vin roșu

O reîntâlnire nefericită

Ne-am despărțit acum câteva luni, înainte să înceapă primăvara. Am hotărât, de comun acord și fără să ne certăm, că fiecare o va lua pe drumul său. Că nu ne vom mai căuta decât dacă unul dintre noi simte că nu poate trăi fără celălalt, că ne cuprinde un dor suicidar care ne îndeamnă să ne chinuim tolerând prezența celuilalt.

Eu mi-am ținut partea de târguială. M-am ținut deoparte. De fapt, nu-mi era chiar greu, că-s destul de timidă. Nu-mi place să mă bag în sufletul omului dacă știu că nu mi-s dorită. Și-n plus, nu-s genul de femeie geloasă!

Însă de câteva zile mă caută în mod obsesiv. Se folosește de orice prilej pentru a mă întâlni, pentru a-mi simți prezența. Ce-o fi pățit? Nu sunt o femeie atât de atrăgătoare și atât de dezirabilă încât să nu-mi poată rezista. Mi-au rezistat alții, mai slabi de înger …

Acum o săptămână m-a prins furtuna prin oraș când eram pe bicicletă. Cu tot cu hainele de pe mine, cântăream aproape 60 de kile, apa-mi ajunsese și-n șosete. Un record mondial, în ceea ce privește greutatea-mi, desigur. Acum câteva zile m-a surprins a doua ploaie, tot pe bicicletă, iar de ieri mă chinui să-mi încălzesc mâinile și picioarele. Azi am ieșit din casă purtând mănușile de toamnă. Atât îmi era de frig.

De 2 zile îmi lăcrimează ochii constant și noaptea nu pot adormi fără balsamul cu eucalipt. Sunt momente când am senzația că niște pitici crizați, încălțați cu bocanci grei, cu 3 numere mai mari, bagă pogouri diabolice în capul meu, cauzându-mi niște dureri crunte.

Dar nu, e doar EL. E … dracul gripei. E drăcovenia numită răceală care-mi dă târcoale de ceva vreme. Deși par mică și neajutorată, cred că de data asta îi vin de hac. Cumva, cândva. Nu mă mai las pradă instinctelor! Aș fi în stare să beau și-un deț de pălincă dacă asta mă va face mai puțin atrăgătoare pentru un asemenea drac.

Până una alta, mi-am reîntâlnit și 3 prieteni vechi : paracetamolul sinus, ceaiul cu lămâie și miere și … vinul roșu.

vin roșu

4 thoughts on “O reîntâlnire nefericită

  1. Designerul

    As avea o intrebare insa nu stiu cum sa o formulez in cel mai elegant si diplomatic fel … asa ca mai bine nu te mai intreb … si totusi… medicamente + alcool = nu bun! zic si eu … poate gresesc, ce stiu eu? care bea un pahar de vin dulce odata la secol…

    Reply
  2. dorin

    Dacă te despărțeai de alcoolicul de Laurențiu, ziceam ca poate ai o șansa, chiar ca nu ești nici pe departe “o femeie atrăgătoare și dezirabilă” dar sa mai fii și împreuna cu un alcoolic retardat… vai s-amar

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.