Tag Archives: paleu

apus la varciorog

Fluierând

Știi senzația aia neplăcută și nedorită când totul în jurul tău pare să se prăbușească și nu știi ce lipici ar trebui să folosești pentru a repara crăpăturile? Când, pentru a zădărnici panica ce s-ar putea instala în orice moment, alegi să fugi de toți, de toate, să te autoizolezi?! Uneori doar așa poți privi lucrurile dintr-o altă perspectivă.

Ei bine, nu despre senzația aia voi scrie.

Ieri am scos-o pe Puicuțăăă la o tură pe Paleu, ca-ntre fete. Și cum pedalam io liniștită, târâș grăbiș pe serpentine, pierdută-n lumea mea, mă trezește din visul diurn un fluierat.
Depășindu-mă regulamentar prin stânga, un nene de vreo 40 de ani, pedala relaxat pe o bicicletă fără viteze. Cu coarnele înalte, parcă stătea pe scaun.

„-  Servus dragă. Merge treaba, merge?”, mă întreabă și zâmbește. Mergea-n ritm cu mine, dar parcă  lui îi era mai ușor, iar vocea sa nu trăda oboseala ce apare în urma unui asemenea efort.

„- Da, da, încă merge”, îi zic rapid, gâfâind ca un purcel obez.

„- Ține ritmul și ai grijă cum respiri, da? No, drum bun dragă, drum bun”, îmi zice. Când să-i răspund numai ce-l văd cum prinde viteză, urcând parcă și mai ușor pe serpentine.

Fluiera în continuare și pedala lejer, de parcă ar fi levitat. 2 minute mai târziu dispăruse din raza vizuală.

Până-n momentul în care nenea și-a făcut apariția-n stânga mea, eram tare mândră de mine și de performanța mea. Mă gândeam la cât de mult evoluasem față de acum 2 ani, când mă chinuiam să urc serpentinele în cea mai mică viteză, iar ieri am urcat în viteza cu care circul prin oraș pe drum drept. Mno, lasă că mă fac io mare …

Sâmbătă voi avea ocazia de a-mi întări rezistența fizică într-o tură lungă până în Vârciorog, la peștera Osoi – să fie vreo 45 km până acolo?! Plecarea-i dimineață la ora 9.30 din parcarea de pe str. Independenței.

apus la varciorog

stufaris pe lacul paleu

Toate la timpul lor :)

De obicei mi-e greu să scap de o frică dacă prima experiență când încerc s-o înving nu e una pozitivă. Spre exemplu, mi-era frică să pedalez pe șosea pe lângă autobuze sau tiruri. Și mi-era la fel de frică să cobor dealuri în viteză. Și nu știu cum s-a nimerit, dar exact pe dealul Paleu (imediat după intrarea în comună) am avut de pedalat pe lângă un autobuz vechi. Că șoferul n-a respectat regula aia cu distanța față de biciclist, e partea a doua. Am pedalat la nici 30 cm de autobuz.

M-au trecut toate apele, strângeam de ghidon cu forța cu care un credincios pupă moaștele unui sfânt. În cele câteva secunde, cât i-a luat autobuzului să mă depășească, pe deal în jos, mi-am imaginat diverse scenarii în care sărmana mea mâță va trebui să învețe să trăiască doar cu Laurențiu. M-a speriat atât de tare autobuzul, încât ultima parte de deal am coborât-o cu frânele puse. Cred că am atins „uimitoarea” viteză de 5 km la oră.

A doua întâlnire cu aceeași coborâre a fost mai fericită, dar tot am avut grijă să folosesc ușor frânele. Ce-i drept, aveam o viteză ceva mai mare, de 10 km/h. Între timp, am mai pedalat pe dealul ăla de … nici nu mai știu de câte ori, iar între timp am învățat să scap de frica de viteză la coborâre, ba chiar am atins 52,3 km/h, conform sportstracker.

Azi am scos-o pe Puicuță la o plimbare prin Paleu și Săldăbagiu de munte. A fost o vreme prea frumoasă pentru a sta în casă, în fața aceluiași laptop cu ajutorul căruia contribui din plin la deteriorarea condiției mele fizice.

Pozele sunt făcute de pe marginea șoselei, înainte de a urca dealul spre Săldăbagiu. Urăsc dealul ăla, deși e plin de roade (astă vară i-am mâncat murele, iar azi i-am cules măceșele). Îl urăsc pentru că de fiecare dată când îl urc pare mai lung și mai abrupt decât ultima dată.

 

ariadna tinand soarele in palma

Dimineața, pe deal …

De câteva zile nu mă pot odihni, visez foarte urât și mă trezesc mai obosită decât atunci când merg la culcare. O fi de la lipsa de alcool? Că luna asta Laurențiu a decis, la fel ca-n fiecare august din ultimii 3 ani, să nu bea bere și alcool. Și dacă el nu bea, nici eu nu beau, că-i deprimant să bei singur(ă). Să fie de la oboseala care s-a acumulat în ultimele săptămâni? Să fie de la luna plină, presiunea atmosferică și caniculă?

Habar n-am!

Ce știu e că azi dimineață m-am trezit cu vreo 5 minute înainte să sune alarma telefonului programată pentru ora 4 și jumătate. Deși străzile orașului sunt pustii duminica dimineața la 5, tot mai plăcută-i trezirea pe deal, în timp ce cobori cu 20km/h cu bicicleta. Aer curat, rece și oleacă umed, miros de iarbă acoperită de rouă. Și un răsărit superb. Ca orice alt răsărit, presupun.

E prima dată când pozez cum apare soarele pe cer, mai ales cu un obiectiv 50mm. Nu știu exact ce setări să-i fac aparatului. L-am pus pe modul TV, expunerea -2 și -1, ISO 1600, cred. De asta și lipsa detaliilor, presupun.

Pozele nu-s prelucrate, doar le-am micșorat și le-am pus watermark. Cu XN Convert nu pot decât să modific auto la contrast și luminozitate și se strică imaginea, iar alte programe de prelucrat n-am, că mi-au expirat trial-urile. 🙁

Așa că am ales să le las așa, direct scoase din aparat și micșorate ca să nu-i dau prea mari bătăi de cap hamsterului de pe server.

Bună dimineața! 🙂

oradea vazut de pe serpentine

Cam așa se vede Oradea de pe ultima serpentină către Paleu

cand rasare soarele

Vezi punctulețul ăla mic și roșiatic? Ăla e soarele care crește într-o secundă cât alții în ore!

un soare, doi sori

cand soarele rasare

raza de soare oglindindu-se pe șosea

ariadna tinand soarele in palma

cu soarele in brate

rasaritul soarelui vazut prin spitele bicicletei

Uite-o Puicuțăăă ….

Traseu de biciclit: Oradea – Paleu – Șișterea

Avem plaiuri atât de frumoase, atât de pitorești! Când treci printr-un sat românesc (chit că aparține de Zona Metropolitană Oradea, Șișterea e doar un sat din comuna Cetariu) viața pare să se desfășoare cu încetinitorul. Serile-s simțitor mai răcoroase decât în Oradea (nefiind atâtea betoane încinse), iar mirosul de iarbă cosită, fructe care se coc în soare și bălegar e de-o mie de ori mai plăcut decât putoarea care se simte de la Zahărul sau de la ferma de porci din Ioșia.

Pline-s câmpurile de floarea soarelui, de paiele rămase-n urma grâului treierat, de vaci leneșe și de culturi de cucuruz. Bine, pentru bicicliști drumul e și mai interesant că-s dealuri destul de abrupte. Drumul care duce spre lacuri, chiar la ieșirea din sat, e pe jumătate asfaltat, însă se circulă ușor cu bicicleta și pe porțiunea „rustică”. Pe lac e atât de liniște, atât de răcoare încât zău că merită să urci dealurile cu gropi pentru a ajunge acolo. Data viitoare mergem să vedem toate cele 3 lacuri și plecăm de dimineață, să prindem lumină mai bună pentru pozat.

Din păcate, prin sate șoseaua e cam plină de gropi și de plombe prost făcute. Dar după un astfel de traseu am și uitat de ce am fost supărată sau nervoasă. Eram atât de „high” de la adrenalină încât nimic n-ar fi reușit să mă scoată din starea de bine.

pauza de snickers

To the Paleu and back!

Aș vrea să mulțumesc familiei și fanilor care au avut încredere în mine și care nu s-au gândit că sunt chiar atât de fricoasă încât să nu urc, măcar o dată în viață, pe dealul Paleu. Și mulțumesc celorlalți bicicliști pentru răbdarea de care au dat dovadă de fiecare dată când urlam „Oaaaaa, cireșeeeeee!!!” și mă opream din drum doar ca să înfulec vreo 2 cireșe care se dovedeau a fi, de fapt, vișine încă necoapte. Poftele astea…

Într-o notă ceva mai serioasă, ieri am reușit, pentru a doua oară într-o săptămână, să urc și să cobor dealul Paleu. De fapt, ieri am urcat vreo 3 dealuri, dar cum orientarea în spațiu nu-i deloc punctul meu forte, aruncă o privire peste traseul ăsta, că-i mai precis decât voi fi eu vreodată.

Am ajuns și pe str. Gheorghe Doja, care sper din tot sufletul să fie asfaltată în viitorul apropiat. Nu de alta, dar e cumplit să urci dealul ăla pe pietriș! Io am trișat, l-am urcat pe bicicletă doar pe jumătate. Partea bună e că atunci când l-am urcat pe lângă bicicletă am văzut un șarpe în canalizare. Mi-a scos limba și și-a văzut de drum înainte să încep să mă panichez și s-o iau la fugă pe deal. A fost prima dată când am văzut din apropiere un șarpe în mediul său natural. Deh, orășenii ăștia…

După 2 luni de biciclit

În urmă cu 2 luni nici nu-mi imaginam că voi avea curajul să urc și să cobor dealul Paleu pe bicicletă. Săptămâna trecută, într-un moment de nebunie și furie, i-am spus lui Laurențiu: „Dacă mai stai 10 minute, vin și eu pe Paleu! Fir-ar să fie, doar nu-s eu mai prostovană față de restul lumii!”.

E ciudat sentimentul ăsta de nebunie temporară pentru că, de regulă, nu-mi pasă dacă cei din jur râd de slăbiciunile mele, de fobiile mele. Sunt prea concentrată să nu mă pierd cu firea pentru a observa glumele nesărate ale celor din jur. Și-n plus, prefer oricând să fiu precaută și să văd opțiunile decât să fac ceva doar pentru că „asta face toată lumea”.

Așa că săptămâna trecută am îndrăznit și, păstrând o doză de precauție, am urcat dealul Paleu, apoi l-am coborât pe la Spitalul Județean. Înainte de fiecare curbă se auzeau frânele Puicuței. Cam așa cum se aud, uneori, țipetele neinițiaților care stau în dreapta șoferului la cursele de mașini.

Uneori prinde bine câte-o doză de nebunie. Azi am mai luat o doză. Sper să ajung teafără acasă, la mâța nebună care iarăși va adormi cu nasul în papucii mei!

De data aceasta car și aparatul foto după mine!