Când e prea târziu să mai faci trăznăi?

Că am o problemă cu regulile nescrise ale societății/mediocrității – alea care-È›i dictează când să te căsătoreÈ™ti, cum să-È›i faci casa, ce maÈ™ină să-È›i cumperi, câți prunci să faci È™i, musai, vârsta la care trebuie să-i faci (aÈ›i observat imperativul, da?!) – nu-i o noutate. Am mai scris despre cât de nesănătos mi se pare să-È›i trăieÈ™ti viaÈ›a ghidându-te după regulile altora, după „toată lumea face asta”.

Când ai putea să-ți conturezi propriile reguli, în limita bunului simț, desigur. Da, da, știu, viața-i scurtă, dar nici nu merită trăită exclusiv după cum trăiau strămoșii noștri. Sau după cum îți dictează părinții. Că-s alte vremuri, alte limite, alte provocări.

Sigur, cu toții ne dorim să ne integrăm cât mai bine și mai repede în comunități, dar chiar cu prețul libertății? Cu prețul pierderii identității? Dacă nu te simți confortabil în colectivul din care faci parte, caută companiile potrivite în alte părți, zice Seth Godin în The Icarus Deception.

S-ar putea ca la finalul zilei/săptămânii, când tragi linie, să constați că ai dansat după cum ți-a fost cântat. Și parcă tu ai fi vrut niște Nothing Else Matters în loc de bumți-bumți panda bear.

Și ca să închei în ton cu întrebarea din titlu: potrivit normelor sociale după care ar trebui să ne ghidăm vieÈ›ile, până la ce vârstă sunt acceptate trăznăile? Prin trăznăi mă refer la a pleca de acasă în miez de noapte ca să ajungi cu trenul într-o comună învecinată, unde bei o cafea cu un prieten pe care nu l-ai văzut demult. Trăznaie e atunci când îți suni părinÈ›ii doar o dată pe săptămână pentru că nici nu simÈ›i cum trece timpul pe lângă tine, È™i-È›i aminteÈ™ti să-È›i suni tatăl, ca să-i urezi la mulÈ›i ani, la timp pentru a nu-È™i da seama că … ai uitat.

Tot trăznaie se numește acel moment când le spui părinților să-și mai ia o pisică atunci când te presează cu: „dar nepoți când îmi aduci acasă?”, întrebarea aia enervantă pe care n-ai vrea s-o auzi când tocmai te-ai întors dintr-o aventură prin păduri.

Trăznaia-i atunci când un prieten te sună È™i îți spune „hai cu mine până pe Valea Drăganului” È™i tu zici hai!, deÈ™i ai rău de maÈ™ină. AÈ™a că suporÈ›i È™i ghimbirul iute È™i emetostopul doar pentru a ieÈ™i din zona ta de confort. Ai face orice ca să scapi de senzaÈ›ia aia comodă È™i caldă ca o plapumă pufoasă, care pare să te strângă de mâini È™i de picioare atunci când te trezeÈ™ti în locuri noi. Cum ar fi o … peÈ™teră.

5 thoughts on “Când e prea târziu să mai faci trăznăi?

  • Având în vedere faptul că gândesc lucrurile la fel ca È™i tine, nu cred că există o vârstă limită pentru traznăi. Adică, de ce ar fi? Nu-i văd logica :))

    • N-ar strica niÈ™te limite pentru a evita căderea-n ridicol, nu-i aÈ™a? Una e să alergi la 20 de ani după iubită, în boxeri pe casa scării, încercând să-i explici că vecina, de fapt, È›i-a adus cana de zahăr înapoi, È™i alta e să faci trăznaia asta la 40 de ani. Când, teoretic, È™tii că eÈ™ti suficient de matur pentru a te autoinvita la vecină, evitând cu graÈ›ie un posibil flagrant È™i scandal.

  • Exemple de trăznăi duse în zona ridicolului vedem zilnic È™i chiar nu este ceva agreabil. Evident că totul se reduce la bun simÈ› È™i moderaÈ›ie.

  • De la o anumita varsta ca vrei ca nu vrei nu mai poti face traznai, ai deja pe cineva langa tine si park te tine legata.. parerea mea.

  • Niciodata nu-i prea tarziu sa faci traznai atat timp cat o faci cu cap, mai mult sau mai putin. 🙂

    Scuze ca n-am mai comentat pe aici de secole… se pare ca intr-adevar casatoria cu responsabilitatile specifice te acapareaza si nu-ti mai lasa timp de prea multe traznai.

    Traieste fiecare zi ca si cum ar fi ultima!

Leave a Reply to Iulia Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.