaţi pentru că nu citesc literatură.
  • Câinii sunt nasoli că lasă păr peste tot. Şi bale. Pisicile nu, pisicile-s frumoase foc!

people walkingCert e că toţi judecăm, de multe ori superficial. Sau dacă nu judecăm, punem etichete pe lucruri şi persoane. Pentru că e mai uşor aşa. Pentru că aşa uităm de mizeria din propria ogradă şi ne bucurăm să o vedem pe cea a vecinului.  Doar suntem oameni care gândim şi acţionăm adesea superficial…

E posibil ca o greşeală făcută să-ţi anuleze toate celelalte fapte bune făcute în trecut?

Îmi reciteam o parte din posturile din trecut şi am realizat câte prostii am făcut şi am zis. Cât de mult am generalizat. Suntem atât de obişnuiţi cu generalizările încât uneori ne e greu să facem diferenţa. În acelaşi timp am observat cât de multe s-au schimbat în felul meu de a fi, de gândi, de a acţiona. Desigur, şi acum sunt impulsivă (deşi cred că e mai degrabă un “defect” al tinereţii), dar îmi dau seama mai uşor de greşelile şi prostiile pe care le fac şi le spun. Nu oricine e în stare să recunoască asta. Am observat-o în multe persoane în decursul scurtei dar aventuroasei mele vieţi de până acum. Ce mi se pare mai grav e modul în care greşelile sunt tratate de instituţii serioase, care ar trebui să respecte un cod deontologic. Da, ar trebui, la modul imperativ!

Jurnalism

Media din ultimii ani a manipulat şi a generalizat în aproape toate subiectele tratate. E uşor să atingi coarda sensibilă a omului, pentru că în felul acesta puţini vor lăsa deoparte sentimentele şi durerea pentru a vedea dincolo de lacrimile stârnite de un reportaj menit a le atrage. Iar atunci când credem că am văzut dincolo de lacrimi, devenim sceptici şi atotştiutori. Natura umană…

E şi mai uşor să disimulezi atenţia publicului de la adevărata problemă prin atacuri murdare şi ieftine.

Totul se rezumă la verbul “a alege”!

Când spun asta nu mă refer la politică ci la alegerile noastre, de zi cu zi. cute little girl orphaneDesigur, cu toţii regretăm ceva. Unii mai mult, alţii mai puţin. Şi eu am regrete. Şi eu mă gândesc uneori “de ce am spus aia, atunci? de ce nu am tăcut naibii şi nu mi-am văzut de drum?!”. Din nou, întrebări fireşti. Doar suntem fiinţe înzestrate cu o conştiinţă, nu?

Eşti un ipocrit (o ipocrită) dacă vei spune că nu ai nici un regret. Înseamnă că nu ai trăit cu adevărat. Aşa cum există bine şi rău, la fel putem lua decizii bune sau mai puţin inspirate.

Unde vreau să ajung cu prostiile mele debitate aici?! Niciodată nu vom reuşi să vedem doar situaţia dată. De cele mai multe ori vom categorisi, vom eticheta şi vom judeca după standardele şi criteriile noastre. Ceea ce contează e măsura în care te laşi influenţat de aceste etichetări!

Concluzia spune-o tu, cel/cea care citeşti acest post. Nu, nu caut o scuză comportamentului meu şi acţiunilor pe care le întreprind …

p.s: are legătură şi cu întâlnirea de vineri seara, BlogPressMeet. dar într-o mică măsură…

Apropo de nunti…

Acum câteva luni, am discutat cu soacra mea despre nunta ideală. Primiseră o invitaţie la o nuntă (ceva rudă mai îndepărtată) la care ei ziceau ca e musai să meargă cineva, ori noi ori ei.

Eu si Laurenţiu nu mergem la nunţi, nu ne plac. În momentul ăla, soacra mi-a spus ceva de genul:

“E musai, e obligaţie, doar trebuie să vină şi la nunta voastră! Trebuie să aveţi cât mai mulţi invitaţi.”

Ideea e că noi nici măcar nu-i cunoaştem pe miri. Prin urmare, dacă ar fi rost de nuntă, nu îi vom chema. Ce rost ar avea?!

Care e treaba asta cu “obligaţia”? Nu înţeleg de ce unii insistă să meargă la nunta a 2 persoane despre care nu ştiu absolut nimic, nu au legături strânse şi mai ales, nu le cunosc.

Doar pentru a bifa încă o nuntă în albumul de fotografii? “Ah, uite aici am fost la nunta lu’ văru’ lu’ Vasile, văru’ lui mama, s-a însurat cu una, nu mai ştiu cum o cheamă, dar nasoală freză a avut…”

Acum, la 22 de ani, la nunta ideală aş invita părinţii, surorile/fraţii şi naşii. Ce rost are să inviţi persoane pe care nu le cunoşti? Nunta e un eveniment destinat proaspeţilor însurăţei sau rudelor? De altfel, nu înţeleg nunţile fastuoase, cu sute de invitaţi. Oricum n-ai timp să stai de vorbă cu fiecare, nu e mai simplu să organizezi o ieşire undeva, cu prietenii apropiaţi?

Poate lămureşte cineva care a trecut deja prin faza asta…

Să n-aud faze de genul “Strângi bani de pe urma nunţii”. Mi-e scârbă de chestiile astea. De ce trebuie să transformăm un eveniment frumos într-o afacere?

Changes …

– Probabil ai observat noua temă a blogului. Adevărul e că m-am cam săturat de cea veche, adică m-am săturat de spaţiul mare ce-l lăsa între primul post şi cele de jos, aşa că am purces la “vânătoare de wordpress themes”. Nu-mi asum credit pentru toate schimbările temei. Bruta mică a urcat tema sus, eu am schimbat termenii din engleză în română şi mărimea caracterelor iar nenea Designerul m-a binecuvântat cu un header drăguţ şi hazliu.

– Dacă eşti orădean şi porţi ochelari, citeşte mai departe. Acum 2 săptămâni mi-am schimbat lentilele (s-a schimbat cilindrul la lentila dreaptă, aşa că era musai să le înlocuiesc pe amândouă). Un coleg mi-a povestit de un magazin, situat pe strada Primăriei, unde pot să-mi schimb ochelarii la un preţ rezonabil. Pe schimbarea lentilelor am dat 70 de lei, cu tot cu manoperă (au antireflex, protejeaza ochii de razele emise de calculator şi multe altele). Să-ţi explic unde e locul cu pricina : cum vii pe strada Primăriei în jos, e imposibil să nu vezi o tăbliţă pe care scrie Anticariat şi Optica. Intri în curte şi imediat la stânga intri în magazin. Nenea de acolo e foarte amabil iar preţurile sunt mult mai mici faţă de ce găseşti la Optica Ovidiu sau alte magazine. Lucrează numai cu lentile din plastic. Dacă are pe stoc ceea ce ai nevoie, a doua zi poţi să-ţi ridici ochelarii. Dacă nu, aştepţi câteva zile după comandă. Păcat însă că există destui orădeni care încă îşi procură ochelarii de vedere din piaţă.

– Am fost aseară pe la Ciuperca. Campania electorală începe să-şi facă simţită prezenţa şi aici. Marginile treptelor au fost văruite, stâlpii băncilor au fost daţi de asemenea cu var, iarba a fost tăiată. Probabil angajaţii Urbana sau Rer, care au golit coşurile de gunoi au uitat să le pună la loc, nu de alta dar n-am mai văzut vreun coş prin zonă. Plus că băncile tot nu au fost reparate, dar măcar au plivit iarba de pe platoul de sus. Aloo, nenea actual şi fost primar, se aude? Dacă tot faceţi o treabă, măcar faceţi-o bine, nu de mântuială!

– Azi dimineaţa mijloacele de transport în comun orădene au circulat foarte greoi. Am asteptat 25 de minute pentru un tramvai. Aglomeraţie mare în fiecare staţie, aglomeraţie în tramvai. Parcă în 23 (adică azi) trebuia lansat oficial noul tramvai Siemens, cel mai modern din România. L-am văzut aseară, făcea ture de test în zona Cantemir. Sper doar ca aerul condiţionat să elimine mirosurile pestilenţiale emanate de unii concetăţeni. În caz contrar, vom avea nişte tramvaie moderne şi puturoase. Partea bună e că refugiile de tramvai s-au modernizat, adică acum ai unde să te adăposteşti în caz de ploaie iar în câteva staţii au apărut indicatoare luminoase care afişează ora şi locul.

Nu aş vrea să fiu cârcotaşă, dar sunt curioasă cât timp va trece până când husele scaunelor vor fi sfâşiate, vom găsi coji de seminţe pe sub scaune iar geamurile vor fi zgâriate cu tot felul de mesaje cretine.